Connect with us

Politica

Președintele PNL Constanța: “Guvernul Orban a reparat într-o singură lună prostiile PSD din ultimii trei ani”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la

Guvernul PNL a reușit într-o singură lună să repare multe din prostiile guvernărilor pesediste din ultimii 3 ani, transmite deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.

“Că a fost vorba despre justiție, economie, probleme sociale sau politică externă, ticăloșia și incompetența pesediștilor au făcut prăpăd! PNL și-a asumat guvernarea ca să oprească dezastrele PSD și să repare cât mai multe situații generate iresponsabil de fosta guvernare. PSD nu are căderea să conteste vreo decizie/măsură a guvernului Orban, în condițiile în care și-a bătut joc de șansa de dezvoltare a României. Guvernul Orban a lucrat pe mai multe planuri și a reușit să ia măsuri în toate domeniile de activitate. În primul rând, pentru corectarea unor probleme presante, care nu suportau amânare – cum ar fi plata pensiilor, asigurarea fondurilor necesare pentru plata lucrărilor realizate prin PNDL, stabilirea salariului minim pe criterii obiective și în urma consultărilor etc.”, transmite liderul PNL Constanța prin intermediul documentului de presă remis redacției.

Printre măsurile imediate luate de Executivul liberal, explică deputatul Huțucă, se numără și: organizarea exemplară a alegerilor prezidențiale, nominalizarea Adinei Vălean pentru postul de comisar european, desecretizarea Dosarului 10 august 2018, pentru ca ancheta să poată fi finalizată cu celeritate, iar românii să cunoască adevărul, abrogarea Recursului Compensatoriu. De asemenea, pentru a sprijini mediul de afaceri, mai spune liderul liberalilor constănțeni, Guvernul Orban a instituit decontarea la timp a sumelor reprezentând TVA, amânate la plată de fostul guvern pentru a induce în eroare opinia publică în legătură cu deficitul bugetar. Banii companiilor private au fost sechestrați de guvernarea PSD, fiind vorba de sume care nu li se cuveneau. Totodată, firmele au primit plățile restante pentru toate lucrările executate prin PNDL.

“Foarte important, a fost promovată majorarea salariului minim cu 7,2% de la 1 ianuarie 2020 și au fost eliminate în Parlament supraacciza la carburanți și supraimpozitarea contractelor part-time. În domeniul Agricol, Guvernul PNL a finalizat plata avansului către fermieri pentru 2019, în sumă de 1,319 miliarde Euro, și s-au demarat plățile finale. O altă direcție foarte importantă pentru guvernarea PNL este stoparea defrișărilor ilegale.  În acest sens,  a fost pornită operaționalizarea și dezvoltarea aplicațiilor informatice de urmărire a trasabilității lemnului – SUMAL și Inspectorul Pădurii, blocate intenționat de fosta guvernare PSD. Mai mult, s-a demarat achiziția de imagini satelitare pentru urmărirea în timp real a tăierilor de pădure și identificarea celor ilegale și s-a dispus elaborarea unui act normativ pentru interzicerea exportului de bușteni în spațiul extra-comunitar. Fondurile europene trebuie să redevină o sursă importantă a finanțare pentru România. Guvernul a lansat apeluri de proiecte în domeniul screening-ului medical (prevenție pentru cancer de colon, cancer mamar, cancer uro-genital, hepatită) cu o valoare de 100 milioane euro. Totodată, s-au deblocat contracte de finanțare pentru operatorii de apă – canalizare și s-au transmis către Comisia Europeană contracte de finanțare în valoare de 160 milioane de euro pentru proiecte din domeniul Transporturilor”, completează Huțucă.

Deoparte nu a fost lăsat nici domeniul medical. Deputatul Huțucă explică faptul că, printre măsurile luate de Executiv se numără deblocarea situației examenului de rezidențiat, care a avut loc pe 8 decembrie, și pentru care s-au înscris 8.876 tineri absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie. Mai mult, spune președintele PNL Constanța, a fost liberalizat regimul rezidențiatului, în sensul permiterii tuturor unităților medicale care pot susține acest proces, atât publice cât private, să pregătească cadre medicale.

Nu îl ultimul rând, Guvernul și-a angajat răspunderea pe Proiectul de lege privind plafoanele bugetare pentru anul 2020 și pentru Proiectul de lege pentru modificarea OUG 51/20199.

“Angajarea răspunderii Guvernului este un instrument prevăzut de Constituție a cărui utilizare nu poate fi contestată în mod credibil. PNL nu este un partid care să se ascundă, precum PSD, în spatele Ordonanțelor de Urgență atunci când propune modificări importante ale legislației. Adoptarea primului proiect de lege prin angajarea răspunderii a fost absolut necesară pentru ca până la finalul anului să avem proiectul de buget pentru 2020. Cel de-al doilea proiect vine să repare ticăloșia fostului Guvern PSD, care a lăsat elevii fără transport spre școală. Guvernul Orban va obliga actualii operatori de transport care dețin licențe de transport în vigoare să preia copiii școlari, persoanele cu dizabilități și persoanele vârstnice, conform unui ordin comun al Ministerului administrației și dezvoltării și Ministerul Educației”, conchide parlamentarul constănțean.

 

Comments

comments

Politica

Subvenții uriașe de la stat pentru partide în plină stare de urgență

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Subvențiile generoase de la stat au alimentat conturile partidelor și în perioada de criză. În timpul stării de urgență, formațiunile parlamentare au primit fonduri publice de 61,83 milioane de lei, adică aproape 13 milioane de euro. În iunie, în conturi le-au intrat alte 23,81 de milioane de lei (5 milioane de euro). În total, 85,6 milioane de lei, reprezentând 17,8 milioane de euro.

Principalul beneficiar a fost PSD, care a încasat aproape jumătate din sumă.

Pe listă însă este și Forța Națională, partidul cu care Teodor Meleșcanu voia să-i dea lovitura de grație lui Călin Popescu Tăriceanu, dar care a rămas cu doar doi parlamentari pe hârtie, aceștia fiind afiliați grupului PSD. Formațiunea a primit de la stat din martie până în iunie, 635.000 de lei (adică 132.000 de euro).

În perioada martie – mai în care a fost stare de urgență în România, în conturile PSD au intrat 30,9 milioane de lei, iar în iunie alte 11,9 milioane. În total, social-democrații au primit în lunile de stare de urgență și de alertă 42,8 milioane de lei, adică 8,92 milioane de euro.

Liberalii au primit aproape jumătate față de PSD, respectiv 23,7 milioane de lei (4,95 de milioane de euro). În perioada martie -mai în conturile PNL au intrat subvenții publice în valoare de 17,1 milioane de lei, cărora li s-au adăugat în iunie 6,6 milioane.

USR este al treia în top, cu încasări în ulltimele patru luni de 6,3 milioane de lei (1,3 milioane de euro). În lunile perioadei de urgență, USR a primit subvenție de 4,58 milioane de lei, cărora li s-au adăugat în iunie 1,76 milioane de lei.

ALDE a primit și ea între martie și iunie peste un milion de euro, adică 5,19 milioane de lei. În perioada martie-mai, în visteria partidului au intrat subvenții de la stat în valoare de 3,75 de milioane de lei, cărora li s-au adăugat în iunie 1,44 milioane.

PMP a primit si el în ultimele patru luni 2,85 milioane de lei subvenție de la stat, adică aproape 600.000 de euro. În lunile martie-mai, în conturile partiduui au intrat 2 milioane de lei, iar în iunie 800.000 de lei.

Pro România a primit 2,8 milioane de lei în primele trei luni ale crizei coronavirusului, cărora li s-au adăugat în iunie 1,1 milioane. În total subvenția de la stat pentru partidul lui Victor Ponta a fost în perioada martie-iunie de 3,9 milioane de lei, adică aproape 827.000 de euro. (sursa: hotnews.ro)

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Șeful PMP Constanța îi cere DEMISIA primarului din Medgidia. Palaz: “Vom contesta eventuala candidatură pentru un nou mandat”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Valentin Vrabie, primarul municipiului Medgidia, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

Valentin Vrabie, primarul municipiului Medgidia, trimis în judecată pentru fals intelectual

În ceea ce privește rechizitoriul procurorilor pe numele primarului Vrabie, Claudiu Palaz, președintele PMP Constanța, îi cere demisia edilului din Medgidia.

“Cu sau fără candidați penali? Azi, în presa locală a apărut știrea precum că primarul Valentin Vrabie are calitatea de inculpat într-un dosar penal, fiind trimis în judecată în acest sens. Față de acest aspect, consider că este oportună și morală demisia acestui edil din funcția de primar al urbei Medgidia. Dacă nu-și va da demisia și va insista să-și depună candidatura pentru un nou mandat, P.M.P. va contesta candidatura acestuia și va cere Biroului Electoral să țină seamă de faptul că sunt încălcate criteriile de integritate aprobate de către PNL”, transmite Claudiu Palaz, președintele PMP Constanța printr-un comunicat remis redacției.

Pentru acest demers, Palaz are la bază criteriile de integritate stabilite de conducerea PNL pentru viitorii candidați la alegerile locale.

Iată-le:

Probleme penale
• Să nu fi fost condamnat definitiv pentru o infracțiune de corupție, pentru infracțiuni comise cu violență sau pentru alte infracțiuni cu intenție;
• Să nu fi început împotriva sa urmărirea penală pentru infracțiuni de luare/dare de mită sau infracțiuni comise cu violență;
• Să nu fi fost trimis în judecată pentru alte infracțiuni comise cu intenție;

• Să nu se afle într-o măsură preventivă – arest, arest la domiciliu sau control judiciar – pentru orice infracțiune comisă cu intenție.

“Sunt sigur că în urma acestei contestații, candidatura domnului Valentin Vrabie va fi respinsă”, transmite Claudiu Palaz.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Tudorel Chesoi, Alianța Național Țărănistă: „Primarul Făgădău a sărăcit Constanța“

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Tudorel Chesoi, președintele Alianței Național Țărăniste Constanța, atrage atenția asupra unui fapt îngrijorător: în ultimii 4 ani, bugetul orașului Constanța a sărăcit. În termeni reali, bugetul din 2020 este mai mic decât cel din 2016 cu peste 9,5 milioane lei. Președintele ANȚ reamintește că, în 2016, bugetul municipiului Constanța era de 814.738.000 de lei.

„Deși din 2016 până în prezent primarul Făgădău a mărit în fiecare an taxele și impozitele, adunând milioane de lei la buget și împovărând constănțenii și firmele din oraș, bugetul real este mai mic decât în 2016, cu peste 9,5 milioane lei.”, subliniază Tudorel Chesoi.

În 2020, vorbim de un buget de 890.355.000 de lei. Este mai mare numai în termeni nominali. Dacă luăm în calcul rata inflației, lucrurile numai stau deloc așa. Potrivit Băncii Naționale a României, în 2016, inflația a fost de minus 1,5%. Pentru acel an, ca și pentru 2020, am împărțit cifra la doi, pentru că mandatul a început la jumătatea anului și pentru că acum suntem, de asemenea, la jumătatea anului (cu precizarea că pentru anul în curs am folosit estimarea BNR). Rata inflației a fost de 1,3% în 2017, de 4,6% în 2018, de 3,8% în 2019 și este estimată la 3% în 2020. Așadar, în cei patru ani vorbim de o rată a inflației de 10,45%. Dacă la bugetul din 2016 adăugăm această rată, ar fi trebuit să avem, în 2020, un buget de 899.878.121 de lei, adică mai mare decât cel de azi cu 9.523.121 de lei.

„Aceasta este adevărata performanță a primarului PSD Decebal Făgădău și a echipei sale. În patru ani de zile, au reușit performanța negativă de a pierde bani, în realitate, pentru oraș. Constanța nu este un oraș bogat, domnule primar, așa cum vă lăudați fără să aveți nicio bază. Constanța este un oraș sărac din cauza dumneavoastră și a echipei pe care ați adus-o la primărie”, spune Tudorel Chesoi.

Președintele Alianței Național Țărăniste Constanța spune că alte orașe au crescut în această perioadă, că bugetele s-au majorat considerabil. Un bun exemplu în acest este Cluj-Napoca. În 2016, Clujul avea venituri de 1.116.388.238 de lei, deci deja mai mult față de Constanța. Dacă adăugăm rata inflației, ajungem la 1.233.050.808 de lei. Pentru că orașul a fost bine administrat, bugetul pe 2020 este de 1.485.459.361 de lei, deci aproape dublu față de Constanța. În patru ani, în termeni reali, Cluj-Napoca are 252.408.552 de lei în plus.

„Primarul PSD Decebal Făgădău trebuie să plece din fruntea orașului. Nu a condus nicio afacere în viața lui, nu știe cum să dezvolte Constanța. Eu nu vă promit că vom ajunge Clujul din urmă în patru ani, este greu de crezut, dar vă pot spune că am soluții pentru a crește bugetul orașului și pentru a investi banii pentru binele nostru, al tuturor. Soluțiile, pe scurt, sunt: înființarea unui departament eficient în cadrul primăriei pentru atragerea de fonduri europene, acordarea de facilități investitorilor, crearea de zone speciale unde aceștia să poată dezvolta zone de producție, o bună colaborare cu universitățile din Constanța, pentru a-i convinge pe tineri să rămână în orașul nostru, întâlniri cel puțin lunare cu mediul de afaceri local, care cunoaște cel mai bine problemele cu care se confruntă”, spune Tudorel Chesoi.

Tudorel Chesoi candidează la funcția de primar al municipiului Constanța din partea Alianței Național Țărăniste.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: