Connect with us

Actual

În această seară, spectacol labirint în centrul vechi al Constanței

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Un spectacol de teatru labirint, intitulat ”Picături de istorie” este pus astăzi în scenă în centrul vechi al Constanței, în această seară, cu începere de la ora 20.30.

”Acțiunea spectacolului este bazată pe poveștile de viață ale persoanelor ale căror epitafuri sunt înscrise pe pietrele de mormânt din părculețul arheologic de lângă Muzeul de Istorie. Desfășurarea este împărțită în trei planuri. Vom începe din părculețul Arheologic din fața Edificiului Roman cu Mozaic, apoi spectatorii și actorii vor trece prin Edificiul Roman, apoi vom coborî la Termenele Romane, pentru ultima parte.”, a declarat Sebi Pătrunjei, coordonator activități, în cadrul unei conferințe de presă.

Regia artistică, scenografia și scenariul sunt semnate de Dana Dumitrescu, directoarea Teatrului de Stat Constanța, muzica de Adrian Mihai, iar documentarea îi aparține scriitorului Cristian Cealera. Din distribuție fac parte: Laura Iordan Adrian, Maria Lupu, Alina Manțu, Ana-Maria Ștefan, Andrei Cantaragiu, Adrian Dumitrescu, Remus Archip.

Actorii au repetat timp de mai multe săptămâni și sunt gata pentru spectacol. Reprezentația spectacolului este unică – nu se va repeta – și este gratuită pentru public și nu se va repeta.
Nobila Epifania, legionarul veteran Valerius Germanus, negustorul grec Asclepiades, gladiatorii Argutos și Skirtos, dar și vestitul poet latin Ovidius sunt personajele principale care se vor prezenta în fața publicului de secol XXI, pentru a-și spune poveștile de viață… și de moarte. De pe urma lor avem ca mărturii peste veacuri inscripțiile lăsate pe pietrele lor funerare din necropola de secol II – III sau versurile poetului Ovidius, iar aceste cuvinte de adio sunt mesaje extraordinare, de natură să creeze împreună o frescă unitară a acestui oraș de la malul Pontului Euxin.
Personajele principale ale spectacolului sunt locuitori ai Tomisului de acum doua milenii, care își spun bucuriile și împlinirile avute, dramele trăite, tristețile, remușcările, reușind astfel să recompună, prin intermediul acestui spectacol, viața vechii cetăți.

Acslepiades este un tată îndurerat, care își pierde cei doi copii de 2 și 6 ani, morți într-o singură noapte, din motive care rămân un mister chiar și în zilele noastre. Pe fresca de pe monumentul lor funerar, părintele dă vina pe un ”demon cu ochii răi”, care i-ar fi îmbolnăvit și ucis copiii. Omul cere zeilor subpământeni să răzbune ei această oribilă faptă și să îl pedepsească pe ”demon”.
Avem și povestea unui fost legionar. Valerius Germanus, fiul lui Titus, din tribul Collina, port-drapel al legiunii VII Claudia Pia Fidelis, a trăit 57 de ani. După ce și-a îndeplinit stagiul militar în nu mai puțin de 6 campanii, a primit pământ la Tomis, și-a ridicat o casă și și-a întemeiat o frumoasă familie. A murit înconjurat de familia iubitoare și de cei trei copii și de soție.

Tot de pe inscriptiile de pe pietrele funerare aflăm si povestea a doi gladiatori, unul grec – Argutos, celălalt băștinaș – Skirtos Dacul, de asemenea personaje principale ale spectacolului. Cei doi au fost vedete în amfiteatrul Tomisului, unde s-au bucurat de multe victorii și de aplauzele publicului. Au trăit intens fiecare zi din viață conștienți că vor merge degrabă la zei. Și-au pierdut viețile în arenă, în lupte separate, la doar câteva zile distanță unul de altul.

Din poeziile lui Ovidius aflăm extrem de multe informații despre viața din avanposturile romane de la Pontul Euxin, o adevărată ”Epopee a geților”, așa cum o denumea Umberto Eco. Ovidius nu putea lipsi de pe lista personajelor principale, el povestind cu lux de amănunte viața la Tomis, realizând o adevărată biografie a locuitorilor din zonă.

Spectacolul este finanțat de Administrația Națională a Fondului Cultural, cu 55.000 de lei, și organizat de Rusu I. Georgiana P.F.A , care a contribuit cu 6.500 lei. Parteneri sunt Teatrul de Stat Constanța, Primăria Municipiului Constanța și Muzeul Național de istorie și Arheologie Constanța.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

(Video): Copilul care s-a pierdut în Mamaia a fost găsit. Vezi ce spun polițiștii.

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În urmă cu aproximativ două ore, un copil în vârstă de 12 ani, care se afla pe plajă împreună cu părinții lui și dispăruse de câteva ore, a fost găsit.

Reamintim că poliția stațiunii Mamaia a fost anunțată de dispariția lui în jurul orei 13.30.

Potrivit unui comunicat de presă, IPJ Constanța anunța mai devreme următoarele: Alexandru Ichim, în vârstă de 12 ani, s-a pierdut în jurul orei 10. Acesta purta pantaloni scurți de culoare gri, cu ancore pe lateral, și șlapi de culoare bej.

Ore în șir, băiatul a fost căutat de 8 echipaje mixte de polițiști din cadrul stațiunii Mamaia și jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanța și a fost găsit în vecinătatea hotelului Opera din Mamaia Nord.

Iată ce spun polițiștii Cenuse Radu Cătălin, din cadrul IPJ Giurgiu, detașat la Poliția stațiunii Mamaia și plt. Ciolacu Valentin Marian, din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța despre acest caz:

Copil de 12 ani, pierdut în Mamaia! 8 echipaje mixte de polițiști și jandarmi îl caută.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Copil de 12 ani, pierdut în Mamaia! 8 echipaje mixte de polițiști și jandarmi îl caută.

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul zilei de azi, în jurul orei 13.30, polițiștii stațiunii Mamaia au fost sesizați despre dispariția unui minor, de pe o plajă din stațiunea Mamaia.

Alexandru Ichim, în vârstă de 12 ani, s-a pierdut în jurul orei 10. Acesta purta pantaloni scurți de culoare gri, cu ancore pe lateral, și șlapi de culoare bej.

Cetățenii care pot oferi informații sunt rugați să apeleze Poliția stațiunii Mamaia, nr. tel. 0241/831221.

În acest moment, copilul este căutat de 8 echipaje mixte de polițiști din cadrul stațiunii Mamaia și jandarmi din cadrul Grupării Mobile Tomis Constanța.

Update: În urmă cu puțină vreme, copilul a fost găsit în vecinătatea hotelului Opera din Mamaia Nord.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Un tânăr, salvat de la înec de un polițist aflat în vacanță

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Biroul Rutier Ploiești a intervenit fără ezitare în salvarea unui tânăr ce era să se înece. Sâmbătă, 20 iulie a.c., în jurul orelor 06:30, aflat în concediu de odihnă în județul Constanța, pe plaja stațiunii Costinești, agent de poliție Lucian Lepădatu, în vârstă de 22 ani, a observat în mare cum un tânăr, care se îndepărtase de geamandură, se zbătea să rămână la suprafață și striga după ajutor. Fără să stea pe gânduri, tânărul polițist a sărit în mare și a înotat cât a putut de repede, luând totodată cu el și un colac de salvare și reușind să îl  aducă la mal teafăr. Polițistul, deși nu era în timpul serviciului ori în misiune, nu a irosit nicio clipă și, astfel, a reușit să îl salveze pe cel ce s-a aventurat în larg, fără a fi nevoie ulterior de intervenția unui echipaj de salvare.

„Pe această cale, îi mulțumim colegului nostru, pentru faptul că viața celor din jur este în topul priorităților sale“, spun cei de la Poliție.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: