Conecteaza-te cu noi

Politica

Hânsă a bătut-o pe Mariana Mircea înainte de alegeri

Published

on

Războiul total dintre actualul primar al oraşului Cernavodă, liberalul Gheorghe Hânsă, şi ex-edilul Mariana Mircea (ex PNL, ex PSD şi acum, din nou, PNL, graţie filierei Chiru) se apropie de sfârşit. În primul rând, susţinătoarea Marianei Mircea în cadrul PNL, în speţă Sorina Tuşa, a pierdut orice influenţă în partidul încăput recent pe mâna unui singur om, deputatul Gheorghe Dragomir.

În acelaşi timp, actualul primar al urbei, Gheorghe Hânsă, a înregistrat o victorie covârşitoare împotriva ex-privighetorii: a luat bani cu nemiluita de la centrala atomică. Mai exact, deşi Mariana Mircea introdusese celebra taxă de poluare şi risc şi îi obliga pe cei de la CNE să plătească milioane de euro (bani care nu au fost daţi niciodată, procesele în instanţă tărăgănând până când au fost oprite de actuala administraţie locală), bani ”atomici” bugetul Cernavodei nu a văzut niciodată. Dar va vedea de anul ăsta, pentru că primăria impozitează, conform noului cod fiscal, şi clădirile centralei cu 0,5%. Bugetul oraşului s-a dublat prin banii pe care Hânsă îi va primi de la CNE. Şi asta în urma unor negocieri dure, dar de bun simţ.

Şi totuşi… cine este candidatul?

Şi tot pentru a o lăsa cu ochii în soare, liberalii au lansat deja la apă varianta unui potenţial înlocuitor al lui Gheorghe Hânsă în lupta electorală, a cărui activare exactă va fi cunoscută după 10 martie. Este vorba despre Liviu Negoiţă, consilier local liberal, şef al căpităniei zonale Cernavodă, dar mai ales fost elev al lui Gheorghe Hânsă.

Advertisement

Ce se întâmplă pe 10 martie 2016? Ei bine, la data menţionată se va pronunţa o hotărâre judecătorească, în apel, în dosarul de delapidare declanşat împotriva lui Gheorghe Hânsă. Reamintim că, anul trecut, Judecătoria Medgidia l-a achitat pe fond pe edilul din Cernavodă, după ce apărările acestuia şi expertizele efectuate au certificat faptul că în sarcina sa nu se poate reţine comiterea acestei infracţiuni. Dosarul fusese deschis în baza unui denunţ anonim, potrivit căruia primarul ar fi plătit achiziţii de piatră în perioada 2005-2008, fără ca aceasta să fi fost pusă în operă. În faza cercetărilor penale, Primăria Cernavodă, care între timp intrase pe mâna Marianei Mircea, a comunicat că nu se găsesc documentele de punere în operă a agregatelor de carieră. Mai mult, la iniţiativa Marianei Mircea, Primăria Cernavodă s-a constituit parte civilă în dosar. Spre nenorocul ei, între timp documentele au fost găsite, iar piatra din asfalt a fost măsurată în cadrul mai multor expertize tehnice judiciare şi corespunde cantitativ. De altfel, acesta este şi motivul pentru care Hânsă a fost achitat pe fond. Urmează rezultatul apelului, iar în funcţie de acesta, anunţul cu privire la candidatul liberalilor la Primăria Cernavodei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions