Conecteaza-te cu noi

Politica

Guvernul vrea să REDUCĂ prețul alimentelor. Iată lista cu produsele la care se va aplica măsura

Published

on

Guvernul vrea să reducă prețul alimentelor în baza unei ordonanțe, care va include o listă cu produsele de bază. Decizia vine după ce noul premier, Marcel Ciolacu s-a întâlnit marți, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Asociației marilor rețele comerciale din sectorul alimentar. Discuțiile au fost axate pe stabilirea unui mecanism funcțional agreat între Guvern și mediul privat, pentru reducerea prețului la produse alimentare de bază. Astăzi, la începutul ședinței de Guvern, premierul Ciolacu a anunțat și lista cu alimentele la care se vor reduce prețurile: pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume și fructe proaspete. Guvernul urmează să adopte ordonanța prețurilor săptămâna viitoare.

„Bună ziua, toată echipa! Aș vrea să încep cu o veste bună: am primit deja răspunsul marilor lanțuri de magazine la propunerea noastră privind schema de reducere a prețurilor la alimentele de bază și vă pot spune că retailerii au transmis deja o primă listă cu produsele vizate. Avem, astfel, toate condițiile pentru ca în perioada următoare să finalizăm un acord sau un act normativ și chiar aș dori să le mulțumesc pentru promptitudine și pentru această abordare.

Asta înseamnă o scădere garantată a prețului la unele produse de bază, din gama celor indispensabile populației. Și aici ne referim, foarte clar, la pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume și fructe proaspete. Şi vreau să subliniez foarte clar: va fi o scădere care nu va pune presiune pe producătorii români. Cred că românii merită din plin un asemenea gest, sub forma unui efort comun al statului și al mediului privat.”, a spus Marcel Ciolacu.

Surse: gov.ro, stiripesurse.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions