Conecteaza-te cu noi

Actual

În mod oficial vom primi noi refugiați! Aceștia sunt sirieni aflați în Turcia

Published

on

România va primi, în perioada 2018 – 2019, un număr de 109 refugiaţi de origine siriană, aflaţi provizoriu în Turcia, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. Potrivit acestuia, în şedinţa de Guvern de joi a fost adoptată o hotărâre privind relocarea unor refugiaţi, în perioada 2018 – 2019, pe teritoriul ţării noastre. ”România va primi în această perioadă, 2018 – 2019, 109 refugiaţi de origine siriană, aflaţi provizoriu în Turcia. (…) Această hotărâre este luată conform cotei de relocare stabilită prin deciziile Comitetului pentru relocarea refugiaţilor din România”, a precizat Nelu Barbu. El a spus că în anul 2018 este vorba despre 40 de refugiaţi de origine siriană, aflaţi în Turcia, iar în 2019 – 69 de refugiaţi. ”40 reprezintă cota anuală şi ceilalţi 29 sunt refugiaţi care nu au fost relocaţi, conform angajamentelor asumate anterior de ţara noastră, în perioada 2014 – 2015”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions