Conecteaza-te cu noi

Politica

În 6 decembrie, un vot pentru PNL Constanța înseamnă un vot pentru tinerețe și proiecte curajoase, benefice Dobrogei

Published

on

În ziua de 6 decembrie, constănțenii, la fel ca toți românii, se vor afla în fața unei decizii extrem de importante. Vor trebui să pună ștampila de vot pe una dintre listele propuse de partidele politice pentru Senatul României și Camera Deputaților. Decizia ar trebui să fie una ușoară. Votantul poate face un exercițiu simplu, înainte să se decidă. Trebuie să închidă ochii și să parcurgă prin minte momentele prin care această țară a trecut, de la ultimele alegeri parlamentare până acum. Au fost ani marcați de mitinguri, de oameni nemulțumiți ieșiți în stradă în toată țara și chiar și-n afara ei. Ani marcați de abuzurile parlamentarilor care dețineau puterea politică și încercau s-o folosească pentru a apăra infractorii, pentru a fura insule, pentru a modifica legea astfel încât să nu ajungă la pușcărie, pentru a acoperi tunuri de milioane de euro care le umpleau conturile. De aceea, liberalii din Constanța sunt pregătiți să trimită în Parlament o echipă tânără și de profesioniști cu rezultate remarcabile în domeniile în care activează.

„Am trăit cu toții zilele negre în care justiția era călcată în picioare, acele zile în care românii erau respinși cu violență și gaze lacrimogene pentru că-și apărau drepturile. Acele momente au trecut, dar ele au rămas adânc impregnate în memoria noastră, ca o greșeală care nu mai trebuie repetată. Tocmai de aceea, alegerea corectă, în ziua de 6 decembrie, trebuie să fie echipa de parlamentari PNL. Pentru că noi, Partidul Național Liberal, am fost cei care într-un timp scurt, am pus România înapoi pe făgașul normal al lucrurilor și nimeni nu poate contesta asta. Și tocmai de aceea, în 6 decembrie e nevoie de un vot pentru continuitate. Acest lucru se vede și la Constanța. Echipa PNL propusă pentru Senat și Camera Deputaților nu poate fi decât prima alegere pentru orice votant ajunge la urne, la început de decembrie. Un vot pentru PNL Constanța, atât la Senat cât și la Camera Deputaților, înseamnă un vot pentru tinerețe. Trei dintre candidații care vor reprezenta PNL în Parlament nu au depășit încă vârsta de 40 de ani. Și, la nici 40 de ani, au performat deja în domeniile de activitate în care au activat.“, spun liberalii.

George Niculescu a fost consilier județean liberal. Poziție din care s-a luptat cu administrația care ducea județul Constanța pe căi greșite. Mai mult decât atât, a propus proiecte utile și pentru municipiul Constanța. A fost apoi numit prefect, într-un moment în care nimeni nu și-ar fi dorit să fie reprezentantul Guvernului în teritoriu, momentul în care pandemia a lovit lumea și a forțat guvernele să ia măsuri restrictive severe. La nici 40 de ani, George Niculescu a știut să controleze situația și să ia măsurile necesare pentru a preveni eventuale focare de Covid-19, într-o perioadă în care românii se îmbulzeau pe litoral. Acum, George Niculescu va candida pentru un post de senator al României, acolo unde dorește să-și pună în valoare cunoștințele pe care le deține în materie de energie.

„Preocuparea mea constantă este domeniul energiei. Am terminat un MBA în afacerile cu energie. Am avut oportunitatea să învăț de la manageri de succes din companii atât de stat, cât și private. În Parlamentul României, domeniul energiei va continua să fie obiectul meu de interes. Domeniul energiei este foarte prezent în județul Constanța, unde se află singura centrală nucleară din România, care produce 1.400 megawați din cele două reactoare, în momentul de față, adică circa 20% din necesarul energetic al României. Recent, Ministerul Economiei a semnat, cu Statele Unite ale Americii, un memorandum pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și pentru retehnologizarea reactorului 1, o investiție estimată la 8 miliarde de dolari. Avem, de asemenea, cel mai mare parc eolian din sud-estul Europei, dar și alte nenumărate capacități de energie din surse regenerabile mai mici. Nu trebuie nicidecum uitate gazele din Marea Neagră și proiectele offshore, dar nici faptul că Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră își are sediul în Constanța.”, spune George Niculescu, referitor la proiectele cu care merge în Senat, din 6 decembrie.

Marian Crușoveanu are 39 de ani, dar în ciuda vârstei, se dovedește unul dintre liderii puternici ai Organizației Județene PNL Constanța. Din poziția de secretar general al acestei organizații, și-a ajutat colegii să desfășoare campania electorală din această toamnă, în care PNL a reușit să convingă constănțenii să voteze în majoritate cu liberalii, atât la Consiliul Județean cât și la Primăriile din întreg județul. Pe Marian Crușoveanu l-ai remarcat cu siguranță prin replicile acide pe care le-a oferit, din postura de consilier județean, celor care au condus până de curând Consiliul Județean. În viața de zi cu zi, Marian Crușoveanu este un antreprenor de succes în domeniul construcțiilor, expertiză pe care dorește să o folosească în proiectele pe care le va propune în Camera Deputaților. Chiar dacă încă n-a ajuns în Parlament, tânărul liberal a demarat deja proiectul legat de o variantă ocolitoare a stațiunilor de pe litoral, care va fluidiza traficul estival.

Advertisement

„Ce am făcut în calitate de consilier județean – adică implicare când mi-a fost cerut ajutorul de către primari – voi face și la nivel de Parlament. Voi merge și voi sta la ușa fiecărui ministru, acolo unde este nevoie, pentru a rezolva problemele locuitorilor județului Constanța, indiferent că sunt de la PNL sau PSD. Am fost consilier județean al tuturor constănțenilor, voi fi deputat al tuturor constănțenilor și, de ce nu, al tuturor românilor. Am demarat deja proiectul unei variante ocolitoare a litoralului. Proiectul este intitulat oficial „Alternativa Techirghiol”. Este drumul care va decongestiona traficul spre și dinspre sudul litoralului. Va începe de pe Autostrada 4, de la viitorul nodul rutier de la Cumpăna, și se va descărca în sensul giratoriu din Olimp”, spune Marian Crușoveanu.

Bogdan Bola are și el doar 39 de ani. Este avocat și l-ai remarcat, cu siguranță, în ultima perioadă, pentru abnegația cu care și-a făcut meseria din postura de șef al ABADL. A fost, cel mai probabil, cel mai active șef al Apelor Române din ultimii 30 de ani. A bătut plajele județului de dimineață până seara, a demolat clădirile ridicate ilegal, cu toată opoziția ”șmecherilor” care le administrau, a amendat primarii care nu-și curățau canalele colectoare, indiferent de culoarea lor politică și s-a bătut cu administrația locală de la Constanța pentru a schimba situația lacului Tăbăcărie care zace uitat și murdar. Prin votul tău, Bogdan Bola va fi unul dintre deputații ce vor reprezenta PNL Constanța în Parlamentul României. Din această nouă postură, gândul lui Bogdan Bola se duce tot la Marea Neagră.

„Noi nu folosim Marea Neagră nici măcar cum o fac vecinii noștri bulgari. Toată lumea se duce acolo și spune că a mâncat pește și scoici proaspete. Ei au ferme piscicole pe mare, au taliene, lucru pe care noi nu îl avem, deși s-a promulgat recent o lege. Marea Neagră nu este intabulată. Poți să faci ferme piscicole, la o anumită distanță față de țărm. După acea distanță poți să faci ferme eoliene. Așa poți dezvolta întreaga zonă. Statul român va beneficia financiar, din taxe și impozite, inclusiv, de pildă, de banii pe care îi va primi de la cei care au montat conducte pe fundul mării. Noi nu știm să exploatăm Marea Neagră. În Maldive, turiștii se duc să stea în acele case frumoase și elegante pe apă. Noi nu putem să facem asemenea lucruri. Nu putem să face nici sate pescărești. Ele au eșuat la noi sau nu s-au dezvoltat. Ele ar da un impuls foarte important economiei”, spune viitorul deputat liberal Bogdan Bola.

Așadar, spun liberalii, în 6 decembrie, un vot pentru echipa PNL este cea mai bună alegere. Este un vot pentru tinerețe, experiență și proiecte curajoase, benefice Dobrogei.

Executat de Asociația Puterea Civică – portal: ordinea.ro

Comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Constanța

CUI mandatar financiar coordonator: 11200025

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions