Conecteaza-te cu noi

Actual

Hectare de vegetație uscată, mistuite de flăcări în județul Tulcea

Published

on

incendiu tulcea

În cursul nopții trecute, pompierii tulceni au fost solicitați să intervină la nu mai puțin de 5 incendii de vegetație uscată produse în aria de competență a Detașamentului Tulcea.

Aceste incendii s-au produs pe suprafețe relativ mici însă, din cauza vântului puternic și a vegetației foarte uscată, riscul ca acestea să se propage la obiective economice și de interes era foarte ridicat. Datorită observării la timp de participanții la trafic ori a localnicilor, incendiile au fost rapid anunțate la numărul unic de urgență 112, iar pompierii tulceni, împreună cu serviciile voluntare pentru situații de urgență locale au reușit în timp operativ să localizeze și să lichideze incendii prevenind astfel producerea unor pagube însemnate.

Incendiile la care au intervenit salvatorii tulceni s-au manifestat pe raza localităților: Luncavița, Poșta, Agighiol, Tudor Vladimirescu și Murighiol iar pagubele au fost limitate la aproximativ 6 ha de vegetație uscată și aproximativ o tonă de gunoi.

Pompierii fac încă o dată apel către locuitori să fie responsabili și să respecte legislația în vigoare!

”Este interzisă incendierea resturilor vegetale din gospodării, a terenurilor agricole și a zonelor uscate din Delta Dunării. Astfel de incendii produse mai ales când sunt intensificări ale vântului pot deveni adevărate pericole pentru locuitorii zonelor locuite, pentru bunurile și locuințele acestora. De asemenea, fauna și vegetația au de suferit în urma acestor arderi.”, a precizat Daniel Năstase, purtător de cuvânt al ISU Delta Tulcea.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions