Conecteaza-te cu noi

Actual

Iată cum va fi vremea în țară în următoarele două săptămâni

Published

on

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT În prima zi de prognoză vremea va fi caldă pentru această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 10 grade și a minimelor de 2 grade. În următoarele trei zile se va răci, astfel că media regională a maximelor termice va ajunge în jurul valorii de 4 grade, iar a minimelor va fi de -5…-4 grade. În intervalul următor, până în jurul datei de 20 februarie, valorile termice vor crește treptat cu aproximativ 6…7 grade cele diurne și cu 5 grade cele nocturne, apoi nu vor mai avea variații semnificative. În primele două zile vor fi precipitații pe arii extinse și în general moderate cantitativ, apoi vremea se va ameliora, iar precipitațiile își vor mai face apariția doar trecător și pe suprafețe mici.

CRIŞANA Media regională a maximelor termice va fi în scădere de la 8 grade în prima zi, până în jurul valorii de 2 grade în data de 13 februarie. Ulterior se va încălzi ușor și treptat, astfel că în 20 și în 21 februarie maximele termice vor atinge, în medie, 9…10 grade. În următoarele trei zile se va răci ușor, cu aproximativ 2 grade. Nopțile vor deveni reci, iar în intervalul 13 – 21 februarie media temperaturilor minime va fi sub pragul de îngheț. Cele mai reci dimineți vor fi cele de 13 și 14 februarie, când minimele vor fi, în medie, de -5…-4 grade. Vor fi precipitații moderate cantitativ și pe arii extinse în primele două zile, apoi vor fi slabe și se vor semnala, cel mai probabil, în jurul datei de 14 februarie și după 20 februarie.

TRANSILVANIA Vremea va fi caldă în prima zi, când media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 11 grade. În următoarele două zile se va răci accentuat, iar valorile termice maxime se vor situa, în medie regională, în jurul a 0 grade. Va urma o încălzire, astfel că în data de 20 februarie media maximelor termice va ajunge până la 7…8 grade. În ultimele zile de prognoză nu vor mai fi variații semnificative. Temperaturile minime vor fi preponderent negative, iar media lor se va situa în general între -9 și -1 grad. Temporar vor fi precipitații aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse și posibil importante cantitativ în primele două.

Advertisement

MARAMUREŞ Valorile termice maxime vor scădea de la o medie regională de 7 grade în prima zi, până la 2 grade în data de 2 februarie. Va urma o perioadă cu temperaturi maxime în creștere, care în intervalul 20-24 februarie vor fi, în medie, de 7…8 grade. Media temperaturilor minime va avea variații în general între -6 și 0 grade. Probabilitatea mai mare de precipitații va fi în primele zile de prognoză, când vor fi în general moderate cantitativ și după data de 20 februarie, când cel mai probabil vor fi slabe.

MOLDOVA Vremea va fi cu mult mai caldă decât normal în prima zi de prognoză, cu o medie regională a maximelor termice în jurul a 10 grade, apoi va intra într-un proces de răcire ce va determina scăderea maximelor spre medii în jurul a 2 grade în data de 16 februarie. Apoi maximele vor crește până spre 8…9 grade, în medie, în perioada 20 – 22 februarie, iar spre sfârșitul intervalului vremea se va răci din nou. Minimele vor crește spre medii în jurul a 2 grade în noaptea de 12 februarie, apoi vor coborî spre -4 grade, în medie, în noaptea de 14 februarie. Ulterior tendința este, în general, de creștere, spre valori de -3… -1 grad. Temporar vor fi precipitații mai ales între 11 și 16 februarie și după data de 21 februarie.

DOBROGEA Vremea va fi deosebit de caldă în prima zi a intervalului, când se vor înregistra, în medie regională, valori maxime în jurul a 10 grade, apoi se va răci de la o zi la alta, până spre 3…4 grade, în perioada 14-17 februarie. Ulterior maximele vor crește până spre medii în jurul a 8 grade în data de 23 februarie, apoi vremea se va răci ușor. În ceea ce privește temperaturile minime, creșterea de la începutul intervalului, spre medii în jurul a 5 grade, va fi urmată de o răcire a vremii ce va conduce la înregistrarea, în medie, a -2 grade în 19 februarie. Ulterior minimele vor crește spre valori medii în jurul a 2 grade în intervalul 22-24 februarie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în zilele de 11 și de 12 februarie, precum și în intervalele 14-18 februarie și 22- 24 februarie.

MUNTENIA Vremea va fi deosebit de caldă în prima zi a intervalului, apoi va intra într-un proces de răcire, urmând ca media regională a temperaturilor maxime să coboare spre 4…5 grade în intervalul 13 – 16 februarie. Apoi, maximele termice vor crește treptat, spre medii în jurul a 11 grade în intervalul 20- 23 februarie. Spre sfârșitul intervalului vremea se va răci ușor. Minimele vor crește la începutul intervalului spre valori medii în jurul a 3 grade, apoi vor coborî spre medii în jurul a -4 grade în 14 februarie. Ulterior, tendința mediilor minimelor va fi de creștere ușoară spre -2…0 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în zilele de 11 și 12 februarie, precum și în intervalele 14…17 februarie și 21…24 februarie.

OLTENIA Valorile maxime vor coborî de la o medie de 10 grade la începutul intervalului, spre medii de 4…5 grade în data de 14 februarie. Ulterior acestei date, maximele vor crește ușor și treptat, urmând ca până la sfârșitul intervalului să se înregistreze, în medie, 11 grade. Minimele vor crește în primele zile ale intervalului spre medii regionale în jurul a 2 grade, apoi vor coborî spre -6 grade în 14 februarie. Apoi, tendința generală va fi de creștere, până la o medie de 0 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în zilele de 11, 12 și 13 februarie și din nou spre sfârșitul intervalului.

Advertisement

LA MUNTE În prima zi media temperaturilor maxime va fi de 2…3 grade, apoi va scădea până la -8 grade în ziua de 13 februarie. În intervalul următor tendința va fi în general de creștere, iar între 18 și 24 februarie media temperaturilor maxime va fi în jurul a 0 grade. Nopțile vor fi reci, iar media temperaturilor minime se va situa, în general, între -12 și -6 grade. Vor fi precipitații aproape în fiecare zi, importante cantitativ în primele două.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions