Conecteaza-te cu noi

Actual

Incendiu violent în Constanța. Trei case au ars, iar trei persoane s-au intoxicat cu fum

Published

on

În cursul nopții trecute, pe strada Soarelui din municipiul Constanța, zona km 4-5, s-a declanșat un incendiu puternic.

Apelul la numărul de urgență 112 a fost făcut la ora 1.22, iar la fața locului s-au deplasat mai multe forțe de intervenție, respectv 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B din cadrul Detașamentului Port, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autoscară din cadrul Detașamentului Fripis, precum și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului Palas.

La locul incendiului au fost asistate de către echipajul SMURD, 3 victime intoxicate cu fum, din care una a necesitat transport la spital.

Potrivit ISU Constanța, în urma incendiului au ars aproximativ 70% din 3 case care, în total, aveau o suprafață de aproximativ 205 mp.

Advertisement

Incendiul a fost lichidat la ora 4.56.

”Cauza probabilă: scurtcircuit electric la un aparat de aer condiționat lăsat sub tensiune.”, a precizat Răzvan Parconie, purtător de cuvânt al ISU Constanța.

Foto: Ainu Hogea

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions