Conecteaza-te cu noi

Politica

Guvernul a AMÂNAT adoptarea proiectului de buget pentru săptămâna viitoare

Published

on

Guvernul a decis, vineri dimineață, să amâne adoptarea proiectului de buget pe 2020, după rectificarea bugetară care va avea loc luni, au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX. Decizia vine ca urmare a alocării peste 900 de milioane de lei pentru plata în cazul fraților Micula.

De asemenea, Executivul va avea în primă citire, în ședința de la ora 17.00, proiectul pentru abrogarea și modificarea prevederilor din OUG 114.

“Vă informez că vom avea astăzi (vineri – n.r.) la ora 17:00 în primă citire proiectul de lege de abrogare și modificare a prevederilor ordonanței de urgență 114. La ora 11:00 avem o dezbatere cu partenerii noștri, pentru a discuta forma pe care o vom conveni. De asemenea solicit ministerelor care nu au trimis până în prezent observațiile și modificările să o facă până la ora 14:00, pentru că în ședința de guvern de la ora 17:00 am programat o prima citire în ședința de guvern a proiectului pe care urmează să ne angajăm răspunderea”, a anunțat Ludovic Orban, în debutul ședinței de Guvern de vineri.

Premierul a anunțat că Executivul va adopta, în ședința de luni, o nouă rectificare bugetară ca să realimenteze fondul de rezervă al Guvernului pentru efectuarea plăților care să asigure cheltuielile de funcționare pentru autoritățile locale.

Aceasta vine ca urmare a alocării sumei de 912,5 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, bani care vor fi folosiți pentru plata titlului executoriu emis în baza deciziei Curții de Arbitraj Internațională către frații Micula, pentru a rezolva situația Romatsa.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions