Conecteaza-te cu noi

Actual

Incendiu într-un hotel din municipiul Tulcea

Published

on

În această noapte, în jurul orei 01:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea a fost anunțat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la izbucnirea unui incendiu la un hotel din municipiul Tulcea.

La locul indicat de apelant au fost mobilizați de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.

Până la sosirea forțelor de intervenție, incendiul, care se manifesta la baia unei camere situată la etajul 3 al hotelului, a fost localizat cu ajutorul unui stingător, iar persoanele aflate în cameră s-au autoevacuat.

Ajunși la locul producerii evenimentului, pompierii au lichidat prompt incendiul și au acționat pentru ventilarea spațiului.

Advertisement

Din fericire, nu au victime sau persoane rănite.

În urma producerii evenimentului a fost afectată baia camerei respective.

Cauza probabilă producerii incendiului a fost un scurtcircuit  electric, determinat de un ventilator de baie.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions