Conecteaza-te cu noi

Actual

Incendiu violent în municipiul Constanța. Două case au fost afectate

Published

on

incendiu democratiei

Astăzi, 4 decembrie, un  incendiu violent s-a declanșat în municipiul Constanța, la o casă situată pe strada Democrației, nr. 126.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție, respectiv: 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, 2 echipaje SMURD B2 și o ambulanță  SAJ B2.

Incendiul a pornit de la camera centralei, care a ars în proportie de 90%.

De asemenea, au fost mistuite de flăcări aproximativ  2 tone de materiale lemnoase. Apoi, focul  s-a extins la o anexă gospodărească din vecinatate și la acoperișul casei vecine, în suprafață de aproximativ 120 mp.

Advertisement

”O persoană a suferit atac de panică. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.”, a precizat Oana Manoilă, purtător de cuvânt al ISU Constanța.

Incendiul a fost stins în mai bine de două ore și jumătate.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions