Connect with us

Politica

Guvernul schimbă Programul “Prima casă”. Vezi modificările

Mihaela Tîrpan

Publicat

la

Programul “Prima casă” continuă și în 2018, cu un plafon alocat al garanțiilor în valoare de 2 mld. lei. Plafonul alocat al garanțiilor care pot fi emise pentru anul 2018 în cadrul programului ”Prima casă” însumează 2 mld. lei, potrivit unei Hotărâri aprobată în ședința de astăzi a Guvernului. Actul normativ modifică și completează Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului ”Prima casă”. Principalele schimbări vizează reducerea marjei maxime de dobândă de la 2,50% la 2%, în scopul uniformizării nivelului costurilor totale ale tuturor categoriilor de finanțări care pot fi acordate în cadrul programului Prima Casă, eliminarea utilizării valorii de reîntregire a plafonului (revolving) pentru emiterea de garanții în anul 2018, clarificarea principiilor de realocare către finanțatori a rezervei rămase nealocate din plafonul anual, precum și simplificarea procedurii de radiere în situaţia respingerii cererii de plată a creditului garantat în cadrul programului.

Astfel, decizia de reducere a marjei maxime de dobândă de la 2,50% la 2% a fost luată pentru corelarea prevederilor privind costul total al finanțărilor garantate pentru achiziția de locuințe cu cea pentru construcția de locuințe, urmărindu-se evitarea oricărei discriminare în acest sens. În termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ aprobat de Guvern, finanțatorii au obligația să transmită Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN (FNGCIMM) și Ministerul Finanțelor Publice nivelul costurilor totale pe care le aplică finanțărilor garantate pentru construcția de locuințe. În plus, programul se flexibilizează prin reglementarea unei alte periodicități de stabilire a nivelului  comisionului de gestiune/comisionului unic de analiză  datorată FNGCIMM pentru derularea activității în calitate de mandatar al statului, care va fi aprobat anual prin ordin al ministrului Finanțelor Publice, anterior această operațiune realizându-se semestrial.

În ceea ce priveşte realocarea către finanțatori a rezervei rămase nealocate din plafonul anual, Guvernul a decis ca aceasta să se facă în funcţie de ponderea garanțiilor acordate de la începutul anului de referință de către fiecare finanțator participant în program, actul normativ aprobat astăzi introducând o clarificare suplimentară în acest sens.

O altă schimbare importantă o reprezintă eliminarea utilizării valorii de reîntregire a plafonului (revolving) pentru emiterea de garanții, Guvernul luând această decizie pentru a nu pune la dispoziția finanțatorilor participanți în program și a altor limite suplimentare față de plafonul de 2 mld. lei alocat programului ”Prima casă” pentru 2018.

Actul normativ aprobat astăzi de Guvern include, de asemenea, o serie de măsuri pentru simplificarea și evitarea birocratizării excesive a procedurilor aplicate în cazul respingerii cererilor de plată. În astfel de situații, sarcina de a emite acordurile pentru radierea ipotecilor și a interdicțiilor de înstrăinare și grevare prevăzute de lege este preluată de FNGCIMM, anterior intrând în atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice. Odată cu preluarea acestor operațiuni la nivelul FNGCIMM, timpul de așteptare al finanțatorilor/beneficiarilor pentru obținerea acordurilor de radiere va fi astfel scurtat cu cel puţin zece zile – având în vedere că tot în cadrul FNGCIMM sunt procesate cererile finanțatorilor și se pregăteşte documentația pentru acordurile de radiere – și va permite informatizarea procesului în condiţii optime. În situația respingerii cererilor de plată, FNGCIMM va fi mandatat să-și exprime acordul în numele și în contul statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în vederea radierii ipotecii legale și a interdicțiilor înscrise în cartea funciară a locuinței achiziționate/construite în cadrul programului ”Prima casă”.

Alte modificări aprobate astăzi de Guvern reglementează o serie de aspecte de ordin practic aplicabile situaţiilor în care a fost finalizată executarea silită imobiliară a locuinței achiziționate sau construite prin programul ”Prima casă”, de către organele specializate ale ANAF.

Informații suplimentare:

Obiectivele și liniile directoare pentru programul ”Prima casă”, precum și nivelul plafonului de garantare pentru perioada 2017-2021 au fost stabilite printr-un Memorandum aprobat de Guvern la 29 noiembrie 2016.

De la lansarea programului ”Prima casă”, în 2009, până la sfârșitul lunii  noiembrie 2017, au fost acordate 238.305 garanții și promisiuni de garantare, în valoare totală de 20,78 mld. lei.

În 2017, până la sfârșitul lunii  noiembrie, au fost acordate 23.437 garanții, în valoare totală de 2,048 mld. lei, precum și 8.910 promisiuni de garantare, în valoare totală de 1,002 mld. lei.

Alocarea plafonului total al  al garanțiilor care pot fi emise în anul 2018 în cadrul programului se face la solicitarea finanțatorilor participanți de către FNGCIMM, cu acordul MFP, conform  Procedurii și criteriilor de evaluare anuală a modului de utilizare a plafoanelor de garantare, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 3097/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 963 din 6 decembrie 2017, plafonul astfel stabilit se ajustează cu procentele calculate pe baza punctajelor finale obținute de finanțatori în urma evaluării anuale a modului de utilizare a plafoanelor de garantare. (comunicat Biroul de presă al Guvernului)

Comments

comments

Politica

Claudiu Palaz dă de pământ cu clientela de partid (Interviu)

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Claudiu Iorga Palaz, liderul PMP-iștilor constănțeni și candidat pentru Senatul României, a acordat un interviu pentru Ordinea.ro în care a vorbit despre modul cum a decurs campania electorală, dar și ce ar trebui să facă viitorul legislativ. El a spus că se va lupta în Parlament pentru o idee care îi aparține. Palaz vrea să elimine cabinetele aleșilor locali, care nu sunt altceva decât „un loc călduț pentru clientela de partid.“ Liderul PMP Constanța a abordat în interviu și scandalul legat de pelerinajul la Peștera Sf. Andrei și a criticat faptul că, anul acesta, parada de 1 Decembrie este doar pentru VIP-uri.

Reporter (Rep.): Domnule Palaz, suntem în ultima săptămână de campanie. Ce ne puteți spune despre cum s-a desfășurat campania pe timp de pandemie?

Claudiu Palaz (CP): Pandemia, restricțiile, carantinarea la început păreau că vor îngreuna transmiterea mesajelor către electorat, dar să știți că până la urmă s-a dovedit că, dacă te implici, te poți apropia de cetățeni. Noi nu am vrut niciun moment să abandonăm campania “la pas”, pentru că așa ni s-a părut corect față de alegători: toți trebuie să aibă acces la informație, iar informația nu se transmite numai online, ci mai ales prin viu grai, în special către persoanele care nu au acces la internet. Suntem în secolul vitezei, însă România mai are suficient drum de parcurs până a ajunge să asigure transmiterea de informații online în toate mediile. Și, în plus, cu toată sinceritatea o spun că poate nu va fi tocmai în avantajul politicienilor, pentru că interacțiunea cu oamenii, dialogul vor rămâne baza. Oamenii au probleme, diverse spețe, își spun of-ul când au ocazia. Politicienii implicați trebuie să îi asculte și să le dea soluții, bineînțeles soluții corecte date de oameni care știu. Nu să îi încurce și mai mult pe cei care apelează pentru ajutor. Cu alte cuvinte, chiar dacă domnul prefect a lăsat la voia întâmplării reglementările cu privire la campania electorală în zonele carantinate – știm cu toții că tăcerea este răspunsul celor care nu se pricep, echipa PMP a ajuns până acum în majoritatea localităților din județul Constanta și suntem singura echipa care cunoaște cu certitudine problemele fiecărei zone, care are soluții și care se va lupta în Parlament pentru a le rezolva.

Rep.: Ce ne puteți spune despre scandalul legat de pelerinajul la Peștera Sf. Andrei?

CP: În primul rând, îmi pare rău că legăm o sărbătoare religioasă atât de mare de un scandal între puterile statului. Știți foarte bine că am fost omul politic care a sancționat ori de câte ori IPS Teodosie a avut, să zicem, derapaje. Însă de data asta este vorba de aplicarea de către guvernanți a dublei măsuri, cea despre care vorbeam și zilele trecute. Închizi piețe, lași deschise hipermarketuri. Închizi școli pentru copii, dar le deschizi pentru alegeri. Carantinezi zone în care se organizează pelerinaje, intri cu mascații în biserici, bruschezi oamenii, iar dacă te duci la mall în același timp dai de o îmbulzeală de parcă facem cumpărături de Crăciun în fiecare zi. Și nu numai la mall, uitați-vă pe străzi, sunt străzile pline de oameni, ca și cum am avea carantina în case, de fapt. Nu este firească aplicarea dublei măsuri și oamenii tocmai din motivul ăsta se revoltă. România este o tară creștină și, din fericire, românii simt nevoia să meargă la biserică să se roage. Spun din fericire pentru că spre deosebire de alte țări, reperul acesta al credinței încă se păstrează la noi. Sunt de acord să stăm distanțați, să purtăm mască, dar sigur dacă autoritățile ar fi știut să se organizeze am fi putut avea un pelerinaj fără riscuri la sănătatea populației. Acum sincer, oamenii se duc la biserică să se roage pentru sănătate, ar fi un paradox să spui că se duc să se îmbolnăvească? PMP sprijină toate cultele religioase, iar credința este un reper la care nu vom renunță. Cum să ataci credința oamenilor mai ales acum când se încearcă să se reglementeze prin legi tot felul de abjecții precum identitatea de gen și alte asemenea?! Dar cu ocazia asta vreau să le urez și eu “La mulți ani” tuturor celor care poartă numele Sfântului Apostol Andrei!

Rep.: 2020 va fi anul fără paradă de 1 decembrie. Ce părere aveți despre asta?

CP: Am spus-o de fiecare dată: patriotismul se simte, nu se mimează! Să fim corecți, exprimarea justă este: 2020 este anul cu paradă de 1 Decembrie doar pentru VIP-uri. Oamenii de rând nu au voie să participe, ca și cum numai dacă ai vreo funcție în vreun partid ai dreptul de a asista la parada de Ziua Națională. În schimb, avem un președinte care ne urează să ne distrăm dacă am plecat în mini vacanță la munte. La munte pe pârtie putem sta cu toții, la defilare numai ei. Este urât, atât pot spune. Și incorect. Prin deciziile pe care le iau președintele și Guvernul nu arată altceva decât că “patriotismul” din sufletele lor este pur economic, oferit la tarabele cu vin fiert de pe Valea Prahovei.

Rep.: Cum apreciați că vă fi bugetul pe anul viitor?

CP: Nu mă pot pronunța pe ceva ce nu văd. Până acum nu s-a prezentat niciun draft de buget. Tot ce văd e că ne împrumutam, ca țară, aproape în fiecare săptămână. Văd că ne cresc cheltuielile pe diverse situații, așa-zise neprevăzute. Văd că deficitul crește ca Făt Frumos. Se văd multe care indică un buget restrictiv. Așteptăm să ne fie prezentat bugetul. Cert este însă că sunt variante de a se face economii. Iar noi avem câteva soluții care nu ar face economii numai pentru 2021, sau până scăpam de pandemie. Ci ar produce exact acele economii care ne trebuie pentru a avea bani de alocații, a avea bani pentru infrastructură, pentru spitale. PMP a luptat și luptă pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, oricât ar încercă alți neinspirați să ne fure ideea. Avem de ani de zile proiectul în Parlament, trebuie doar pus pe ordinea de zi la Camera Deputaților. Un simplu vot, o singură zi și în sfârșit s-ar materializa voința a milioane de români. Avem singurul proiect care ar elimina, cu adevărat, pensiile speciale. Nu vor să îl voteze, vin numai cu praf în ochi. Și mai avem un proiect pentru care mă voi lupta în Parlament, a cărui idee îmi aparține. Vrem să eliminăm cabinetele aleșilor locali, cabinete care nu sunt altceva decât loc călduț pentru clientela de partid. Cum să aibă primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de Consilii Județene cabinete, când au la dispoziție întreg aparatul administrativ?! Adică 4-5 oameni ar avea competența mai mare decât 100-200 câți sunt în aparatul administrativ? De ce să vină la fiecare 4 ani așa-ziși consilieri ai aleșilor locali, care să bea cafele pe bani publici și să apară în poze când taie panglica investițiilor făcute prin munca aparatului administrativ? Un simplu calcul arată că în 4 ani am economisi peste 240 de milioane de euro dacă am elimina clientela de partid.

Comandat de Partidul Mișcarea Populară-Organizația Județeană Constanța

Executat de Asociația Puterea Civică – portal: www.ordinea.ro

– CUI mandatar financiar coordonator: 11200012

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Premierul Orban a anunțat că vrea să redeschidă piețele

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Cu numai câteva zile înainte de alageri, premierul Ludovic Orban a declarat că ia în calcul redeschiderea piețelor. Explicația premierului este că a venit iarna, iar temperatura a coborât.

„Analizăm posibilitatea redeschiderii piețelor, orice redeschidere nu va fi posibilă decât cu respectarea unor norme de protecție sanitare foarte stricte“, a declarat Ludovic Orban.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Deputatul PRO România Mircea Titus Dobre: „Nu se poate intra cu bocancii în spiritualitatea românilor!“

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Fostul ministru al Turismului Mircea Dobre, candidat PRO România pentru încă un mandat de deputat, propune o mai bună gestionare a situației evenimentelor religioase, pentru a nu se mai ajunge la situații precum cele de la pelerinajul de Sfântul Andrei.

„Nu este normal să se intre cu mascații în biserici și cu bocancii în spiritualitatea românilor. Foarte mulți constănțeni care au asistat la scenele din aceste zile, la pelerinajul de Sfântul Andrei, au perceput situația ca pe un război al autorităților și al guvernului împotriva lor. Pe de altă parte, cei nereligioși îi percep ca pe un pericol social, iar de aici se adâncește prăpastia între tabere, deși nu ar trebui să existe nici tabere în conflict, nici acest război. Dar pentru a restabili normalitatea, guvernul ar trebui măcar acum să aibă un plan pentru a gestiona situația. Oamenilor li se poate explica mult mai civilizat doar că trebuie să aibă grijă la păstrarea distanței și la câteva măsuri elementare, pentru a se putea păstra atât tradițiile strămoșești, cât și măsurile de protecție”, explică Mircea Dobre.

Candidatul PRO România mai spune că spiritualitatea și religiozitatea românilor trebuie să fie respectate, iar un astfel de război împotriva tradițiilor, obiceiurilor și evenimentelor religioase le-a amintit multora de începutul regimului comunist, iar o astfel de interpretare a situației poate stârni revolta unei părți importante a populației.

“Sunt răni încă deschise, pentru cei care au trăit și în dictatura comunistă, iar spiritualitatea a fost cea care i-a ținut pe români uniți. La fel ca în cazul închiderii piețelor, mulți nu au înțeles de ce este corect și sigur să meargă grupuri mari la cumpărături, în hipermarket/supermarket, dar nu se puteau crea condiții de siguranță la un pelerinaj, cu trasee prestabilite, păstrarea distanței între oameni și dezinfectare. Este clar că vorbim despre dublă măsură si discriminare. În speranța că totuși, măcar într-o zi de sărbătoare, vom fi mai buni și răbdători, urez tuturor multă sănătate și pace în suflet.

Mulți Ani Binecuvântați celor care își sărbătoresc ziua numelui”, mai spune Mircea Dobre.

Executat de Asociația Puterea Civică – portal: ordinea.ro

Comandat de Partidul PRO România – Filiala Constanța

CUI mandatar financiar coordonator: 11200008

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: