Guvernul a luat măsuri pentru menținerea în funcțiune a Unității 2 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă și pentru creșterea producției și a importului de energie electrică, în condițiile în care debitul Dunării este la cote istoric reduse, iar Nuclearelectrica a notificat deja partenerii contractuali cu privire la apariția unui posibil eveniment de forță majoră.
”Este o situație prin care trec toate țările din vecinătate și acest lucru nu ne ajută, pentru că cererea de energie din importuri este la fel de mare, dar sper să reușim să menținem sistemul național în funcțiune și, prin măsurile pe care le luăm să asigurăm funcționarea normală”, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan.
Fonduri pentru menținerea în funcțiune a Unității 2 de la Cernavodă
În ședință extraordinară, Guvernul a aprobat o Hotărâre pentru a asigura finanțarea, în regim de urgență, a unei intervenții temporare de redistribuire a debitelor la bifurcația Bala–Dunărea Veche, prin amplasarea etapizată a unor barje metalice. Această intervenție va asigura debitul de apă pentru funcționarea, în siguranță, a Unității 2 a Centralei Nuclearelectrice Cernavodă. Oprirea activității Unității 2 a Centralei Nuclearelectrice Cernavodă ar avea consecințe asupra Sistemului Electroenergetic Național și, implicit, asupra securității alimentării cu energie pentru cetățeni și economie, având în vedere că produce aproximativ 10% din energia electrică necesară consumului național.
Pentru realizarea intervenției, Guvernul a alocat din Fondul de Rezervă Bugetară la dispoziția Guvernului suma de 7 milioane de lei. Această sumă va suplimenta bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru a finanța activitățile necesare pregătirii și realizării redistribuirii debitelor la bifurcația Bala-Dunărea Veche, inclusiv achiziția, închirierea, mobilizarea, transportul și punerea la dispoziție a echipamentelor, materialelor și mijloacelor tehnice, precum și pentru executarea lucrărilor și măsurătorilor care vor fi stabilite prin soluția tehnică adoptată, monitorizarea, semnalizarea, măsurătorile și operațiunile de recuperare ori demobilizare a acestora.
Stare de alertă la nivel național pentru gestionarea operativă a situației
De asemenea, în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, convocată astăzi, 31 iulie 2026, de prim-ministrul Ilie Bolojan, a fost aprobată Hotărârea CNSU pentru declararea stării de alertă la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea gestionării efectelor generate de scăderea producției de energie electrică.
Potrivit Hotărârii CNSU, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Apărării Naționale analizează situația operativă și identifică soluțiile necesare pentru creșterea nivelului apei din bazinul de retenție al reactorului nr. 2 pentru a se putea menține în funcțiune CNE Cernavodă. Transelectrica dispune măsurile necesare pentru asigurarea funcționării Sistemului Energetic Național, inclusiv prin creșterea producției tuturor surselor disponibile, asigurarea importurilor sau reducerea consumului.
ANRE și Transelectrica urgentează procedurile pentru punerea în funcțiune a tuturor capacităților de producție aflate în stadii avansate de autorizare.
Ajutor energetic din partea Ucrainei
Tot astăzi, prim-ministrul Ilie Bolojan a avut o discuție telefonică cu vicepremierul Ucrainei, Denis Şmihal, care deține și portofoliul energiei, pentru a furniza energie României în perioada următoare. În acest sens, Transelectrica și Nuclearelectrica vor purta discuții pentru un ajutor de urgență din partea Ucrainei, în orele de seara.
Decizii pentru creșterea producției
Tot astăzi, în mai multe formate de lucru, au fost luate următoarele decizii:
Toate capacitățile de producție de energie electrică au primit recomandări să funcționeze la capacitate maximă – atât centralele pe gaz, care produc în cogenerare, cât și centralele pe cărbune;
Centralele hidroelectrice vor lucra în principal în orele de seară, în așa fel încât atunci când se înregistrează deficit de energie, să fie disponibil aportul maxim și din acest sector de producție;
ANRE și Transelectrica au autorizat și vor autoriza în zilele următoare, în procedură de urgență, toate capacitățile care sunt finalizate și sunt în faza de obținere a autorizațiilor de exploatare, pentru a putea intra imediat în producție – fotovoltaice, eolian, stocare. S-au autorizat peste 400 de MW în aceste zile, dintre care o treime pe capacități de stocare, pentru ca și acestea să-și aducă aportul în această situație.
De asemenea, pentru a limita consumul la orele de vârf, prim-ministrul Ilie Bolojan a făcut apel la instituțiile publice a căror activitate nu este absolut necesară seara, companii, cetățeni, să reducă voluntar consumul de energie la orele de vârf.