Conecteaza-te cu noi

Politica

Guvernul pune cruce voucherelor de vacanță! Mircea Dobre: „Intenția PNL este comunistă și duce la blocarea mediului privat“

Published

on

După ce în vara aceasta Guvernul a lăsat de izbeliște tot ceea ce înseamnă HORECA, acum vine o altă veste proastă care va lovi din plin turismul din România. Surse spun că Executivul este tot mai decis să nu mai acorde de la anul vouchere de vacanță, pentru că reprezintă o cheltuială în plus la bugetul de stat. Cel care introdus acest sistem de plată a vacanțelor, fostul ministru al Turismului, deputatul PRO România, Mircea-Titus Dobre, a criticat dur intenția Guvernului PNL. Dobre spune că măsura PNL este comunistă și duce la blocarea mediului privat din domeniul HORECA. El a spus că a încercat în Parlament să extindă acordarea tichetelor și domeniul privat cu posibilitatea de a se deduce cheltuielile. Numai că, spune fostul ministru, conducerea PNL a Comisiei de industrii din care face parte a băgat proiectul de act normativ în sertar.

„RIP VOUCHERE DE VACANȚĂ! PNL anulează orice posibilitate de a se mai acorda vouchere de vacanță, de la 1 ianuarie 2021. M-am zbătut pentru introducerea lor, în 2017, am obținut-o, chiar dacă bătălia pe care am dus-o atunci, pentru a sprijini turismul românesc și economia României m-a costat scump. Acum, împreună cu echipa PRO România, am încercat, de la începutul anului, să introducem acele amendamente în lege care să facă posibilă acordarea voucherelor și de la 1 ianuarie 2021, dar și creșterea valorii lor, precum și extinderea la mediul privat, cu posibilitatea de a se deduce cheltuielile. Am fi obținut o industrie a ospitalității prosperă, un popor relaxat și mulțumit, care se poate bucura de vacanțe în România, toate acestea ducând la o creștere economică în țara noastră, prin întărirea afacerilor din turism și a celor conexe – adică tot ce înseamnă transport și furnizori, dar și mici afaceri locale din zonele turistice. Toate acestea sunt eliminate de PNL, în cel mai pur stil comunist, prin blocarea mediului privat. Probabil au uitat că liberalismul presupune susținerea afacerilor private.

În timp ce noi, PRO România, ne zbatem să obținem modificările legislative pentru întărirea afacerilor din mediul privat și a economiei României, tocmai ei, care se declară liberali, distrug, prin toate mijloacele, mediul privat, dar conducerea PNL a comisiei de industrii, din care fac parte, a băgat proiectul de act normativ în sertar.

Lupta aceasta nu este politică. Este o luptă împotriva României. O luptă împotriva afacerilor din mediul privat și împotriva poporului român, dusă în acest fel, este un război declarat nouă, tuturor românilor, și României – despre care, dacă ați fost atenți, unii membri PNL au ținut să declare, în mai multe rânduri, că va deveni, inevitabil, stat falimentar. Nu-i pot numi liberali, pentru simplul motiv că arată, la fiecare pas, că sunt bolșevici! Doar bolșevicii distrug mediul privat, în mod deliberat.“, a declarat Mircea Dobre.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions