ISU avertizează că benzinăriile și stațiile GPL din București sunt ‘surse de risc pentru incendiu’.
Tragedia de la Credevia, localitate situată la mai puțin de 30 de kilometri de București, s-ar putea repeta și în Capitală. Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov avertizează că sute de stații GPL și de carburanți sunt considerate „surse de risc pentru incendiu“, scriu jurnaliștii de la stiripesurse.ro.
Buletin de București a publicat o hartă interactivă, pe care sunt listate toate benzinăriile din Capitală, 380 la număr. Dintre acestea, conform Planului de Analiză și Acoperire a Riscurilor din Municipiul București, 226 prezintă risc de incendiu, adică un procent de 59,5%.
Anual, Inspectoratul pentru Situații de Urgență realizează un plan în care analizează riscurile din fiecare oraș al țării. Planul de la nivelul Bucureștiului a fost aprobat de către Consiliul General în această vară.
Benzinăriile și stațiile GPL sunt amplasate, în cele mai multe cazuri, în apropierea blocurilor de locuințe, sau pe străzi înguste.
Pe primul loc, în ceea ce privește pericolul stațiilor GPL și de carburanți se situează Sectorul 3, cu un număr de 43 de astfel benzinării. Este urmat, la foarte mică distanță, de Sectorul 1, cu 41 de stații periculoase.
Pe locul al treilea, se clasează Sectorul 6, cu un număr de 38 de benzinării. Cele mai puține stații de alimentare, considerate „obiective de risc pentru incendiu“ sunt în Sectorul 5, 28 la număr, în timp ce Sectorul 4, aflat pe penultimul loc, are 35 astfel de stații de alimentare cu carburanți.
Controale în întreaga țară
Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat la o zi distanță de la tragedia din Crevedia, că începând de luni, 28 august, vor fi demarate controale la toate stațiile GPL din țară, inclusiv la cele din Capitală.
„Astăzi am avut o discuţie cu primarul Sectorului 5, care a dispus la nivelul primăriei şi a controlat toate staţiile de GPL de pe teritoriul Sectorului 5. Dânsul mi-a spus că sunt 11 astfel de activităţi pe terenuri proprietate privată, niciuna nu are autorizaţie de construcţie. În acest moment este normal ca la nivelul Guvernului să dispunem controale în toată ţara la aceste staţii de GPL şi să luăm măsuri, în cazul în care este un pericol pentru vieţile omeneşti”, a declarat Marcel Ciolacu, premierul României.
În Sectorul 5, 22 de puncte de lucru au fost vizate de polițiști, au fost date nouă amenzi, iar o stație va fi dezafectată. Amenzile aplicate se ridică la puțin peste 12 mii de lei.
Reamintim că, în urma mai multor explozii, ce au avut loc în seara de 26 august, în localitatea dâmbovițeană Crevedia, la o stație de GPL, două persoane au murit și alte 58 au fost rănite, a anunțat Ministerul Sănătății.
foto cu rol informativ explozie statie GPL Crevedia