Conecteaza-te cu noi

Politica

Horia Constantinescu, șeful de la OPC Constanța, s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste

Published

on

Comisarul-șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, a anunțat că s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste – Social Liberal (PPU-SL). El a spus că va candida la funcția de primar al orașului Constanța din partea acestui partid și va susține o listă de consilieri din partea formațiunii! Horia Constantinescu a spus că a luat această decizie, deoarece această formațiune îi susține proiectul legislativ depus în Parlament prin care dorește să oblige toate structurile de stat să consume numai produse românești.

„La începutul anului trimiteam Parlamentului o propunere de act normativ. Aceasta a fost preluată de deputatul Grațiela Gavrilescu, cu care am fost coleg în Guvern, în 2019, cât am ocupat funcția de președinte ANPC. Actul are în vedere obligarea structurilor de stat (spitale, penitenciare, unități militare etc) să achiziționeze NUMAI produse românești, provenite din materii prime autohtone. Cum am promis înscrierea în formațiunea politică care va susține acest proiect, astăzi, m-am înscris in PPU SL.“, a spus șeful OPC Constanța.

Amintim că, fostul șef ANPC Horia Constantinesc și-a dat demisia din PSD la începutul acestui an. Decizia, venită la câteva zile după ce își anunțase candidatura la Primăria Constanța.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions