Connect with us

Exclusiv

Înşelăciunea din spatele înşelăciunii – Revoluţia din 1989 (partea a IV-a)

Dragoş Ionescu

Publicat

la data de

„Cele mai multe specii de orhidee depind de capacitatea lor de a-şi denatura prezenţa insectelor. Orhideele înşeală insectele ca să aterizeze pe ele, şi ca apoi să-şi împrăştie polenul la alte orhidee. Propria noastră supravieţuire depinde de capacitatea de a vedea adevărul care se află în spatele subterfugiului.” – James Jesus Angleton

Pulverizarea “Reţelei Caraman” o imensă schemă de dezinformare

De numele generalului român Mihai Caraman se leagă una dintre cele mai reuşite acţiuni de spionaj efectuată de serviciile secrete române în perioada 1960-1969: “Caraman a reuşit performanţa puţin obişnuită: înjghebarea unei reţele extraordinar de eficiente prin care s-au scurs informaţii deosebit de valoroase pentru tratatul de la Varşovia. Mihai Caraman, fie că o ştia sau nu pe atunci, lucra mai mult pentru serviciile sovietice KGB şi GRU.” Paul Ştefănescu, Culisele României – Secretele Securităţii, vol II, Craiova, editura Obiectiv, 2004.

Legenda spune că, trimis la Paris sub acoperire diplomatică, Mihai Caraman ofiţer al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) a reuşit să-şi atragă colaborarea a trei angajaţi din interiorul Cartierul General NATO: Imre Nahit, ofiţer turc, Robert Van de Wielhe şi Frnacis Roussilhe, doi funcţionari francezi. Prin intermediul acestei reţele, Mihai Caraman a sustras mii de documente care se refereau la absolut toate problemele ce preocupau NATO în perioada respectivă. Informaţiile culese astfel erau trimise centralei DIE de la Bucureşti şi mai departe KGB-ului la Moscova care patrona Pactul de la Varşovia.

mihai-caraman

Mihai Caraman

Căderea „Reţelei Caraman”, după numele celui care i-a fost artizan nu s-a datorat vreunei greşeli. Caraman a fost dat în primire serviciilor secrete engleze MI6 chiar de adjunctul său, căpitanul Dan Iacobescu care îndeplinea oficial funcţia de secretar III al Misiunii române la UNESCO. În Iulie 1969 însoţit de soţie şi de copil, ofiţerul român Iacobescu s-a prezentat la ambasada Marii Britanii din Paris unde a cerut azil politic. În schimbul protecţiei, Iacobescu a pus pe tavă serviciilor secrete britancie reţeaua lui Caraman. Anchetele ulterioare ale Securităţii au dus la concluzia că Mihai Caraman, şeful rezidenţei spionajului român la Paris, a fost mai mult ca sigur agent dublu, folosit de serviciile franceze pentru a transfera Moscovei informaţii din interiorul NATO.

Este de înţeles prudenţa acestei concluzii a părţii române dar merită să nuanţăm şi mai mult: În momentul în care occidentalii erau pe punctul de a descoperii adevăratele „cârtiţe” plasate de ruşi la vârful NATO, centrala KGB de la Moscova s-a gândit că este mai ieftin să piardă reţeaua coordonată de ofiţerul român Caraman. Scurgerile de informaţii din interiorul NATO către KGB produse pe o perioadă de aproape 10 ani au fost puse astfel pe seama spionajului românesc, situaţie perfect falsă dar foarte utilă sovieticilor. Ruşii au scăpat la mustaţă în timp ce serviciul român de informaţii externe (DIE) a ajuns ţapul ispăşitor iar ofiţerul Caraman erou şi victimă în acelaşi timp.

presedintele-sua-richard-nixon-in-vizita-in-romania-1969

Preşedintele SUA, Richard Nixon, în vizită în Romania, în 1969.

Un an mai târziu, atunci când preşedintele american Nixon a vizitat România l-a rugat personal pe Nicolae Ceauşescu să nu se mai lase angrenat în astfel de acţiuni care deteriorează imaginea ţării noastre în faţa occidentalilor şi a aliaţilor din NATO. Sfat pe care Ceauşescu a găsit de cuviinţă să-l urmeze, mai ales că realizase cum sovieticii l-au sacrificat pentru a-şi scăpa ei pielea. Din păcate, prin demantelarea reţelei Caraman, KGB-ul reuşise încă o dată să discrediteze România în faţa americanilor, englezilor şi mai ales a francezilor, puteri de la care regimul Ceauşescu aştepta sprijin. Şi mai important, Saşa reuşise să-şi protejeze probabil propria reţea care a supravieţuit pe mai departe la etajele superioare ale Alianţei Nord-Atlantice. Pentru a compensa această palmă nemeritată dar încasată cu demnitate, Mihai Caraman a fost decorat ulterior de KGB şi avansat în cadrul Securităţii, până în 1979 când este trecut în rezervă.

România primea astfel o nouă lecţie de la Răsărit dar pe două planuri distincte: În primul rând reţeaua Caraman a fost deconspirată la mai puţin de un an de la celebrul discurs anti-sovietic din 1968 ţinut de Ceauşescu în faţa întregii lumi. A fost acel moment în care Bucureştiul s-a opus public deciziilor Moscovei şi alianţei militare de la Varşovia din care şi ţara noastră făcea parte. Jocul lui Ceauşescu a pus URSS-ul într-o situaţia dificilă care demonstra slăbiciunile Pactului Estic şi poziţia penibilă a Kremlinului. În al doilea rând nu este normal să sacrifici o reţea de spionaj care-ţi aduce informaţii importante, dar poate fi util atunci când ai de protejat alte elemente mult mai valoroase.

Ion Mihai Pacepa “agent detaşat” al KGB pe lângă centrala CIA

Un alt episod bine împachetat de propaganda sovietică (înainte şi după 1989) este „fuga” generalului Pacepa, considerat de mare parte din mediul avizat un agent al KGB-ului: „Din punctul meu de vedere Pacepa a fost agent sovietic. Este cel mai bun produs. A fost adus în Securitate de Saharovsky care era şeful consilierilor sovietici în România până în ’53 când a plecat la Moscova şi din 53 în 55 este adjunctul şefului Directoratului I din KGB, şi apoi devine pentru următorii 15 ani directorul spionajului KGB. Este cel mai longeviv şef al spionajului din toată istoria spionajului sovieto-ţarist. Acesta l-a adus pe Pacepa în Securitate şi îmi spuneţi mie că l-a uitat? Eu aşa ceva nu cred!” a explicat profesorul Cristian Troncotă în cadrul documentarului Moştenirea Clandestină” realizat de Televiziunea Română, 2013-2014.

Situaţia de fapt: La finalul lunii Iunie 1978, Ion Mihai Pacepa fost secretar de stat în Ministerul de Interne, adjunct al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) şi consilier prezidenţial pe probleme de securitate cere azil Statelor Unite prin intermediul ambasadei americane de la Bonn, Germania de Est. Cererea sa este aprobată de preşedintele Jimmy Carter iar fostul general se stabileşte în Statele Unite, în timp ce în România este condamnat în lipsă pentru trădare. Profesorul Troncotă este de părere că generalul Pacepa a fost aruncat în braţele americanilor, la fel ca mulţi alţi defectori în perioada Războiului Rece: „O metodă rusească de a implanta ofiţeri sub acoperire de trădător s-a practicat. Foarte mulţi defectori, ofiţeri cu funcţii grele în KGB, cum au fost Mitrokin, Orlov sau Kalughin au plecat şi au început să vorbească şi să-şi scrie memoriile.”

Din păcate şi acest episod face parte din imensa schema de dezinformare pusă la punct de laboratoarele Kremlinului iar explicaţia este următoarea: În momentul în care Pacepa a defectat, relaţiile României cu America erau mai bune ca oricând, scopul KGB-ul fiind tocmai distrugerea acestora. Era necesar un defector cu grad mare care să explice comunităţii internaţionale că, de fapt, Ceauşescu este un “anti-american turbat.”  Acest eveniment coincide şi este legat de momentul în care KGB-ul mai aruncă o piesă de rezistenţă în scenă, pe celebrul Carlos Şacalul. Legenda pusă la punct de ruşi dorea acreditarea ideii că Pacepa este un pion important pentru regimul de la Bucureşti şi din acest motiv Ceauşescu caută să-l asasineze cu ajutorul teroristului Carlos. Exact acest element făcea ca povestea lui Pacepa depănată în faţa comisiei de interogarea a CIA să capete mai multă greutate. Nu este deci de mirare că CIA l-a interogat pe Pacepa timp de 3 ani de zile. Au avut nevoie de timp pentru a înţelege ce anume le este folos din bagajul lui Pacepa dar mai ales ce urmăresc ruşii prin această “defectare.”

Americanii au ştiut că au în faţa un agent detaşat

La capitolul defectori părerea profesorului Troncotă se suprapune într-o proporţie considerabilă pe expertiza lui Jim Angleton, şeful contraspionajului CIA 1947 -1975, care avea următoarea teorie: “Dacă defectorul este unul real va trebuie să trecem print-un proces îndelungat ca să stabilim asta. Dar dacă discutăm despre un agent detaşat, înseamnă că ruşii îşi dau prea tare osteneala şi trebuie să aflăm de ce fac asta. Interogarea unui defector e o artă în sine. Nu e o simplă chestiune de a pune întrebările potrivite, ci de a nu le pune prea devreme.  Este un joc foarte delicat.”

ion-mihai-pacepa

Ion Mihai Pacepa

Explicaţia lui James Angleton face practic parte din fundamentele contraspionajului şi trebuie interpretată cam la modul următor: Când o descoperire se face prea uşor, trebuie înţeles că adversarul nu poate fi chiar atât de neglijent. Pentru un serviciu secret cel mai important lucru este reputaţia şi din acest motiv nu se pot iniţia acţiuni concrete sau eventual suspendarea propriilor angajaţi doar pe baza declaraţiilor unui defector sau a unei surse. Se lucrează mereu pe certitudini. În lipsa unui flagrant, în materie de spionaj lucrurile sunt foarte greu de dovedit mai ales că înşelăciunea face parte din arsenalul uzual al profesioniştilor din domeniu.

Dacă Pacepa n-ar fi fost căutat de nimeni şi dacă nu s-ar fi pus un preţ pe capul său, atunci nici americanii nu l-ar mai fi ascultat, iar pentru KGB credibilizarea defectorului era esenţială ca misiunea lui Pacepa să reuşească. Istoricul american Larry Wats susţine că preşedintele Jimmy Carter a ştiut de la bun început că Pacepa este agent sovietic, de unde putem trage concluzia că spionajul american fusese bine informat, probabil chiar de la Bucureşti despre misiunea lui Pacepa. Ştiau că se  urmărea distrugerea cooperării româno-americane şi nimic altceva şi de aici toată osteneala Moscovei.

În pofida scandalului prilejuit de „fuga” lui Pacepa, regimul de la Bucureşti s-a ţinut bine pe poziţii, în mod special din cauza intereselor comune româno-americane în privinţa schimbului de informaţii de natură militară. Relaţiile erau atât de strânse încât, în 1978, preşedintele american Jimmy Carter îi propune lui Ceauşescu listarea pe bursa americană a industriei româneşti evaluată atunci la 147 miliarde de dolari. După o analiză sumară Bucureştiul a declinat oferta de teama diminuării controlului asupra întreprinderilor româneşti, situaţie privită de Cabinetul 1 ca o pierdere a suveranităţii.

Cum ajungi în faţa plutonului de execuţie !

Relaţiile economice dintre România şi SUA au continuat şi după ‘78, în mod special în baza unor acorduri secrete perfectate în perioada 1974 – 1978 pe linia schimbul de informaţii strategice, chestiune despre care Pacepa n-a ştiut să explice prea multe băieţilor de la CIA. În plus, susţinerile lui Pacepa erau uşor de demontat iar partea americană ştia exact ce conţine planul de dezinformare al KGB-ului. Lucrurile erau foarte clare pentru urmaşii lui Angleton din CIA mai ales că “fuga” lui Pacepa survenise chiar în mijlocul tratativelor pentru semnarea Acordului de Pace Egipto-Israelian intermediat de Nicolae Ceauşescu.

Chiar în memoriile sale, preşedintele american Jimmy Carter povesteşte cum s-a consultat permanent cu Nicolae Ceauşescu în cadrul negocierilor de la Camp David pentru încheierea Acordului de Pace din Septembrie 1978. În anul acela, Carter l-a nominalizat public pe Ceauşescu ca lider principal în facilitarea întâlnirii istorice între preşedintele egiptean Anwar Al-Sadat şi premierul israelian Menachem Begin. Ei bine, defectarea generalului Pacepa trebuie interpretată exact în această cheie. Ruşii n-ar fi renunţat niciodată la o „cârtiţă” atât de importantă, plasată la vârful serviciilor secrete române dacă situaţia n-ar fi fost una foarte delicată. Merită remarcată şi metoda de operare, identică celei aplicate în cazul deconspirării Reţelei Caraman. Cele două situaţii seamănă ca două picături de apă.

presedintele-sua-jimmy-carter-alaturi-de-anwar-al-sadat-si-premierul-israelian-menachem-begin-septembrie-1978

Preşedintele SUA Jimmy Carter, alături de Anwar Al-Sadat şi premierul israelian Menachem Begin, septembrie 1978

La sfârşitul aceluiaşi an, cei doi fraţi a lui Ceauşescu, Ilie şi Marin, încep procurarea de echipament militar şi tehnologie sovietică pentru Statele Unite într-o operaţiune secretă româno-americană care a durat până în Decembrie 1989, aşa cum titra The Washington Post, pe 6 Mai 1990: „Cu zece ani înainte ca fostul dictator român Nicolae Ceauşescu să fie executat, guvernul american a cumpărat în secret din România tehnologie militară sovietică avansată prin intermediul a doi fraţi a lui Ceauşescu. Valoarea potenţială a acestor lucruri este aproape incalculabilă. […] Accesul la sistemele de Radar sovietice a contribuit la dezvoltarea tehnologiei Stealth, concepută pentru a permite avioanelor americane să scape de detectare”

Aceste afaceri l-au adus pe Ceauşescu în faţa plutonului de execuţie în 1989, în timp ce Ilie Ceauşescu a fost arestat la Bucureşti iar Marin Ceauşescu găsit cu gâtul rupt în sediul misiunii economice a României din Viena (placă turnată a spionajului Est-European).

Citiţi părţile anterioare aici, aici şi aici.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

Primarul Mangaliei, proiect de concesiune fără licitație în favoarea lui Mohammad Murad. Teren limitrof plajei

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Deranj mare la Mangalia. Primarul localității vrea să concesioneze fără licitație publică un teren limitrof plajei din Olimp către o societate de turism a omului de afaceri Mohammad Murad, proprietarul lanțului Phoenicia. În acest sens, edilul a inițiat un proiect de hotărâre, care va intra mâine la vot în ședința ordinară a Consiliului Local. La mapa consilierilor au ajuns referatele specifice unei astfel de inițiative, în care funcționarii subordonați primarului și secretarul unității administrativ-teritoriale dau asigurări că proiectul este perfect legal și pe deplin oportun. Cu toate acestea, consilierii din comisia de urbanism au o altă părere, care se vede în votul exprimat la avizarea proiectului. Această structură formată din cinci membri a dat aviz nefavorabil, după ce doi consilieri au votat pentru, iar ceilalți trei s-au abținut sau au votat împotrivă.

Societatea lui Mohammad Murad, Pheonicia Expres SRL, cea care ar urma să beneficieze de acest proiect de concesionare directă, deține în stațiunea Olimp complexul hotelier Amfiteatru-Belvedere, pe care l-a cumpărat în anul 2016. Prin trei adrese oficiale, din 12 iulie 2018, 31 ianuarie 2019 și 19 martie 2019, Phoenicia Estival a cerut autorității locale din Mangalia să-i concesioneze direct două loturi de teren din vecinătatea complexului hotelier Amfiteatru – Belvedere. În primul rând, este vorba de un lot de 527 de metri pătrați, pe care se află treptele utilizate pentru coborârea din complexul hotelier spre plajă. În al doilea rând, este vorba de un lot de 2052 de metri pătrați care face corp comun cu plaja din Olimp. Potrivit actelor de urbanism din anii 2000, terenul din urmă aparține domeniului privat al Municipiului Mangalia, inventariat ca teren neproductiv limitrof plajei. O societate de evaluarea a întocmit în favoarea Pheonicia Estival un raport de evaluare a celor două suprafețe de teren, însumând 2579 mp.

Demersurile societății lui Murad au avut ecou la primarul Radu Cristian, care a emis certificat de urbanism, iar mai apoi a inițiat proiectul care va intra mâine în deliberarea Consiliului Local. De altfel, proiectul de hotărâre se referă exact la însușirea raportului de evaluare, mai sus pomenit, urmat de concesionarea directă, fără licitație publică, a terenului, la valoarea de 14.183 de euro plus TVA pe an.

Legea permite concesionarea directă, fără licitație publică, a terenurilor, doar pentru extinderea construcțiilor existente. Primarul, secretarul și funcționarii Primăriei spun, în documentele oficiale, că proiectul este perfect legal. După cum am afirmat mai sus, însă, o parte din consilierii comisiei de urbanism au avizat nefavorabil. Consilierul Neculai Tănasă, unul din membrii comisiei de urbanism, a declarat pentru Ordinea.Ro că s-a abținut de la vot ”pentru că nu este legală extinderea la proprietate peste un drum. Extindere la proprietate o faci când terenul e lipit de terenul proprietate. Dar între proprietate și terenul respectiv e o stradă care se numește Faleza Olimp. Nu poți să treci peste strada aceea. Atâta tot. Eu nu am nimic cu nimeni. Pe mine nu mă afectează cu nimic.”.

În mod bizar, existența străzii nu este menționată în certificatul de urbanism semnat de primarul Radu Cristian. Am încercat să obținem puncte de vedere de la Mohammad Murad și de la Primăria Mangalia, însă acest lucru nu a fost posibil. În situația în care cele două părți vor exprima un punct de vedere, ne angajăm să-l dăm publicității.

Download (PDF, 386KB)

P.S. În ședința de consiliu de la Mangalia se discută și alte proiecte patrimoniale, respectiv concesionarea fără licitație publică a unui teren din Neptun către Mistral Grup SRL, vânzarea unor terenuri către societatea Bia Mary SRL sau trecerea unor terenuri cu suprafață mare din domeniul public în domeniul privat al localității.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Primăria Năvodari și-a însușit terenuri de la stat de peste un miliard de euro

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Radu Mazăre, condamnat recent pentru retrocedarea ilegală a unui milion de metri pătrați de teren în Constanța și Mamaia, este copil mic pe lângă gașca infracțională a fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei. La Năvodari, primăria localității și-a însușit, nu un milion de metri pătrați de teren, ci peste trei milioane și jumătate. Mai exact este vorba de 3.648.500 de metri pătrați, cu o valoare de circulație de peste un miliard de euro. Această suprafață imensă a fost inclusă, pe etape, în proprietatea localității prin fraudă la lege. Cel puțin așa susține Ministerul Finanțelor Publice într-un înscris oficial depus la Tribunalul Constanța, în dosarul în care statul român revendică, deocamdată, zona de protecție a lacului Siutghiol.

Au dat hotărâri ca să fure statul

Procesul la care ne-am referit mai sus este unul din cele mai importante din ultima vreme. Acesta a început în anul 2018, la scurt timp după ce Curtea de Conturi a României a descoperit mai multe haiducii ale fostului primar penal Nicolae Matei. Haiducii au fost multe. Dar cea mai gravă se referă tocmai la intabularea terenurilor de stat de la Siutghiol în proprietatea localității, procedură urmată, în mare parte, de vânzarea unor suprafețe către diverse firme și persoane.

În cadrul procesului, care vizează zona de protecție a Lacului Siutghiol, Ministerul Finanțelor a invocat nelegalitatea a opt hotărâri ale Consiliului Local Năvodari inițiate de Nicolae Matei și a unei hotărâri mai vechi, din anul 2003.

Prin acestea – afirmă Ministerul Finanțelor Publice – ”domeniul public al statului român a fost inclus în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public, respectiv privat al Orașului Năvodari, prin schimbarea nelegală a regimului juridic și în absența unui act normativ translativ de proprietate”.

Domeniul statului este domeniul nostru, al tuturor

Înainte de a trece în revistă argumentele și dovezile Ministerului Finanțelor Publice, trebuie să spunem că domeniul public al statului este, în fapt, un loc deschis întregului public din România. În această categorie intră marea, plajele, falezele, lacurile naturale cu zonele lor de protecție, terenurile câștigate din mare sau din lacurile naturale, rezervațiile naturale, zonele împădurite (cu excepția celor retrocedate). În România, nu există terenuri ale nimănui. Însă aceste terenuri ale statului pentru unii par ale nimănui, pentru că sunt neîmprejmuite și lăsate libere pentru accesul publicului. Când cineva fură terenul statului, fură, de fapt, terenul nostru al tuturor.

Un furt din avutul colectiv al țării

Un astfel de teren care era al statului, adică al nostru al tuturor, a fost malul lacului Siutghiol. Între timp, malul lacului a încetat să mai fie al nostru al tuturor, ajungând să fie doar al unora, care l-au cumpărat de la găștile administrative locale, după ce acestea au cucerit proprietatea din pix.

Cum s-a întâmplat acest furt în dauna avutului colectiv al țării înțelegem din poziția exprimată de Ministerul Finanțelor Publice în cadrul procesului la care am făcut referire. Ministerul spune că administrația locală din Năvodari a adoptat hotărâri pe bandă rulantă, prin care și-a majorat progresiv inventarul cu terenurile de stat.

Un tabel ordinar în excel

Ce este acest inventar? Este un tabel făcut în excel. Un tabel ordinar, pe care îl poate desena oricine are acces la un computer. Matei și camarila lui, având acces la computer, au trecut în acest tabel și terenurile de pe malul lacului, care aparțineau de drept statului român.

Mai departe, fostul primar s-a dus cu tabelul în fața Consiliului Local Năvodari. Acolo erau în majoritate exact colegii săi de partid, mulți dintre ei tâmplari, sudori și lăcătuși lipsiți de cea mai elementară educație juridică. Normal că au aprobat inventarul, că doar nu erau să se certe cu șeful lor!

Văzând că merge treaba, Matei a repetat schema de încă 7 ori. Și așa, bucată cu bucată, tot malul lacului a fost trecut fraudulos în proprietatea localității, fără niciun drept, fără a se plăti un leu pentru aceste bunuri oricum inalienabile și fără a exista vreun act de dobândire a proprietății.

Isprava unui comunist de la Cadastru

La capătul acestui circuit fraudulos, fostul primar s-a dus la OCPI să intabuleze terenurile furate de la stat. Printr-o coincidență fericită pentru el, această instituție cheie era condusă atunci de un comunist din Năvodari. Ne-am referit aici la un fost primar comunist al localității, pe numele său Stere Sponte. Care mai era și consilier local, ridicând din degete la aceste hoții ordinare. Și care mai era și cetățean de onoare, făcut chiar de consiliul din care făcea parte.

Pe fondul acestei coincidențe nefericite, OCPI-ul a violat legea și regulamentele interne, intabulând terenurile de stat în proprietatea Orașului Năvodari, pe baza tabelului ordinar făcut în excel. Tot cu un tabel ordinar făcut în excel a pus Primăria Năvodari mâna și pe terenul Taberei de Copii, care a fost și este proprietate de stat, dată în folosința sindicatelor. Hotărârile prin care s-au furat aceste terenuri de stat nu aveau viza de legalitate a Prefecturii, care era obligatorie. Oamenii muncii de la OCPI s-au făcut că nu știu legea și au aprobat intabulările fără viză de legalitate. Niciun jurist din subordinea comunistului nu a văzut că situația era penală. Culmea, peste ani, un jurist de la această instituție avea să ajungă chiar prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Constanța, remarcându-se tocmai printr-o spălare incredibilă a răspunderii penale a fostului primar Nicolae Matei.

Linia roșie

Încă din acțiunea introductivă, statul român a spus că ar fi vorbă de o furăciune de 65.260 de metri pătrați reprezentând fâșia de protecție a lacului, plus suprafețele câștigate din lac prin îndiguire/lucrări hidrotehnice, pentru care s-a cerut măsurarea pe calea unei expertize pe fondul procesului. Ministerul a depus un plan de situație care arată limita naturală a proprietății publice, așa cum era încă din 1978, și cât a dat iama Primăria Năvodari în terenul statului.

În planul de situație de mai sus, linia albastră reprezintă conturul proprietății de stat încă din anul 1978. Linia roșie reprezintă conturul actual al lacului. Zona dintre cele două linii a fost asanată în timp. Prin asanare, s-a schimbat înfățișarea terenului, care apare acum ca uscat, deși înainte era acoperit de apă, mlaștină și stuf. Însă e limpede că vorbim de același teren cu aceleași coordonate cadastrale. Asanarea, îndiguirea sau consolidarea unei suprafețe din cuveta unui lac natural nu schimbă regimul proprietății asupra terenului. Așa scrie, negru pe alb, în lege, și așa este cât se poate de logic. Până la urmă, dacă ai o groapă pe un teren și o astupi cu pământ, nu înseamnă că s-a creat un teren nou. E același teren, care înainte avea groapă, iar acum nu mai are groapă. În consecință, tot acest teren, pe care înainte băltea lacul, iar acum nu mai băltește, pentru că s-a asanat, este tot al statului, chiar dacă Primăria Năvodari l-a acaparat în timp și l-a vândut unor șmecheri.

Toate furăciunile de terenuri la un loc: peste un miliard de euro

Fenomenul furtului de terenuri de la stat are dimensiuni de-a dreptul colosale. Astfel, Ministerul atrage atenția că UAT Năvodari avea în proprietate, la nivelul anilor 90 o suprafață de 6.912,15 hectare. La 31 decembrie 2016, așa cum a constat Curtea de Conturi, această proprietate s-a majorat la 7.277 de hectare. Vorbim de o diferență de 364,85 de hectare, în mare parte acaparată prin fraudă la lege. 364,85 de hectare înseamnă 3.648.500 de metri pătrați. Terenul are o valoare de circulație de peste un miliard de euro.

Avocata lui Matei se încurcă în minciuni

La termenul de judecată la care s-au luat în discuție aceste date ale problemei, avocata Primăriei Năvodari, care l-a reprezentat în numeroase procese chiar pe fostul primar Nicolae Matei, a încercat din răsputeri să pună capac excepției de nelegalitate în privința hotărârilor de inventariere abuzivă. În primul rând, aceasta a cerut administrarea unei expertize tehnice pentru lămurirea excepției, expertiză care oricum s-a cerut de către Minister și s-a aprobat deja pe fondul cauzei. În al doilea rând, a cerut instanței să nu țină cont de o notă pe care a depus-o, într-un alt dosar, în care Primăria Năvodari contestă raportul Curții de Conturi de la care a pornit întreaga situație. În acel dosar, Primăria a recunoscut că zona de protecție a lacului, adică terenul statului, se suprapune peste proprietatea Orașului Năvodari. În procesul de față, în care statul își revendică terenul furat de Primărie, avocata n-a mai vrut să recunoască nicio suprapunere și a cerut vehement să nu se țină cont de recunoașterea anterioară. Sunt dosare diferite și notele dintr-un dosar nu pot fi folosite în alt dosar – a motivat avocata. Păi sigur că da, e o chestie normală și avocățească să-i spui unui judecător că zăpada e albă, iar altuia că e neagră. Că doar sunt judecători diferiți. Instanța a rămas în pronunțare în privința ilegalității hotărârilor de inventariere. Procesul va continua indiferent de ce soluție va fi adoptată relativ la execepția de nelegalitate.

Ultima frontieră

Menționăm că am participat în rândul publicului interesat la toate termenele acestui proces și vom continua să o facem și pe viitor, deoarece tunurile imobiliare ale fostului primar au fost date în dauna statului, adică a noastră a tuturor. Cumva trebuie să se spargă și acest puroi, chiar dacă mai există încă organe ale statului, în speță parchetele locale, care au lungit cu anii și au mușamalizat o parte din furturile găștilor administrative de la Năvodari.

Din perspectiva noastră este revoltător, de pildă, faptul că hotărârea de Consiliu din 2011, prin care gașca fostului primar a inventariat terenul de stat de sub Tabăra de Copii, a fost anulată abia în 2018. Situația nu este restabilită nici acum, existând presiuni incredibile pentru a nu se vedea exact circuitele de înstrăinare a terenurilor către așa-ziși ”cumpărători de bună credință”. Furturile de la Siutghiol, care completează acest tablou de tip mafiot, au fost semnalate de ani de zile parchetelor locale. Dosarele zac. Tocmai de aceea vă vom ține la curent cu evoluția dosarului civil, pentru că, la fel ca la tabără, aici a rămas ultima frontieră pe care statul își poate apăra interesele lui și ale noastre ale tuturor. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Experții judiciari au Dumnezeul lor. Abuz cu consecințe deosebit de grave – doi ani cu suspendare

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Experții judiciari au un rol cheie în înfăptuirea actului de justiție. Opinia lor, materializată sub forma raportului de expertiză, este considerată rezultatul obiectiv al unei cercetări științifice. Din acest motiv, în 95% din procesele din România, opinia expertului conduce la stabilirea adevărului judiciar. Se întâmplă așa, uneori, chiar și când opinia în cauză este total neștiințifică și falsă cu totul.

Am scris în repetate rânduri în Ordinea.Ro despre doi experți judiciari implicați în atestarea unor împrejurări false. Expertizele lor au condus la pronunțarea unor hotărâri judecătorești care încalcă în mod vădit legea. I-am numit aici pe Florin Dumitrescu și pe Tudorel Vizireanu. Într-un stat cu o justiție funcțională, cei doi ar fi ajuns de mult la închisoare, iar soluțiile denaturate de prestațiile lor aiuritoare ar fi fost îndreptate ca o consecință a supremației dreptului. În justiția nu tocmai funcțională din România, nu li s-a întâmplat aproape nimic. Cu chiu cu vai, Dumitrescu și-a luat în februarie anul acesta o condamnare, cam în bătaie de joc, la numai doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Vorbim de consecințe în valoare de peste 20 de milioane de euro, sancționate mai blând decât o înșelăciune de doi lei. Celălalt artist în opinii aiuritoare, Tudorel Vizireanu, a scăpat basma curată, fără să i se atingă un fir de păr, după un abuz cu consecințe tot de vreo 20 milioane de euro. Se pare că experții judiciari au un Dumnezeu al lor, care îi protejează de o răspundere reală.

Cazul Vizireanu

Tudorel Vizireanu este brăilean. Cu toate acestea, în anul 2007, s-a insinuat la Constanța, ca expert neutru numit într-un proces de fond funciar coordonat de una din cele mai controversate judecătoare din Constanța. Am numit-o mai sus pe Corina Eugenia Jianu, actualmente exclusă din magistratură și inculpată pentru că vindea pe șpagă hotărâri judecătorești în avantajul găștii infracționale a fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei. Procesul în care a fost  adus Vizireanu ca expert se judeca între două bătrâne reprezentate de avocatul Ionel Hașotti și comisiile de fond funciar de la nivelul Primăriei Lumina și Prefecturii Constanța. Bătrânele revendicau un teren de 20 de hectare din localitatea Sibioara, comuna Lumina, care ar fi aparținut bunicului lor înainte de venirea comuniștilor. Ele nu aveau acte ulterioare anului 1945 și nici martori pe cele patru laturi ale proprietății. Cu alte cuvinte, nu aveau dovezile cerute de lege. Încălcând legea, Jianu le-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare. Mai departe, aceasta l-a numit pe expertul din Brăila, Tudorel Vizireanu, să verifice dacă amplasamentul solicitat de bătrâne, în baza unei hărți din 1894, ar fi liber în vederea retrocedării.

Cariera Sibioara, retrocedată în ipoteza falsă a expertului că ar fi teren liber

Vizireanu a făcut expertiza pe baza hărții datând din secolul al XIX-lea (vezi aici raportul mincinos). Acesta nu și-a făcut un minim scrupul profesional să ceară detalii de la Oficiul de Cadastru despre regimul și coordonatele terenurilor din zonă. După ce a mâzgălit amplasamentul copiat din harta seculară, brăileanul a consemnat că terenul în litigiu ar fi liber și tocmai bun de retrocedat. În realitate, terenul era ocupat de o carieră de piatră a societății Somaco Construct SRL Constanța, fiind interzisă retrocedarea sa prin lege (articolul 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000). Compania minieră fusese cumpărată cu patru milioane de euro în anul 2005 de antreprenorul constănțean Grigore Comănescu. Vorbim aici de cea mai bună carieră de piatră din Dobrogea. Valoarea ei actualizată ajunge acum la 20 de milioane de euro.

Pe baza falsului epocal al lui Vizireanu, în cele din urmă cariera a fost retrocedată prin fraudă la lege. Avocatul bătrânelor, marele specialist în retrocedări bizare, Ionel Hașotti, a declarat în fața instanței de judecată că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră” pe terenul revendicat. Desigur, dovada nu exista, deoarece expertul, care trebuia să ceară date de la Cadastru și de la Agenția Națională de Resurse Minerale, n-a cerut nimic. Fiind din Brăila, nici nu auzise de cariera de care în Dobrogea știe cam toată lumea. Compania minieră nu a fost citată în proces, că pe atunci se purtau astfel de golănii ordinare.   

După ani de judecată în civil, compania minieră țepuită prin această manevră ticăloasă a înțeles să formuleze o plângere penală împotriva făptașilor. Un procuror care nu s-a remarcat cu absolut nimic până acum a clasat dosarul penal. Relativ la expert, procurorul a considerat că fapta acestuia poate fi încadrată la fals intelectual, care era deja prescris la momentul sesizării. Slujbașul Ministerului Public nu a abordat situația din perspectiva abuzului în serviciu cu consecințe deosebit de grave și nici nu s-a simțit dator să ceară judecătorului să anuleze raportul rezultat dintr-o infracțiune chiar și prescrisă.  

Cazul Dumitrescu

Celălalt expert la care ne-am referit mai sus s-a evidențiat printr-o potlogărie similară. Vorbim de două procese judecate tot de controversata Eugenia Corina Jianu, prin care s-a retrocedat ilegal un teren de 19 hectare pe malul lacului Siutghiol, vizavi de complexul comercial Tom-Carrefour din Constanța. Un teren cu un potențial imobiliar uriaș, evaluat în anul 2011 la peste 20 de milioane de euro! Beneficiara ilegalităților din acest caz se numește Zoea Rădulescu. Aceasta este o apropiată a fostului președinte al României, Emil Constantinescu, iar în perioada țărănistă a deținut o funcție importantă în Guvern.

Zoea Rădulescu s-a născut în comuna Mihail Kogălniceanu. Părinții ei au avut în localitate, pe drumul Cogealacului, două bucăți de teren, care însumau 19 hectare. Această suprafață a fost confiscată de stat în vederea cooperativizării, ulterior anului 1945. După revoluție, femeia avea dreptul teoretic de a primi cele 19 hectare de teren de la stat. Numai că toată zona agricolă de la Mihail Kogălniceanu până la Constanța era înglobată într-o societate de stat, Ceres SA, constituită pe structura unui fost IAS comunist. Terenurile lucrate de fostele IAS-uri au fost exceptate de la retrocedare, conform prevederilor inițiale ale Legii 18/1991 a fondului funciar. Ca urmare, persoanele îndreptățite la restituirea terenurilor au primit acțiuni. Exact în această situație se afla și Zoea Rădulescu.

După 1996, politica de protejare a fostelor IAS-uri a fost desființată de regimul de dreapta al președintelui Emil Constantinescu.  Astfel, acționarii au fost transformați în ”locatori”, iar din 1998 li s-a deschis drumul spre retrocedarea terenurilor. Ca urmare a acestei reforme, fostele IAS-uri au predat terenurile către comisiile locale de fond funciar, care le-au restituit persoanelor îndreptățite. La începutul acestei evoluții, mai exact în 1998, Zoea Rădulescu a obținut o adresă de la Ceres SA, în care societatea își exprima, fără niciun drept și fără nicio valoare, acordul ca femeia să primească teren în sola A 510 din Constanța, pe malul lacului Siutghiol, vizavi de actualul centru comercial Tom-Carrefour. Terenul era inclus încă din 1997 în intravilanul municipiului Constanța, însă avea funcțiune agricolă. Reamintim că moștenirea femeii se afla în Mihail Kogălniceanu, într-o tarla pe drumul Cogealacului.

Manevra nu a produs efecte din prima. Astfel, în anul 2000, Zoea Rădulescu a primit un teren în comuna ei natală, într-o solă care purta, în mod bizar, tot indicativul A 510, ca și aceea de la Siutghiol, din intravilanul Constanței. Mai mult, primarul localității a omis să menționeze în acte vecinătățile exacte ale amplasamentului. Pe fondul acestor bizarerii, Zoea Rădulescu s-a adresat justiției. Vorbim aici de două procese judecate deopotrivă de controversata Corina Eugenia Jianu. În 2008, fosta judecătoare a anulat titlurile de proprietate ale constănțenilor (vezi aici hotararea judecătorească). Apoi, în 2010, în al doilea proces, a obligat Comisia Locală Constanța să emită titlu de proprietate pentru Zoea Rădulescu asupra terenului extrem de valoros de pe malul lacului Siutghiol (vezi aici a doua hotărâre judecătorească). În acest fel, amplasamentul la care era îndreptățită Zoea a fost mutat de la Kogălniceanu la Constanța.

În ambele procese, un rol decisiv l-a avut un raport întocmit de expertul Florin Dumitrescu. Acesta a atestat enormitatea că terenul primit de Zoea Rădulescu de la Comisia Locală din Kogălniceanu era același cu terenul din Constanța, de pe malul lacului Siutghiol, de vizavi de Carrefour. Fără abuzul lui Dumitrescu, nici măcar controversata Jianu nu ar fi avut cum să-și ambaleze propriul abuz.

Doi ani de închisoare cu suspendare

În 2016, Florin Dumitrescu a fost trimis în judecată de Parchetul Curții de Apel Constanța. Fapta sa, perfect similară cu aceea comisă de expertul din cazul retrocedării ilegale a carierei Sibioara, nu a fost încadrată la fals intelectual, cum s-a mușamalizat în cazul Sibioara, ci direct la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Pe 20 februarie 2019, Dumitrescu a fost condamnat, cam în bătaie de joc, la doi ani de închisoare cu suspendare. Înscrisul rezultat din infracțiune a fost anulat de instanță. La fel și efectele sale. Nemulțumit de pedeapsa extrem de blândă, expertul a declarat apel. Dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, care a stabilit un prim termen în calea de atac pe 23 mai 2019. Cu ceva șanse, Dumitrescu ar putea să scape de condamnare. Așa cum spuneam, experții judiciari au Dumnezeul lor, care face minuni și-i ferește de răspunderea penală.

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă

Procurorul care a rezolvat acest caz nu s-a atins de fosta judecătoare Eugenia Corina Jianu, neavând competențe după calitatea persoanei. Pe de altă parte, același procuror a instrumentat în aceeași perioadă și un dosar referitor la retrocedarea de la Sibioara, însă acolo nu a avut interesul să vadă fapta expertului. Diferența de conduită a procurorului în cele două cazuri este de tipul ”pentru unii mumă, pentru alții ciumă”. E lăudabil că pentru necazul persoanei fizice Gigi Alexa s-a găsit soluția de a se desființa raportul fals și mincinos. Însă este strigător la cer că un alt raport, la fel de fals și mincinos, a fost trecut cu vederea în cazul carierei de la Sibioara. Or, la carieră, nu vorbim de o persoană fizică, ci de un grup de firme, Somaco Construct – Comprest Util, cu peste 500 de salariați, persoane fizice. Cu ăștia ce facem, domnilor procurori? Îi lăsăm pradă infractorilor cu gulere albe?

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: