Connect with us

Exclusiv

Înşelăciunea din spatele înşelăciunii – Revoluţia din 1989 (partea a IV-a)

Dragoş Ionescu

Publicat

la

„Cele mai multe specii de orhidee depind de capacitatea lor de a-şi denatura prezenţa insectelor. Orhideele înşeală insectele ca să aterizeze pe ele, şi ca apoi să-şi împrăştie polenul la alte orhidee. Propria noastră supravieţuire depinde de capacitatea de a vedea adevărul care se află în spatele subterfugiului.” – James Jesus Angleton

Pulverizarea “Reţelei Caraman” o imensă schemă de dezinformare

De numele generalului român Mihai Caraman se leagă una dintre cele mai reuşite acţiuni de spionaj efectuată de serviciile secrete române în perioada 1960-1969: “Caraman a reuşit performanţa puţin obişnuită: înjghebarea unei reţele extraordinar de eficiente prin care s-au scurs informaţii deosebit de valoroase pentru tratatul de la Varşovia. Mihai Caraman, fie că o ştia sau nu pe atunci, lucra mai mult pentru serviciile sovietice KGB şi GRU.” Paul Ştefănescu, Culisele României – Secretele Securităţii, vol II, Craiova, editura Obiectiv, 2004.

Legenda spune că, trimis la Paris sub acoperire diplomatică, Mihai Caraman ofiţer al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) a reuşit să-şi atragă colaborarea a trei angajaţi din interiorul Cartierul General NATO: Imre Nahit, ofiţer turc, Robert Van de Wielhe şi Frnacis Roussilhe, doi funcţionari francezi. Prin intermediul acestei reţele, Mihai Caraman a sustras mii de documente care se refereau la absolut toate problemele ce preocupau NATO în perioada respectivă. Informaţiile culese astfel erau trimise centralei DIE de la Bucureşti şi mai departe KGB-ului la Moscova care patrona Pactul de la Varşovia.

mihai-caraman

Mihai Caraman

Căderea „Reţelei Caraman”, după numele celui care i-a fost artizan nu s-a datorat vreunei greşeli. Caraman a fost dat în primire serviciilor secrete engleze MI6 chiar de adjunctul său, căpitanul Dan Iacobescu care îndeplinea oficial funcţia de secretar III al Misiunii române la UNESCO. În Iulie 1969 însoţit de soţie şi de copil, ofiţerul român Iacobescu s-a prezentat la ambasada Marii Britanii din Paris unde a cerut azil politic. În schimbul protecţiei, Iacobescu a pus pe tavă serviciilor secrete britancie reţeaua lui Caraman. Anchetele ulterioare ale Securităţii au dus la concluzia că Mihai Caraman, şeful rezidenţei spionajului român la Paris, a fost mai mult ca sigur agent dublu, folosit de serviciile franceze pentru a transfera Moscovei informaţii din interiorul NATO.

Este de înţeles prudenţa acestei concluzii a părţii române dar merită să nuanţăm şi mai mult: În momentul în care occidentalii erau pe punctul de a descoperii adevăratele „cârtiţe” plasate de ruşi la vârful NATO, centrala KGB de la Moscova s-a gândit că este mai ieftin să piardă reţeaua coordonată de ofiţerul român Caraman. Scurgerile de informaţii din interiorul NATO către KGB produse pe o perioadă de aproape 10 ani au fost puse astfel pe seama spionajului românesc, situaţie perfect falsă dar foarte utilă sovieticilor. Ruşii au scăpat la mustaţă în timp ce serviciul român de informaţii externe (DIE) a ajuns ţapul ispăşitor iar ofiţerul Caraman erou şi victimă în acelaşi timp.

presedintele-sua-richard-nixon-in-vizita-in-romania-1969

Preşedintele SUA, Richard Nixon, în vizită în Romania, în 1969.

Un an mai târziu, atunci când preşedintele american Nixon a vizitat România l-a rugat personal pe Nicolae Ceauşescu să nu se mai lase angrenat în astfel de acţiuni care deteriorează imaginea ţării noastre în faţa occidentalilor şi a aliaţilor din NATO. Sfat pe care Ceauşescu a găsit de cuviinţă să-l urmeze, mai ales că realizase cum sovieticii l-au sacrificat pentru a-şi scăpa ei pielea. Din păcate, prin demantelarea reţelei Caraman, KGB-ul reuşise încă o dată să discrediteze România în faţa americanilor, englezilor şi mai ales a francezilor, puteri de la care regimul Ceauşescu aştepta sprijin. Şi mai important, Saşa reuşise să-şi protejeze probabil propria reţea care a supravieţuit pe mai departe la etajele superioare ale Alianţei Nord-Atlantice. Pentru a compensa această palmă nemeritată dar încasată cu demnitate, Mihai Caraman a fost decorat ulterior de KGB şi avansat în cadrul Securităţii, până în 1979 când este trecut în rezervă.

România primea astfel o nouă lecţie de la Răsărit dar pe două planuri distincte: În primul rând reţeaua Caraman a fost deconspirată la mai puţin de un an de la celebrul discurs anti-sovietic din 1968 ţinut de Ceauşescu în faţa întregii lumi. A fost acel moment în care Bucureştiul s-a opus public deciziilor Moscovei şi alianţei militare de la Varşovia din care şi ţara noastră făcea parte. Jocul lui Ceauşescu a pus URSS-ul într-o situaţia dificilă care demonstra slăbiciunile Pactului Estic şi poziţia penibilă a Kremlinului. În al doilea rând nu este normal să sacrifici o reţea de spionaj care-ţi aduce informaţii importante, dar poate fi util atunci când ai de protejat alte elemente mult mai valoroase.

Ion Mihai Pacepa “agent detaşat” al KGB pe lângă centrala CIA

Un alt episod bine împachetat de propaganda sovietică (înainte şi după 1989) este „fuga” generalului Pacepa, considerat de mare parte din mediul avizat un agent al KGB-ului: „Din punctul meu de vedere Pacepa a fost agent sovietic. Este cel mai bun produs. A fost adus în Securitate de Saharovsky care era şeful consilierilor sovietici în România până în ’53 când a plecat la Moscova şi din 53 în 55 este adjunctul şefului Directoratului I din KGB, şi apoi devine pentru următorii 15 ani directorul spionajului KGB. Este cel mai longeviv şef al spionajului din toată istoria spionajului sovieto-ţarist. Acesta l-a adus pe Pacepa în Securitate şi îmi spuneţi mie că l-a uitat? Eu aşa ceva nu cred!” a explicat profesorul Cristian Troncotă în cadrul documentarului Moştenirea Clandestină” realizat de Televiziunea Română, 2013-2014.

Situaţia de fapt: La finalul lunii Iunie 1978, Ion Mihai Pacepa fost secretar de stat în Ministerul de Interne, adjunct al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) şi consilier prezidenţial pe probleme de securitate cere azil Statelor Unite prin intermediul ambasadei americane de la Bonn, Germania de Est. Cererea sa este aprobată de preşedintele Jimmy Carter iar fostul general se stabileşte în Statele Unite, în timp ce în România este condamnat în lipsă pentru trădare. Profesorul Troncotă este de părere că generalul Pacepa a fost aruncat în braţele americanilor, la fel ca mulţi alţi defectori în perioada Războiului Rece: „O metodă rusească de a implanta ofiţeri sub acoperire de trădător s-a practicat. Foarte mulţi defectori, ofiţeri cu funcţii grele în KGB, cum au fost Mitrokin, Orlov sau Kalughin au plecat şi au început să vorbească şi să-şi scrie memoriile.”

Din păcate şi acest episod face parte din imensa schema de dezinformare pusă la punct de laboratoarele Kremlinului iar explicaţia este următoarea: În momentul în care Pacepa a defectat, relaţiile României cu America erau mai bune ca oricând, scopul KGB-ul fiind tocmai distrugerea acestora. Era necesar un defector cu grad mare care să explice comunităţii internaţionale că, de fapt, Ceauşescu este un “anti-american turbat.”  Acest eveniment coincide şi este legat de momentul în care KGB-ul mai aruncă o piesă de rezistenţă în scenă, pe celebrul Carlos Şacalul. Legenda pusă la punct de ruşi dorea acreditarea ideii că Pacepa este un pion important pentru regimul de la Bucureşti şi din acest motiv Ceauşescu caută să-l asasineze cu ajutorul teroristului Carlos. Exact acest element făcea ca povestea lui Pacepa depănată în faţa comisiei de interogarea a CIA să capete mai multă greutate. Nu este deci de mirare că CIA l-a interogat pe Pacepa timp de 3 ani de zile. Au avut nevoie de timp pentru a înţelege ce anume le este folos din bagajul lui Pacepa dar mai ales ce urmăresc ruşii prin această “defectare.”

Americanii au ştiut că au în faţa un agent detaşat

La capitolul defectori părerea profesorului Troncotă se suprapune într-o proporţie considerabilă pe expertiza lui Jim Angleton, şeful contraspionajului CIA 1947 -1975, care avea următoarea teorie: “Dacă defectorul este unul real va trebuie să trecem print-un proces îndelungat ca să stabilim asta. Dar dacă discutăm despre un agent detaşat, înseamnă că ruşii îşi dau prea tare osteneala şi trebuie să aflăm de ce fac asta. Interogarea unui defector e o artă în sine. Nu e o simplă chestiune de a pune întrebările potrivite, ci de a nu le pune prea devreme.  Este un joc foarte delicat.”

ion-mihai-pacepa

Ion Mihai Pacepa

Explicaţia lui James Angleton face practic parte din fundamentele contraspionajului şi trebuie interpretată cam la modul următor: Când o descoperire se face prea uşor, trebuie înţeles că adversarul nu poate fi chiar atât de neglijent. Pentru un serviciu secret cel mai important lucru este reputaţia şi din acest motiv nu se pot iniţia acţiuni concrete sau eventual suspendarea propriilor angajaţi doar pe baza declaraţiilor unui defector sau a unei surse. Se lucrează mereu pe certitudini. În lipsa unui flagrant, în materie de spionaj lucrurile sunt foarte greu de dovedit mai ales că înşelăciunea face parte din arsenalul uzual al profesioniştilor din domeniu.

Dacă Pacepa n-ar fi fost căutat de nimeni şi dacă nu s-ar fi pus un preţ pe capul său, atunci nici americanii nu l-ar mai fi ascultat, iar pentru KGB credibilizarea defectorului era esenţială ca misiunea lui Pacepa să reuşească. Istoricul american Larry Wats susţine că preşedintele Jimmy Carter a ştiut de la bun început că Pacepa este agent sovietic, de unde putem trage concluzia că spionajul american fusese bine informat, probabil chiar de la Bucureşti despre misiunea lui Pacepa. Ştiau că se  urmărea distrugerea cooperării româno-americane şi nimic altceva şi de aici toată osteneala Moscovei.

În pofida scandalului prilejuit de „fuga” lui Pacepa, regimul de la Bucureşti s-a ţinut bine pe poziţii, în mod special din cauza intereselor comune româno-americane în privinţa schimbului de informaţii de natură militară. Relaţiile erau atât de strânse încât, în 1978, preşedintele american Jimmy Carter îi propune lui Ceauşescu listarea pe bursa americană a industriei româneşti evaluată atunci la 147 miliarde de dolari. După o analiză sumară Bucureştiul a declinat oferta de teama diminuării controlului asupra întreprinderilor româneşti, situaţie privită de Cabinetul 1 ca o pierdere a suveranităţii.

Cum ajungi în faţa plutonului de execuţie !

Relaţiile economice dintre România şi SUA au continuat şi după ‘78, în mod special în baza unor acorduri secrete perfectate în perioada 1974 – 1978 pe linia schimbul de informaţii strategice, chestiune despre care Pacepa n-a ştiut să explice prea multe băieţilor de la CIA. În plus, susţinerile lui Pacepa erau uşor de demontat iar partea americană ştia exact ce conţine planul de dezinformare al KGB-ului. Lucrurile erau foarte clare pentru urmaşii lui Angleton din CIA mai ales că “fuga” lui Pacepa survenise chiar în mijlocul tratativelor pentru semnarea Acordului de Pace Egipto-Israelian intermediat de Nicolae Ceauşescu.

Chiar în memoriile sale, preşedintele american Jimmy Carter povesteşte cum s-a consultat permanent cu Nicolae Ceauşescu în cadrul negocierilor de la Camp David pentru încheierea Acordului de Pace din Septembrie 1978. În anul acela, Carter l-a nominalizat public pe Ceauşescu ca lider principal în facilitarea întâlnirii istorice între preşedintele egiptean Anwar Al-Sadat şi premierul israelian Menachem Begin. Ei bine, defectarea generalului Pacepa trebuie interpretată exact în această cheie. Ruşii n-ar fi renunţat niciodată la o „cârtiţă” atât de importantă, plasată la vârful serviciilor secrete române dacă situaţia n-ar fi fost una foarte delicată. Merită remarcată şi metoda de operare, identică celei aplicate în cazul deconspirării Reţelei Caraman. Cele două situaţii seamănă ca două picături de apă.

presedintele-sua-jimmy-carter-alaturi-de-anwar-al-sadat-si-premierul-israelian-menachem-begin-septembrie-1978

Preşedintele SUA Jimmy Carter, alături de Anwar Al-Sadat şi premierul israelian Menachem Begin, septembrie 1978

La sfârşitul aceluiaşi an, cei doi fraţi a lui Ceauşescu, Ilie şi Marin, încep procurarea de echipament militar şi tehnologie sovietică pentru Statele Unite într-o operaţiune secretă româno-americană care a durat până în Decembrie 1989, aşa cum titra The Washington Post, pe 6 Mai 1990: „Cu zece ani înainte ca fostul dictator român Nicolae Ceauşescu să fie executat, guvernul american a cumpărat în secret din România tehnologie militară sovietică avansată prin intermediul a doi fraţi a lui Ceauşescu. Valoarea potenţială a acestor lucruri este aproape incalculabilă. […] Accesul la sistemele de Radar sovietice a contribuit la dezvoltarea tehnologiei Stealth, concepută pentru a permite avioanelor americane să scape de detectare”

Aceste afaceri l-au adus pe Ceauşescu în faţa plutonului de execuţie în 1989, în timp ce Ilie Ceauşescu a fost arestat la Bucureşti iar Marin Ceauşescu găsit cu gâtul rupt în sediul misiunii economice a României din Viena (placă turnată a spionajului Est-European).

Citiţi părţile anterioare aici, aici şi aici.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

Chițac dă vina pe Făgădău pentru regulamentul său de parcare

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Afectat în mod vizibil de controversele stârnite în spațiul public de proiectul regulamentului său de parcare, primarul Constanței, Vergil Chițac, dă vina pe administrația anterioară a orașului.  Chițac sugerează că regulamentul controversat ar pune în practică ideile prevăzute în Politica de Parcare și în Planul de Mobilitate Urbană inițiate de fostul primar PSD-ist Decebal Făgădău. De asemenea, primarul liberal încearcă să arunce responsabilitatea pe umerii consilierilor locali, subliniind că domnia sa a făcut numai o propunere, în vreme ce răspunderea adoptării ar aparține Consiliului Local.

”A fost o propunere numai, și Consiliul Local, unde sunt reprezentate partidele politice, în înțelepciunea lor pot să decidă, pot să modifice, pot să stabilească cum vor domniile lor, eu neavând decât sarcina de a aplica ulterior decizia Consiliului Local. Dincolo de asta, ce pot eu să vă spun este că regulamentul parcărilor în orașul Constanța, pe care l-am propus și care este în dezbatere publică de o lună de zile și încă mai urmează să fie, vine să concretizeze o decizie a Consiliului Local din 2019 privind politica de parcări. Care, la rândul său, politica de parcări se încadrează în Planul de Mobilitate Urbană al orașului Constanța. Prin urmare, credeți-mă că pentru cine are curiozitatea să lectureze acest regulament, o să vedeți că noi nu facem altceva decât cu fidelitate respectăm ceea ce este scris în Politica de parcări. Repet, un document fondator din 2019 (…) Zonarea Constanței este aceeași, principiile de parcare au rămas aceleași, modul în care se atribuie parcările rezidențiale, în politica din 2019 este scris că se face prin licitație.” – a explicat, astăzi, Vergil Chițac la Digi TV.

Așadar, primarul liberal sugerează că nu face nimic altceva decât să pună în practică ideile lui Decebal Făgădău. Însă explicația este dezamăgitoare pentru electoratul care l-a votat pe Chițac tocmai pentru că s-a săturat de Făgădău și de ideile acestuia. Să nu uităm că votul negativ, anti-Făgădău, a avut o pondere semnificativă la alegerile locale. Iar din acest punct de vedere, se poate aprecia că publicul a optat nu doar pentru înlocuirea unui ”chiriaș de la Primărie” cu altul, ci și pentru înlocuirea unei viziuni, pe care a considerat-o greșită, cu una mai adecvată.

Surd la această dorință evidentă a publicului constănțean, Vergil Chițac le vinde acum oamenilor iluzia că aplică ideile lui Făgădău cu fidelitate, deși, în realitate, regimul de taxare din propunerea sa este o povară fiscală cu mult mai grea. Astfel, regulamentul de parcări al lui Făgădău – cel anulat tocmai la cererea Asociației Constanța Altfel, condusă atunci de Vergil Chițac – era cu mult mai suportabil. În primul rând, taxa de parcare era de 2,5 lei pe oră. Aceasta se aplica doar în Zona 1 a orașului, fără să existe o limitare a timpului de parcare la 3 ore, așa cum există în regulamentul lui Chițac. Pe de altă parte, parcările de reședință închiriate riveranilor puteau fi utilizate de oricine, fără nicio plată, în intervalul orar 08-16 (când rezervatarii sunt plecați la muncă). Iar în Zona 2 nu se aplica nicio taxă.

Lui Chițac nu-i convine această ”pomană”. În consecință, potrivit regulamentului său, parcările din zona 1 pot fi ocupate doar pentru 3 ore. În primele două ore, parcarea costă 7 lei plus TVA pe oră. În a treia oră, sare deja la 15 lei plus TVA. Cine depășește timpii, va fi amendat cu 500 de lei. Apoi, regulamentul lui Chițac introduce o taxă, care nu era pe vremea lui Făgădău, de 4 lei plus TVA pe oră pentru parcările din Zona 2. Acestea pot fi ocupate și pe baza unei viniete care va aduce venituri colosale Primăriei. O vinietă pe o lună costă 250 de lei, iar o vinietă pe un an costă 360 de lei. Parcările de reședință nu mai pot fi ocupate de alte persoane în intervalul orarului de muncă decât contracost, cu taxă de 4 lei pe oră sau vinietă.

Colac peste pupăză, administrația Chițac și-a propus să extindă sistemul de supraveghere video, un scop posibil fiind tocmai sancționarea fără efort a celor care vor încălca regulamentul. Sancțiunile vor îngroșa și mai mult veniturile Primăriei.

Chițac neagă în aceste zile evidențele, anume că regulamentul său a fost conceput tocmai ca un instrument de producere a unor venituri colosale pentru Primăria pe care o conduce.

”Una peste alta, obiectivele noastre nu au fost neapărat să împovărăm oamenii, să adunăm bani. Primul obiectiv a fost să depopulăm centrul orașului de mașini. E o nebunie în zona centrală, incluzând aici și partea asta istorică, care este identitatea noastră culturală… Noi trebuie prin politica tarifară, așa cum e scris și în politica de parcări, să descurajăm ca oamenii să vină și să stea cu orele acolo. Centrul este o zonă în care ai venit, ai stat o oră, ți-ai rezolvat problemele și ai plecat” – a mai spus Chițac în emisiunea la care a participat.

Reamintim că, potrivit unei declarații a lui Horia Constantinescu, Primăria își face calcule să încaseze cel puțin 20 de milioane de euro de la șoferii din oraș, de pe urma reglementărilor propuse. 

Citiți și articolul de mai jos, în care am arătat că regulamentul pleacă de la o concepție DEFECTĂ și restrânge drepturi cetățenești fără o justificare temeinică:

BEZNA INTELECTUALĂ din spatele Regulamentului de parcare. Concepția DEFECTĂ a lui Chițac

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

BEZNA INTELECTUALĂ din spatele Regulamentului de parcare. Concepția DEFECTĂ a lui Chițac

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

După ce a scos din minți un oraș întreg cu regulamentul său de parcare, primarul Vergil Chițac a găsit prilejul să se justifice. A făcut-o la sfârșitul săptămânii trecute, printr-o postare care a înfuriat și mai tare publicul constănțean. Dar nu vrem să vorbim aici despre miile de înjurături pe care și le-a luat, pe bună dreptate. Interesul nostru este de a analiza concepția DEFECTĂ a autorului. Zice primarul Constanței că scopul regulamentului său nu ar fi taxarea oamenilor. Scopul ar fi descurajarea traficului și mai ales descurajarea staționării mașinilor în zona centrală.

Dar traficul rutier face parte din ADN-ul civilizației actuale. Participarea la trafic este un drept accesoriu derivat din drepturile fundamentale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în speță dreptul la proprietate, dreptul la libera circulație a persoanelor și dreptul la viața privată.

Ca să fie clar, dreptul să ai o mașină în proprietate și să circuli cu ea nu s-a abolit, oricât de mult și-ar dori unii. Este adevărat că drepturile pot fi restrânse sau descurajate – așa cum spune Chițac. Însă potrivit jurisprudenței CEDO, orice restrângere a drepturilor trebuie să aibă în spate o justificare temeinică și adecvată.

O tradiție liberală, pe care fostul comunist Chițac n-a digerat-o

Convenția Europeană a Drepturilor Omului dă glas unei tradiții de gândire liberală, pe care Vergil Chițac ar trebui să o cunoască și să o respire – dacă ne putem exprima așa – pentru că este membru PNL și se declară liberal, chiar dacă pe vremuri a fost membru al Partidului Comunist Român. Probabil că, în tinerețea sa comunistă, primarul Constanței a citit doar Marx și Lenin, scăpând lecturi esențiale din clasicii liberalismului.  

Spre știința sa, în urmă cu mai bine de patru veacuri, părintele liberalismului, John Locke, argumenta că scopul legii nu este limitarea, ci păstrarea și chiar sporirea libertății. El spunea că tocmai puterea statului trebuie limitată și că statul nu poate interveni în viața privată, în convingerile și în proprietatea indivizilor. Guvernământul există pe baza consimțământului celor guvernați. În consecință statul nu trebuie să intre în război cu cetățenii, prin reglementări arbitrare și iraționale. Legile/ regulile trebuie să exprime părerea majorității cetățenilor, pentru că doar voința majorității conferă legitimitate. Ideile lui Locke au devenit locuri comune. Dar el scria într-o epocă în care o mare putere europeană era condusă de un derbedeu care proclamase despotic: ”Statul sunt eu”. Iar dacă astăzi vorbim de drepturi și libertăți, s-a întâmplat așa pentru că despotismul a fost înfrânt de concepțiile liberale.

Este DEFECTĂ și de-a dreptul periculoasă justificarea primarului așa-zis liberal că a instituit regulamentul aberant pentru că și-a făcut el un scop din limitarea unor drepturi. În spirit european, această inițiativă trebuia justificată în mod temeinic. Argumentele de ordin estetic (de genul: nu-i plac lui Chițac mașinile în trafic sau parcate în zona centrală) nu pot fi primite. După cum nu poate fi primit nici argumentul de-a dreptul monstruos scuipat printre dinți de consilierul său personal George Măndilă, că prea s-ar flenduri unii prin oraș fără treabă. Păi unii au și plete; ce-ar fi să-i urcați voi în dubă și să le trageți o tunsoare?

Pe de altă parte, concepția că Primăria își poate aroga dreptul să limiteze accesul la toate parcările publice de pe o anumită rază la maxim 3 ore este o samavolnicie. S-ar descuraja traficul și parcarea în centru? Da. Dar scopul nu scuză mijlocele. Un scop ar fi, de pildă, să te îmbogățești, dar asta nu este o scuză ca să-i tâlhărești pe alții. Toate parcările publice din Zona 1 (centrale, dar și enclavizate în zone mai puțin centrale) au accesul limitat la maxim 3 ore, prin regulamentul lui Chițac. În prima oră, parcarea costă 7 lei plus TVA. În a treia oră, deja sare la 15 lei plus TVA. Iar cei care depășesc limita de timp sunt sancționați prin amendă de 500 de lei. Bașca, prin ridicarea mașinii.  Operațiunea din urmă generează alte costuri ce vor trebui suportate tot de contravenient. Spre satisfacția Primăriei!

Dar cel mai grav este faptul că, în toată zona centrală, nu există alternativă pentru cei care au nevoi justificate de a parca mai mult de trei ore. Or, din acest motiv, scopul acțiunii este ilegitim, iar mijloacele gândite de cei de la Primărie reprezintă măsuri excesive, iraționale și total inadecvate.

Un regulament confuz până la lacrimi

Aspectele de mai sus arată că întreaga concepție a lui Vergil Chițac este una DEFECTĂ, la fel ca întregul regulament, care este confuz până la lacrimi. Astfel, orașul a fost împărțit în trei zone de taxare, care se suprapun și se confundă între ele. De pildă, parcarea de la Bazarul Gorbaciov este considerată în Zona 1 de taxare, deși toate străzile de jur-împrejur sunt în Zona 2 de taxare. Parcările de la cluburile de fițe din Mamaia sunt distribuite în Zona 2, fiind așadar mai ieftine decât parcările de la Abator, Brotăcei sau Cimitir, incluse în Zona 1. Apoi, parcările de reședință, care formează prin definiție Zona 3, sunt situate ca niște enclave în zonele 1 și 2.

Cuvântul ”Zonă” este utilizat în mod abuziv, nefiind așadar vorba de zone compacte și delimitate între ele, care pot fi hașurate pe o hartă, așa cum s-a procedat în toate orașele țării. Iar tot acest talmeș-balmeș trădează bezna intelectuală în care se zbat făuritorii!

Intenția pe care inițiatorii regulamentului nu au știut să o exprime a fost mai degrabă aceea de a distinge între parcări de rangul 1, 2 și 3, care pot exista în orice zonă a orașului. În acest caz, parcările de rangul 3 ar fi cele de reședință, care pot exista în toate cartierele, centrale sau mărginașe. Problema teoretică ar rămâne însă la criteriul prin care celelalte parcări, care nu servesc reședințele, s-ar departaja în rangul 1 și rangul 2. Explicația: ”așa a vrut Primăria” nu poate fi acceptată drept criteriu rațional.

O taxă universală. Nu veți plăti pentru un serviciu, ci pentru că nu veți avea încotro

În sfârșit, regulamentul în forma actuală cuprinde toate portițele necesare pentru ca Primăria să încaseze taxe de parcare de pe urma fiecărei mașini care staționează în oraș. Mazăre cu bariera lui e deja mic copil. Ca dovadă, în zona 2 de taxare sunt înglobate toate parcările de pe drumurile publice care nu sunt incluse în celelalte două zone. Deocamdată nu există parcări pe toate drumurile. Dar cu o bidinea și cu multă vopsea, problema se poate remedia, iar taxa poate deveni universală. În parcările din zona 2, taxa este de 4 lei plus TVA pe oră. Dar s-a prevăzut și posibilitatea unui sistem de viniete, de o zi, o săptămână, o lună sau un an. Fără vinietă nu mai puteți parca nici măcar pe locurile de reședință, pe timpul zilei, când rezervatarii sunt plecați la muncă. E limpede că regulile sunt făcute special pentru jecmănire. Nu veți plăti un serviciu. Veți plăti pentru că nu veți avea încotro – iar aceasta este o altă defecțiune fundamentală, care aduce a samavolnicie.  

De altfel, Vergil Chițac a declarat anul trecut, la o emisiune de televiziune, că fiecare mașină ar trebui să fie taxată pentru parcare. Iar fostul PSD-ist Horia Constantinescu – cel care a redactat regulamentul aberant împreună cu administratorul public Felicia Ovanesian – s-a trădat în altă emisiune că planul Primăriei este acela de a încasa peste 20 de milioane de euro pe an de pe urma noilor reglementări.

În continuare credem că acestea sunt scopurile reale ale regulamentului de parcare, în ciuda dezmințirii pe care a dat-o primarul că nu intenția de a-i taxa pe oameni ar fi la bază. Or este vădit că pentru asta luptă ”legiuitorii” care nu înțeleg nimic din spiritul Convenției Europene a Drepturilor Omului și din principiile liberalismului. Vor doar să colecteze zecile de milioane de euro pe an, pe motiv că ei au pixul în mână.

Scopuri legitime: ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare

Dincolo de aceste derapaje uluitoare, Constanța are nevoie de un regulament construit cu mai multă claritate conceptuală. Iar acesta trebuie să își propună scopuri legitime, precum ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare. Regulamentul trebuie să fie despre parcări. Nu despre nevoia Primăriei de a-și alimenta conturile cu zeci de milioane de euro din buzunarele proprietarilor de mașini. Proprietari, care oricum plătesc impozit. Regulamentul trebuie să fie despre mobilitate. Adică  despre posibilitatea cetățenilor de a-și mișca mașinile în mod eficient, mișcând în acest fel și economia locală.

Dar acestor mici Dumnezei de la Primărie le pasă doar să descurajeze traficul și parcarea mașinilor în centru. Că în centru își desfășoară ei activitatea. Și le mai pasă să vândă viniete. Ca să nu parcați ca niște nesimțiți fără să marcați cu banul. Vorba lui Chițac: ce atâta cotcodăceală!?

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Prima înfrângere a INCULPATULUI Maricel Cîrjaliu în dosarul penal de abuz în serviciu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Primarul PSD-ist din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, și fosta secretară a comunei, Ancuța Calust (fostă Mihail), au pierdut contestațiile pe care le-au formulat împotriva RECHIZITORIULUI prin care au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu. Cei doi ceruseră Tribunalului Constanța, în procedura de cameră preliminară, să constate nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorul-șef al DNA Constanța, Andrei Bodean, pe 2 iunie 2020, în dosarul penal 102/P/2015. Judecătorul de cameră preliminară a respins vineri contestațiile și a stabilit că probatoriul, actele de urmărire penală și sesizarea instanței prin rechizitoriul DNA sunt perfect LEGALE. În consecință, a dispus începerea judecății în fața instanței penale a cauzei de abuz în serviciu. Soluția poate fi contestată de inculpați în 3 zile de la comunicare, la Curtea de Apel Constanța. Aceasta este prima înfrângere a primarului din Agigea în cadrul dosarului său penal.

Potrivit rechizitoriului DNA, primarul și fosta secretară a comunei Agigea au  săvârșit, primul în forma autoratului, a doua în forma complicității, câte două acte materiale de abuz în serviciu, prin care un teren deținut de o societate piscicolă a fost inventariat fraudulos în proprietatea privată a localității, iar mai apoi un lot din acesta a fost vândut unui interpus al familiei Cîrjaliu în vederea construirii restaurantului Golful Pescarilor.

Cum și-a luat Maricel puteri absolute, incompatibile cu statul de drept

Povestea penală are rădăcini în anul 2009, când primarul PSD-ist de la Agigea, Maricel Cîrjaliu – ajuns în funcție cu sprijinul actualului pușcăriaș Nicușor Constantinescu – a inițiat o hotărâre locală prin care i se confereau puteri absolute, în totală contradicție cu legea, Constituția și principiile de drept ale unui stat democratic. Prin HCL 42/2009, practic se decidea includerea în domeniul privat al comunei Agigea a tuturor terenurilor care nu erau deținute cu titluri valabile de persoanele fizice sau juridice din localitate. Cine hotăra dacă actele cuiva de proprietate erau valabile? Un singur răspuns, halucinant: primarul. În baza acestei haiducii ordinare, primarul s-a apucat să caute noduri în papură în actele de proprietate ale localnicilor. Cei mai bătrâni și mai lipsiți de mijloace și-au pierdut terenurile pe care le dețineau de zeci de ani și chiar din generație în generație. Iar niște nemernici din Parchet, plantați de mafia politică, au mușamalizat toate plângerile penale, scăpându-l pe Maricel de pușcărie.

Terenul construit în mare

Văzând că poate fura fără să răspundă, în anul 2012 Maricel a pus ochii pe terenurile din jurul cherhanalei din Agigea. Platforma piscicolă din vecinătatea Portului – căci despre ea este vorba – era deținută de societatea Sarda Fish, cea care continua activitățile de pescuit maritim începute aici pe vremea regimului comunist de fosta Întreprindere Piscicolă Constanța. În mod particular, acest teren a fost câștigat din mare, prin lucrări executate de Întreprinderea Piscicolă, în anii 80, pe terenul preexistent aflat sub luciul apei.

Practic, s-a construit un teren, adică o platformă din pământ de umplutură, pe baza unui proiect întocmit, avizat și autorizat de Stat. Pe litoralul românesc nu sunt multe cazuri de acest fel. Și tocmai din acest motiv, legea românească nu conține prevederi exprese cu privire intabularea acestor terenuri create în mare. În Olanda, de pildă, unde acest fenomen al construirii de terenuri în mare are amploare, există prevederi legale speciale. La noi, nu. Iar din acest motiv, ”terenul construit” nu a fost intabulat nici ca un teren, nici ca o construcție. Însă proiecte și schițe cadastrale erau depuse la OCPI de mulți ani, de către societatea de stat Condemar SA, cea care a adus platforma piscicolă ca aport la capitalul social al SC Sarda Fish SRL.

Exproprierea ilegală

Profitând de această situație cu totul specială și acționând în baza puterilor absolute pe care și le conferise prin HCL 42/2009, Maricel a stabilit de capul lui că societatea piscicolă nu deține terenul cu un titlu valabil. În realitate exista un titlu perfect valabil, în speță o Hotărâre de Guvern din anul 1990, care se referea la trecerea punctului piscicol de la Agigea (cu platforme, clădiri și echipamente) în patrimoniul SC Marea Neagră SA, societate provenită din reorganizarea fostei Întreprinderi Pisicole Constanța. Însă Maricel nu era interesat de dovezi, ci de teren. Acest aspect este demonstrat de faptul că inculpatul nu și-a făcut un minim scrupul să cheme societatea Sarda Fish la o discuție prealabilă, deși chiar el atestase ani la rând dreptul de proprietate al acesteia și încasase impozit pe proprietate.

La inițiativa sa, terenul de 8940 de metri pătrați a fost inventariat scriptic în domeniul privat al comunei Agigea, deși UAT-ul nu avea nicio dovadă că a dobândit legal această suprafață, așa cum cerea imperativ legea. Secretara comunei a mâzgălit un aviz de legalitate, iar în acest fel terenul de pe malul mării a fost expropriat fără plată și trecut din pix în proprietatea Primăriei.

A cumpărat terenul de la Primărie, cu bani împrumutați de la fratele primarului

La scurt timp, Primăria a împărțit terenul în 7 loturi. În 2014, un lot de 1700 de metri pătrați a fost vândut din ordinul lui Maricel către o firmă deținută de finul fratelui său. Vorbim aici de SC Cherhana Bibanu SRL, o societate care ulterior și-a schimbat numele oficial în SC Golful Pescarilor SRL. La momentul tranzacției, firma era deținută de Dumitru Stanciu, un mecanic auto nășit la cununie de Bogdan Cîrjaliu, fratele primarului Maricel (la rândul său mesean la nuntă). Cum finul nu avea în contul firmei decât 108 lei și  20 de bani, nașul său, Bogdan Cîrjaliu, s-a oferit să crediteze firma cu banii necesari cumpărării terenului de la Primărie. Contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 1700 de metri pătrați a fost semnat de secretara Ancuța Mihail, din partea Primăriei, respectiv de Dumitru Stanciu, din partea societății cumpărătoare.

După ce a cumpărat terenul de la Primăria lui Maricel, cu banii împrumutați de la fratele acestuia, Mitică Stanciu s-a asociat cu doi oameni de afaceri din Constanța, cărora le-a cedat jumătate din firmă. În această componență, societatea a ridicat în zonă restaurantul Golful Pescarilor. După câțiva ani de funcționare, în societate a fost cooptat chiar ginerele primarului Maricel, care a dobândit 10% din această afacere de milioane de euro, plătind un preț ridicol, de 100 de lei.

Maricel, ginerele și fiica. Pe fundal, în partea dreaptă, restaurantul Golful Pescarilor, construit pe terenul expropriat abuziv de la Sarda Fish; iar în partea stâmgă – cherhanaua veche, acoperită cu stuf.

Prigoana declanșată de Maricel

De-a lungul anilor, primarul din Agigea a declanșat o veritabilă prigoană împotriva societăților – Sarda Fish SRL (firma expropriată abuziv de teren) și Pescăria lui Matei SRL (subiect juridic diferit, care deține restaurantul cu același nume, pe un teren învecinat celui expropriat). Vorbim aici de zeci de controale, amenzi, reclamații și procese, dar și de acțiuni abuzive care au vizat demolarea unui gard, tăierea stâlpilor de electricitate și desființarea branșamentului la apă. După ce a tăiat haiducește utilitățile, baronul de la Primărie a retras autorizația de funcționare a restaurantului. Iar mai apoi, când societatea a parcurs etapele reautorizării, primarul a schimbat condițiile din mers, ca să aibă motive formale să respingă cererile repetate. Apoi, baronul a lovit la resurse, instituind o taxă specială pe barca de tip mahună, care ducea pescarii în largul mării și aducea la țărm peștele proaspăt ce urma să ajungă în farfuriile clienților.  Nici clienții restaurantului nu au scăpat de mizeriile lui Maricel. Astfel, Primarul a instituit o taxă de parcare de 25 de lei pe oră, iar poliția Locală și-a făcut – plastic vorbind – un fel de punct de lucru în zona restaurantului, hărțuind clientela cu avertismente și amenzi.

Baronul din Agigea, în acțiune

5 ani de anchetă penală

În urma acestui comportament de baron medieval, mai crâncen chiar decât al mentorului său Nicușor Constantinescu, Maricel a intrat în colimatorul procurorilor DNA. Ancheta penală a durat 5 ani de zile, din cauza unor probleme suprapuse. Astfel, în dosar sunt analizate și faptele prin care Maricel a încasat impozite de la firmele din Portul Constanța Sud – Agigea, deși aceste firme plăteau deja impozit la Primăria Constanța. O altă speță conexată la dosar se referă la fapte denunțate de conflict de interese, prin care fiica lui Maricel a cumpărat de la Primăria condusă de tatăl său, un teren intravilan, fără licitație publică și la un preț vai de mama lui. Însă toate actele întocmite în acest jaf imobiliar au fost semnate de fostul viceprimar Cornel Popescu, fiind aprobate de consilieri. În aceste circumstanțe, fapta săvârșită de ”săgeata” lui Maricel a fost disjunsă și declinată Parchetului Judecătoriei Constanța. În sfârșit, la dosar au fost conexate și plângeri penale depuse de Maricel împotriva victimelor sale, care au fost cercete și clasate. Primarul din Agigea a fost reprezentat convențional de avocatul Adrian Gheorghiță, un tip iscusit în tergiversări și în lungiri de procedură.

În vara anului trecut, baronul din Agigea a fost trimis în sfârșit în judecată. Dosarul a fost repartizat judecătorului de cameră preliminară, iar în luna septembrie a avut loc primul termen în procedura de verificare a regularității rechizitoriului și actelor de urmărire penală. Pe 26 februarie 2021, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Constanța a constatat că rechizitoriul, actele de urmărire penală și probatoriul administrat de procuror sunt legale.

Până la pronunțarea instanței penale, Maricel e liber să facă orice abuz

De la momentul trimiterii în judecată, Ancuța Calust a fost suspendată din funcția de secretar al comunei Agigea. Împotriva lui Cîrjaliu nu s-au luat măsuri pentru interzicerea exercitării funcției publice în care a săvârșit prezumtivele infracțiuni de abuz în serviciu, întrucât legislația făcută de politicieni îi protejează pe primari în astfel de cazuri. Ei pot rămâne în funcție, în ciuda gravității faptelor de care sunt acuzați și în ciuda caracterului rezonabil al acestor acuzații, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare. Așa se face că inculpatul a candidat la alegerile locale din toamna anului trecut, a câștigat un nou mandat la o diferență de câteva voturi, iar de atunci conduce despotic localitatea, refuzând să recunoască hotărârile adoptate de Consiliul Local. Senatorul Remus Negoi a semnalat derapajele primarului de la tribuna Parlamentului. Însă inculpatul de la Agigea, cu un tupeu ieșit din comun, a urlat într-o înregistrare video că parlamentarul ar trebui anchetat pentru îndrăzneala sa.

Aceste situații care sfidează bunul simț și principiul domniei legii ar trebui reparate. Opinăm că primarii trimiși în judecată nu ar trebui să își poată exercita atribuțiile decât sub forma unei tutele administrative din partea Prefectului. O astfel de măsură păstrează intactă prezumția de nevinovăție și, în același timp, ar fi o garanție absolut necesară că inculpatul nu își continuă nestingherit activitățile infracționale în dauna cetățenilor și a patrimoniului public.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: