Connect with us

Exclusiv

Înşelăciunea din spatele înşelăciunii – Revoluţia din 1989 (partea a III-a)

Dragoş Ionescu

Publicat

la

Acţiunile lui Nicolae Ceauşescu de la începutul anilor ’70 urmăresc exact celebra AXĂ „Bucureşti – Londra Washington” relansată în România, cel puţin la nivel declarativ, după campania electorală din 2004. Strângerea relaţiilor cu SUA şi Marea Britanie transformase ţara noastră în „inamic” al Pactului de la Varşovia. Serviciile secrete române sunt reformate, îndepărtaţi foştii „studenţi” ai Moscovei şi aduşi în loc ofiţeri tineri. Este primul  moment de prosperitate şi deschidere al României de după război. În locul banilor de la Varşovia conducerea de la Bucureşti apelează acum la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială de unde primim 33 de împrumuturi, începând din 1975, în valoare totală de 2,3 miliarde de dolari. Cu banii aceştia s-a industrializat România. În consecinţă sovieticii demarează pe frontul clandestin „măsuri active” împotriva României deschise prin Operaţiunea „PROGESS” din 1971. Spre finalul anilor ‘80 agenţii Moscovei reuşesc să penetreze inclusiv agenţiile secrete Americane şi Occidentale plasate în Est-ul Europei şi chiar la Bucureşti.

România inamic al Tratatului de la Varşovia

În contextul foarte fierbine al anilor ‘70, Nicolae Ceauşescu găseşte oportun să se îndepărteze de politica Moscovei cu sprijinul puterilor occidentelate şi-n mod special al Americii şi Regatului Unit. Aşa cum susţine şi reputatul istoricul Mihai Retegat „în relaţiile internaţioale ale unui stat, în primul val al acţiunilor se află serviciile secrete” iar Securitatea română avea deschise cel puţin trei fronturi: gestionarea relaţiilor tot mai încordate cu Rusia şi aliaţii săi din Pactul de la Varşovia, problema arabă şi identificarea resurselor diplomatice şi economice necesare asigurării independenţei şi suveranităţii statului.

trupele-sovietice-in-praga-1968

Trupele sovietice, în Praga, 1968

Guvernul de la Bucureşti s-a ridicat cu mari eforturi pe radarul intereselor occidentale iar prima mişcare semnificativă a devenit posibilă în 1968, atunci când România a fost singura ţară membră a Pactului de la Varşovia care s-a opus invadării Cehoslovaciei. Istoricul Larry Wats avea să dezvăluie publicului, după o incursiune în arhivele ţărilor membre ale Tratatului, cum “tovarăşii” socialişti transformaseră România în ţintă, cel puţin până în 1989, prin acţiuni subterane de sabotaj coordonate de Moscova.

nicolae-ceausescu-alaturi-de-regina-elisabeta-presedintii-americani-nixon-si-carter-si-presedintele-frantei-valery-giscard-destaing

Nicolae Ceausescu, alaturi de Regina Elisabeta, preşedinţii americani Nixon şi Carter si preşedintele Franţei Vallery Giscard-Destaing

România fusese inclusă definitiv pe lista inamicilor iar “măsurile active” ale ruşilor împotriva ţării noastre s-au realizat prin intermediul altor state “vecine şi prietene” sau aşa cum spun specialiştii din domeniu prin “acţiuni sub steag strain.”

Unitatea Anti-KGB şi cârtiţele lui Angleton

Atacat din toate părţile, Ceauşescu decide să organizeze în cadrul Securităţii prima unitate Anti-KGB cunoscută mai târziu publicului amator ca UM 0110. Aceasta avea patru sub-direcţii, două care se ocupau de KGB şi GRU, alta destinată combaterii operaţiunilor Iugoslaviei şi Ungariei şi ultima contracara acţiunile serviciilor din Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia şi Germania de Est.

Din structura organizatorică transpare în mod clar zona de acţiune a acestei unităţi de informaţii speciale, ruşii, ungurii şi iugoslavii constituind principala preocupare a spionajului românesc: „Era de fapt unitatea de contraspionaj împotriva ţărilor socialiste, pentru că noi am fost ţinta serviciilor de spionaj şi din NATO dar şi cele de la Varşovia. Eu am prins începuturile când era doar un serviciu în cadrul Direcţiei de Contraspionaj dar pentru că acţiunile acestora au devenit obraznice, iar acum sunt şi mai obraznice, atunci s-a hotărât înfiinţarea unei unităţi separate”explică colonelul (r) Radu Tinu, fostul adjunct al Securităţii Timişoara.

‘Bridge of Spies’ by DreamWorks Studios.

James Jesus Angleton, şeful contraspionajului CIA, 1947 – 1975

La punctul acesta cercetările lui Lerry Wats ne ajută să înţelegem mai clar percepţia americanilor despre România, istoricul explicând că sovieticii reuşiseră la finalul anilor ‘60 să inducă în eroare Washington-ul printr-o „realitate paralelă atent construită. Era vorba despre reţeaua rusească de influenţă care-l chinuise ani de zile pe Angleton. Referitor la această acţiune de dezinformare masivă, şeful contraspionajului american spunea că ruşii au construit un fel de poveste similară cu „Allice în ţara minunilor” adică povestea din poveste. Alcătuită din agenţi de influenţă ai KGB, această structură complexă reuşise să-i facă pe americani şi britanici să creadă că în spatele acţiunilor lui Ceauşescu se află de fapt interesele Moscovei şi că România nu este altceva decât un „cal troian” aruncat de sovietici în braţele occidentalilor.

Desecretizarea arhivelor fostului serviciu secret al Germaniei de Est, în 1991, celebrul STASI, a scos la lumină documente care atestă planul unei acţiuni coordonate a Pactului de la Varşovia împotriva României. Proiectul fusese demarat din 1962 atunci când Hruşciov ordonase statelor membre ale Pactului să restricţioneze cooperare pe linie de informaţii cu România, moment la care ţara noastră devenise deja în ochii ruşilor „aliatul dizident.” Acţiunea a fost re-confirmată în anii ’90 de documentele secrete din aşa numita „Arhiva Mitrokhin” date publicităţii în Iulie 2014 de Universitatea Cambridge.

Revoluţia din 1989, copia operaţiunii „PROGRESS” din 1971

Documentele oferite britanicilor în 1991 de defectorul Vasili Mitrokhin (fost archivist al KGB) relevă, printre altele, o operaţiune denumită sugestiv „PROGESS.” Pusă în operă la ordinele liderului rus Leonid Brejnev, „PROGRESS” a urmărit poziţionarea la vârful statelor membre ale Pactului de la Varşovia a unor agenţi controlaţi de serviciile secrete ruse. În aceste condiţii KGB-ul iniţiază rezidenţe sub diverse acoperiri (turişti, oameni de afaceri), în România fiind trimişi, din 1971, un număr necunoscut de agenţi ilegali. Istoricul Mihai Retegan povesteşte chiar despre apariţia, în 1968, a celebrilor „turişti” care aveau să ne mai calce pragul şi în 1989, printr-o acţiune similară.

vasili-mitrokhin-fost-arhivist-kgb

Vasili Mitrokhin, fost arhivist KGB

Activarea „PROGRESS” a urmărit şi scoaterea din adormire a grupurilor de influenţă, aflate în conservare, alcătuite din foşti studenţi români care studiaseră în anii ‘50 la Moscova. Aşa se explică de ce Uniunea Sovietică începuse să ofere dublă cetăţenie „specialiştilor” aflaţi la „studii” în Rusia, de la finalul anilor ’70. Sovieticii au tot ţesut ani la rând această pânză de păianjen foarte stufoasă, care a dat mari bătăi de cap contraspionajului român şi care şi-a dovedit utilitatea în 1989. Iar dacă începuturile acestei operaţiuni sunt bine cunoscute, nu ştim exact când anume şi dacă a fost vreodată oprită, înainte sau după 1989. Pe logica lui Jim Angleton, care spunea că „înşelăciunea este o stare mentală şi în acelaşi timp mintea statului” acest joc este unul fără sfârşit.

O regulă a contraspionajului ne spune că adversarul va căuta să fie mereu cu 10 paşi înaintea noastră, aruncând în acţiune diverse strategii care se suprapun şi se acoperă reciproc, până la nivelul la care adevăratul scop devine imposibil de înţeles şi contracarat.

Dacă KGB-ul strănută, Budapeste face gripă

Preocupat încă din anii ’80 de spaţiul sovietic, istoricul american Larry Wats ne povesteşte că serviciile secrete ale Budapestei începuseră, din anii 60, să „răspândească” în Statele Unite ideea că în Transilvania se produce un genocid împotriva populaţiei maghiare. Şi tot de la Lerry Wats aflăm că, întâmplător sau nu, mulţi dintre ofiţerii din centrala CIA însărcinaţi cu Europa Răsăriteană aveau origini maghiare sau poloneze, iar această situaţie a avut „efecte secundare” asupra raportării evenimentelor din teren, evident în defavoarea României.

harold-james-nicholson-seful-statiei-cia-din-bucuresti-1990-1992

Harold James Nicholson, şeful staţiei CIA din Bucureşti,1990-1992

Realitatea este că, la nivelul anului 1989, direcţia CIA care s-a preocupat de „revoluţia” din România, denumită „Unitatea Sovietică-Europa de Est – Divizia SEE”, era condusă de şeful de operaţiuni (un fel de adjunct al directorului diviziei) care era născut în Ungaria, unde lucrase înainte chiar în structurile guvernamentale de la Budapesta. Acesta era omul care oferea CIA informaţii importante cu privire la evenimentele din ţara noastră. Şeful de operaţiuni se afla în strânsă legătură, pe linie de serviciu, cu şeful biroului local pentru România al CIA, care era născut, coincidenţă, tot în Ungaria. Şi tocmai în Noiembrie 1996, în urma unei anchete a FBI, americanii aveau să afle că ofiţerul Harold James Nicholson, nimeni altul decât şeful staţiei CIA la Bucureşti (1990-1992), era de fapt agent dublu al KGB-ului. Nicholson a fost arestat, pe 16 Noiembrie 1997, pe aeroportul Dulles din SUA, în timp ce încerca să plece spre Elveţia, având asupra sa o geantă diplomat burduşită cu documente clasificate, sustrase din interiorul CIA. Ruşii reuşiseră şi de această dată un joc foarte inteligent prin infiltrarea agenţiei americane de informaţii, folosind diaspora maghiară din Statele Unite. Acest fenomen era cunoscut la Bucureşti la cel mai înalt nivel, dar cum era să-i explici americanului că el lucrează de fapt pentru ruşi?

Acţiunile maghiare împotriva ţării noastre au devenit evidente spre finalul lui 1989, fiind confirmate şi de contraspionajul românesc. Acesta vorbeşte despre implicarea agenţilor de influenţă ai Budapestei în amorsarea revoltelor de la Timişoara: „AVO a fost foarte agresiv în ultimii ani. La început a lucrat sub steag străin, adică prin emigraţia maghiară din Germania, din Franţa şi din America” a explicat colonelul (r) Radu Tinu, în 1989 adjunct al Securităţii Timiş.

Angleton avea dreptate: CIA lucra pentru KGB dar fără să ştie

Spre finalul anilor ’80, scepticii aveau să-i dea dreptate „Mamei”, după ce multe din operaţiunile puse la punct în laboratoarele CIA deveniseră eşecuri ruşinoase, culimând cu arestarea, în Februarie 1994, sub acuzaţia de spionaj în favoarea ruşilor, a şefului diviziei de contrainformaţii sovietice, Aldrich Hazen Ames. Vorbitor de rusă, fiul unui fost analist al CIA, Ames lucrase timp de 31 de ani în cadrul agenţiei americane, fiind specializat exact pe spaţiul sovietic. Potrivit dosarului întocmit de FBI, acesta a devenit agent dublu în 1985, furnizând KGB-ului informaţii deosebit de sensbilite despre agenţii CIA din interiorul KGB, dar şi cu privire la spionii americani activi pe spaţiul sovietic. Ca urmare a scurgerilor de informaţii, provocate de Ames, pierderile CIA-ului au fost imense. Un număr mare de agenţi şi oameni de influenţă au fost identificaţi şi neutralizaţi de serviciile sovietice: „Ştiam destul de bine atunci când am furnizat numele agenţilor noştri că în felul acesta i-am expus în faţa maşinăriei contraspionajului sovietic, a legii şi chiar a pedepsei capitale”, a declarant Aldrich Ames în cadrul unui documentar, realizat după condamnarea sa la închisoare pe viaţă.

analistul-cia-aldrich-ames-arestat-de-agentii-fbi-in-fata-casei-pe-21-februarie

Analistul CIA Aldrich Ames, arestat de agenţii FBI în faţa casei pe 21 februarie 1994

A fost momentul în care comunitatea americană de intelligence şi-a amintit de vorbele fostului „vânător de cârtiţe”, James Jesus Angleton, care spunea adesea: “Fundamental, părinţii fondatori ai serviciilor americane de spionaj au fost nişte mincinoşi. Cu cât minţeai mai bine şi cu cât erai un mai mare trădător, cu atât era mai probabil să fii promovat… Pe lângă duplicitatea lor, singurul lucru pe care îl aveau în comun a fost dorinţa de putere absolută.”

Un general GRU în slujba Americii

Unul dintre cei mai importanţi agenţi ai americanilor din perioada Războiului Rece a fost generalul GRU (serviciile de informaţii ale armatei ruse), Dmitri Polyakov. Supranumit „spionul perfect”, acesta a ales să devină sursă pentru serviciile secrete americane, prin intermediul FBI, în 1961, după ce fiul său murise cu zile din cauza autorităţilor de la Moscova, care nu-i permiseseră deplasarea la New York, pentru un tratament medical adecvat. Generalul a căutat să se răzbune prin trădare pe conducerea partidului, mânat de ideea că poporul rus suferă din cauza nebuniei conducătorilor. Datorită funcţiei deţinute, Polyakov a fost în măsură să ofere americanilor o imagine de ansamblu, de sus în jos a serviciilor militare sovietice, reuşind totodată să identifice mai mulţi agenţi angrenaţi în diverse acţiuni de spionaj împotriva Americii şi aliaţilor din NATO. Într-un final, prin actul de trădare al ofiţerului de informaţii american Aldrich Ames, generalul Polyakov a fost depistat de KGB, judecat şi executat în 1988, undeva la periferiile Moscovei.

Cazul Polyakov n-a fost unul singular. Pe parcursul Războiului Rece, mulţi ofiţeri superiori din cadrul serviciilor secrete sovietice au ajuns să lucreze în favoarea puterilor occidentale sau cel puţin aşa s-a crezut atunci: Oleg Danilovich Kalugin – general-maior KGB, fost şef de antenă al spionajului sovietic la Washington, a ales să rămână în SUA în 1995 (este omul care a oferit consultanţă părţii americane pentru o asociere între AT&T şi compania de telecomunicaţii a Rusiei);  Oleg Antonovich Gordievsky – colonel KGB, şeful biroului KGB din Londra, a lucrat ca agent dublu pentru MI6 din 1974 în 1985, reuşind să fugă în Marea Britanie în Iulie 1985; Yuri Ivanovich Nosenko locotenent-colonel KGB, a fost agent dublu în favoarea CIA din 1962 până în 1964; Vasili Nikitich Mitrokhin, maior, arhivist principal în cadrul Directoratului I al KGB, a defectat în Marea Britanie în 1991, având asupra sa documente secrete copiate din arhiva spionajului extern al Rusiei. VA URMA!           (Dragoş Ionescu)

Primele două părţi ale materialului sunt disponibile aici:

Înşelăciunea din spatele înşelăciunii – Revoluţia din 1989 (PARTEA I)

Înşelăciunea din spatele înşelăciunii – Revoluţia din 1989 (partea a II-a)

 

 

 

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

Miza teoretică a războiului juridic pentru lacul Siutghiol. Casa Hașotti, în coliziune cu statul

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Curtea de Apel Constanța a motivat decizia civilă prin care compania piscicolă Master Fishing SRL, reprezentată convențional de Casa de Avocatură Hașotti, a fost scoasă din litigiul în care statul român revendică terenurile furate din lacul și de pe malul lacului Siutghiol de Primăria Năvodari, pe vremea fostului primar Nicolae Matei. Poziția procesuală exprimată de statul român și în mod special reținută de instanță dezvăluie mobilul celor care vor să obțină cu orice preț scoaterea lacului din administrarea ABADL și transmiterea acestuia în administrarea Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură. Statul susține că, în ipoteza în care lacul este de drept în administrarea Apelor Române, terenurile din zona sa de protecție, precum și suprafețele câștigate prin îndiguire de-a lungul timpului, fac parte din domeniul public. În cealaltă ipoteză, în care lacul ar putea ajunge în administrarea ANPA, îndiguirile pot fi calificate formal drept investiții, apte să intre în patrimoniul unor privați. Ca urmare, domeniul public al statului și-ar pierde caracterul de bun inalienabil. Ei bine, compania reprezentată de Casa Hașotti a construit 3 diguri în lacul Siutghiol, pe care și le-a intabulat mai apoi ca bunuri proprietate privată. Iar acest amănunt trădează interesele prejudiciabile pentru stat exhibate de această companie prin intermediul Casei Hașotti – susține statul român.

Cum a pornit procesul în care statul revendică terenurile furate de la Siutghiol

Procesul la care ne referim a fost declanșat de Apele Române – prin ABADL, încă din anul 2018. Cei de la Ape au cerut instanței să constate că Orașul Năvodari a inventariat fraudulos în domeniul său privat mai multe suprafețe de teren care aparțin de drept domeniului public de stat. În acest sens, instituția a revendicat în numele statului o suprafață de peste 6 hectare reprezentând zona de protecție legală a lacului pe aria acestei localități, precum și suprafețe – ce urmau a fi determinate prin expertiză – câștigate din lac prin îndiguiri, la rândul lor însușite fraudulos prin inventariere scriptică de Primăria Năvodari. Încă de la bun început, a fost introdus în cauză chiar statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta susținând cu totul întregul demers. De asemenea, societatea Somaco Construct SRL Constanța, aparținând antreprenorului Grigore Comănescu, a intervenit în proces în favoarea statului. Această companie căzuse pradă unei tentative de spoliere gravă din partea fostului primar Nicolae Matei, care îi inventase o taxă fiscală de două milioane de euro. Practic, Matei a pretins că societatea menționată ar fi depozitat materiale de construcții pe un teren al localității de pe malul lacului Siutghiol. În realitate, Somaco nu a depozitat nimic (ci a consolidat malul), iar Orașul Năvodari s-a declarat proprietar asupra îndiguirii, pe care a intabulat-o în mod fraudulos ca pe un teren distinct.

Legea 42 – neconstituțională

Tunurile imobiliare date statului de fostul primar penal din Năvodari s-au petrecut la umbra Legii 42/2010. Vorbim de o lege prin care lacul Siutghiol, cu dedicație, a fost scos din administrarea Apelor Române și dat în administrarea consiliilor locale riverane. Scăpând prin lege de tutela instituției de stat, Primăria Năvodari și-a putut face de cap. Înțelegând exact mecanismul fraudei sub această acoperire, statul a ridicat chiar în acest proces despre care vorbim o excepție de neconstituționalitate a Legii 42. Iar judecătorii Curții Constituționale, în unanimitate, au decis că legea este neconstituțională, pentru că lacurile naturale nu pot fi administrate de administrațiile publice locale, care nu sunt subordonate statului, ci doar de o instituție subordonată, așa cum este Administrația Națională Apele Române.

Un cuib de interese

Decizia Curții a generat o reacție pozitivă pentru marele public, însă a rănit în același timp în niște grupuri de interese. Ne referim, în primul rând, la primăriile riverane, dar și la o serie de companii piscicole cu mari interese, posibil imobiliare, în zona lacurilor. În acest curent s-a înscris și compania Master Fishing SRL, reprezentată de Casa Hașotti, care și-a făcut curaj să depună o cerere de intervenție chiar în procesul dintre statul român și Orașul Năvodari. Casa Hașotti a declarat formal că intervine în favoarea statului, însă în realitate a formulat argumente total potrivnice statului, susținând că lacul nu trebuie să fie administrat de ABADL, ci de ANPA. Interesul arătat de această companie reprezentată de familia Hașotti a fost acela că se judecă în alte procese ca ANPA să-i încheie un contract de concesiune asupra unei suprafețe de 15 hectare din lacul Siutghiol. Master Fishing are această suprafață în arendă, din anul 2003, printr-un contract încheiat cu Agenția Domeniilor Statului, în care bucata de lac este declarată scriptic drept teren cu destinație agricolă din bazinul acvatic al lacului Siutghiol.

Casa Hașotti a vrut să facă bine statului, cu forța

Cererea de intervenție susținută de Casa Hașotti a fost respinsă pe fond de Tribunalul Constanța, pe baza argumentației că firma piscicolă nu justifică un interes de a interveni în proces, terenul în arendă fiind situat în cartierul constănțean Palazu Mare, iar nu la Năvodari. De asemenea, apelul declarat de Master Fishing împotriva acestei Încheieri a fost respins definitiv de Curtea de Apel Constanța. Completul prezidat de judecătoarea Laura Smarandi a stabilit că procesul în care Master Fishing se luptă pentru arenda de la Palazu nu are nimic în comun cu litigiul dintre statul român și Primăria Năvodari. Așadar, nu s-ar justifica intervenția în scopul preîntâmpinării unui eventual prejudiciu din perspectiva clarificării chestiunii dreptului de administrare asupra cuvetei lacului. În al doilea rând, instanța a reținut că Master Fishing nu a sprijinit apărările statului, ci dimpotrivă l-a combătut în ideea cam stalinistă că-i face un bine împotriva voinței sale. Presupunem că judecătoarele au și râs copios de această gogomănie.

Miza teoretică a litigiului

În fine, Casa Hașotti e pa. A plecat din litigiu, așa cum venise. Însă, ne-a rămas gândul la prejudiciul pe care marea firmă de avocatură a vrut să-l preîntâmpine, anume ca lacul să nu fie administrat de Apele Române. Dar ce prejudiciu s-ar ivi dacă lacul ar fi la Ape? Răspunsul este în susținerea statului român, reținută în mod special, dintre zeci de argumente, în motivarea Curții de Apel Constanța. Reamintim, în ipoteza că lacul este administrat de drept de Apele Române, malurile, terenurile din zona de protecție și îndiguirile sunt ale statului. Desigur, clienții lui Hașotti au diguri private în lac și asta explică întreaga intervenție. Cum au ajuns aceștia să se intabuleze pe trupul statului român, vă spunem într-un episod viitor, cu lux de amănunte. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

(VIDEO) Primăria Agigea a îngustat albia râului, ca să facă un drum cu marcaj rutier trasat direct pe criblură

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Albia râului care traversează localitatea Agigea a fost îngustată de Primăria din localitate, pentru a lăți un drum construit pentru traficul greu de TIR-uri. Înainte de campania electorală din anul 2020, mai exact pe 2 august, primarul PSD-ist Cristian Maricel Cîrjaliu și fostul președinte, tot PSD-ist, al Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, se filmau pentru a promite că drumul va fi asfaltat în două luni de zile. De atunci, au trecut șase luni. Drumul a rămas la stadiul de piatră. Și prea curând nu se va schimba această situație, de vreme ce autoritatea locală a trasat deja marcaje rutiere, pe câteva zeci de metri, direct pe criblură. O treabă de toți banii… care pe semne că s-au terminat.

Consilierul local Gabriel Ciobanu a filmat momentul – ascuns până acum de Maricel – când constructorii au îngustat dereaua cu pâmânt și s-au înțepat în apă cu guri de canalizare. Râul Agigea este afluentul lacului Agigea, care are statut de zona naturală protejată pentru păsări. Însă Primăria nu iubește natura. Ca dovadă, malul lacului s-a umplut de vile, după ce terenurile din zonă au fost concesionate pe șpagă. Un colaborator al primarului a fost condamnat și a făcut închisoare pentru colectarea șpăgilor.

Despre interesele imobiliare de la lacul Agigea, mai multe puteți citi aici:

Cum a fost distrusă, pas cu pas, rezervația naturală Lacul Agigea

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

EXCLUSIV. Hectare întregi din lacul Siutghiol, transformate din pix în terenuri agricole

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Casa de avocatură Hașotti a pierdut, în mod definitiv, dreptul de a interveni în numele companiei piscicole Master Fishing SRL în procesul în care statul român revendică terenurile furate de Primăria Năvodari din cuveta și din zona legală de protecție a lacului Siutghiol, pe vremea fostului primar Nicolae Matei. Decizia a fost luată săptămâna trecută de Curtea de Apel Constanța și este definitivă. Compania piscicolă reprezentată de Casa Hașotti depusese o cerere de intervenție accesorie declarată formal în favoarea statului. Însă, în realitate, avocatul pledant Tudor Hașotti a lovit în stat și a susținut poziția celor care au furat aproximativ 29 de hectare de teren din domeniul public al statului, prin schimbarea categoriei de folosință a acestor suprafețe și prin inventarierea lor frauduloasă în domeniul privat al Orașului Năvodari. Prin intervenția sa (respinsă de instanță), Casa Hașotti a mințit cu nonșalanță că lacul natural ar fi o amenajare piscicolă. De asemenea, a cerut instanței să constate că dreptul de administrare a lacului Siutghiol ar aparține Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură (ANPA), iar nu Apelor Române, cum scrie în Legea Apelor și cum a stabilit recent chiar Curtea Constituțională a României

Această tentativă de fraudare (din vorbe) a Legii Apelor și chiar a Constituției are în spate un imens interes financiar și imobiliar. Potrivit unor documente cu circuit restrâns, pe care le prezentăm în premieră absolută, clienții Casei Hașotti au obținut în folosință 15 hectare din bazinul acvatic al lacului Siutghiol (150.000 np), pe baza unui contract de arendă pentru terenuri cu destinație agricolă. În actul de arendă, se prevedea, în mod halucinant, posibilitatea ca bucata de lac, în mod abuziv calificată drept teren cu destinație agricolă, să poată fi retrocedată. De asemenea, se prevedea posibilitatea arendașului de a schimba categoria de folosință a terenului, ceea ce acesta a și făcut, obținând statutul scriptic de teren arabil pentru 1,6 hectare din lac.

POVESTEA DEVALIZĂRII PISCICULTURII NAȚIONALE

Înainte de a intra în detaliile afacerii pe care o apără Casa Hașotti, trebuie să facem o scurtă istorie, cu fapte agricole și pescărești.

În anul 2001, Guvernul Năstase punea bazele legislative pentru marele tun dat pisciculturii românești. Primul pas a fost făcut prin înființarea Agenției Domeniilor Statului. Prin Legea 268/2001, ADS a primit drept de administrare asupra terenurilor agricole din domeniul privat al statului. Totodată, a devenit acționar, în numele statului, în fostele întreprinderi piscicole de stat. În mod particular, acestea din urmă își desfășurau activitatea atât pe amenajări piscicole (terenuri agricole transformate în iazuri și heleșteie), cât și pe lacuri naturale. Din punct de vedere legal, ADS avea dreptul să administreze doar terenuri agricole. Însă din punct de vedere al calității de acționar în fostele întreprinderi piscicole de stat, interfera cu lacurile naturale. Din această interferență, s-a născut oportunitatea ”măritării” unor lacuri sau bucăți de lacuri din domeniul public și inalienabil al statului, sub titulatura falsă de ”terenuri agricole”.

O serie de afaceriști din anturajul fostului premier Adrian Năstase au devenit baroni ai bălților, pe baza ingineriilor legislative promovate de acesta. În timp, piscicultura a fost mutată de la ADS la Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol, apoi s-a întors la ADS, ajungând într-un final la Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură. Prin toate aceste tranziții, s-a creat de fapt un hățiș de legi, hotărâri de Guvern, ordine de ministru și protocoale de predare-primire, cu scopul ca marele tun dat patrimoniului public și natural să fie greu de reperat și aproape imposibil de reparat.

400 DE DOLARI PE AN PENTRU EXPLOATAREA A 100 DE HECTARE DE LUCIU DE APĂ

Pe valul acestor acte de mafiotism de stat inițiate de Guvernul Năstase, începe și aventura pescărească a firmei apărate de Casa Hașotti. În 2001, această firmă purta numele oficial Agil SRL. Acționând sub acest nume, firma (care acum se numește Master Fishing SRL) a încheiat contractul de colaborare nr. 1581/10.07.2001 cu SC Pestom SA – o societate piscicolă de stat inclusă în portofoliul ADS.

În acest fel, Agil dobândea dreptul să exploateze 100 de hectare de lac, în zona cartierului constănțean Palazu Mare. Potrivit contractului, această suprafață era formată din 88,81 de hectare de luciu de apă și 11,19 hectare cu stuf. În contract se mai arăta că o suprafață de 4.000 de metri pătrați din lac fusese asanată cu umplutură din excavație. Pentru întreaga suprafață de 100 de hectare, Agil datora doar 400 de dolari plus TVA pe an, plătibili în două rate.

Clauzele erau oarecum la vrăjeală, singura intenție străvezie a părților fiind aceea ca Agil SRL să fie în cărți pentru a obține mai departe un drept real asupra bucății de lac, în afara unor proceduri competitive.

PESTOM RENUNȚĂ DE 15 HECTARE DE LAC

Ca dovadă, după un an și câteva zile, Pestom SA a transmis către Agil SRL adresa nr. 2885/16.08.2002, prin care arăta că se poate dispensa de 15 hectare din bazinul acvatic al lacului Siutghiol, situate în zona Palazu Mare, justificând că suprafața în cauză ar fi colmatată și stufizată. Lucrurile nu stăteau deloc așa, însă minciuna era cu circuit închis, neexistând un pericol real ca semnatarii acestei mizerii ordinare să răspundă penal pentru fals intelectual.

În mod cert, pe baza acestei hârtii, societatea a cerut ADS-ului să-i încheie un contract de arendă. O procedură formală (concurs restrâns de oferte/ atribuire directă) a fost organizată de ADS pe 23 ianuarie 2003. Ulterior, părțile au încheiat contractul de arendă nr. 301/18.02.2003.

UN CONTRACT DE ARENDĂ CU CLAUZE VĂDIT IMOBILIARE

”Obiectul contractului de arendă îl constituie transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a terenului cu destinație agricolă în suprafață totală de 15 hectare – având categoria de folosință luciu de apă – din bazinul acvatic al lacului Siutghiol, situat în zona Palazu Mare, județul Constanța, proprietate de stat, aflat în administrarea arendatorului” – se arăta în contract.

Așadar, bucata de lac natural a fost transformată din pix în teren cu destinație agricolă. Mai departe, prin articolul 2.4 al contractului, lacul era transferat tot din pix în domeniul privat al statului – deși lacurile naturale fac parte, prin Constituție, din domeniul public de stat.

Un rând mai jos, contractul prevedea că terenul cu aceste caracteristici scriptice ar putea face obiectul unor proceduri de retrocedare. ADS se obliga să scadă din arendă eventualele suprafețe retrocedate unor terți. Printr-un alt articol al contractului, arendașul primea dreptul să schimbe categoria de folosință a terenului, cu acordul ADS.

Iată deci cum o halcă din lacul natural inclus prin Constituție în domeniul public și inalienabil de stat a dobândit pe hârtie caracteristici agricole și portițe de a fi retrocedat sau transformat în altceva, eventual într-un cartier de blocuri, cu un potențial de profit de cel puțin 100 de milioane de euro.

Pentru folosința terenului, firma apărată de Casa Hașotti se obliga să achite 255 de kilograme de grâu pe hectar, pe an. Durata contractului era stabilită până la concesionarea pe termen lung a ”terenului agricol”.

La momentul de față, potrivit extrasului informativ de carte funciară și a extrasului de plan cadastral obținute de Ordinea.Ro, o felie de 1,6 hectare din cele 15 hectare de lac are deja categoria scriptică de teren arabil. Cum s-a ajuns aici vă spunem cu lux de amănunte într-un articol viitor.

RĂZBOIUL CONTINUĂ PE ALTE FRONTURI JURIDICE

Până atunci, trebuie să mai spunem că actul de arendă este valabil și în momentul de față. Agil SRL a încercat să obțină concesiunea pe termen lung a terenului arendat, însă autoritățile nu s-au  mai lăsat prinse în acest joc extrem de periculos. După ce a pierdut o serie de procese, Agil SRL și-a schimbat numele în Master Fishing SRL, reluând sarabanda demersurilor în justiție. Deși a fost scoasă săptămâna trecută din procesul care se referă la terenurile furate din lac de Primăria Năvodari, firma reprezentată convențional de Societatea Civilă de Avocați Hașotti și Asociații își continuă demersurile în alte proceduri judiciare, pledând ca lacul să fie pescăresc și, în consecință, agricol. Așadar, pericolul nu a trecut, mai ales că șeful Casei Hașotti, avocatul Ionel Hașotti, este un veritabil maestru păpușar, obținând la viața lui soluții extrem de controversate.

Tocmai de aceea, pentru autorul articolului de față, care a urmărit personal și a participat în sală la aceste procese care se referă la lacul Siutghiol, pretenția Casei Hașotti de a interveni formal în favoarea statului a fost o mare surpriză. Spunem aceasta, deoarece statul a ieșit mereu jumulit din confruntarea cu persoane fizice și juridice reprezentate convențional de Casa Hașotti. 

FAPTELE MAESTRULUI PĂPUȘAR: TEREN DIN RETROCEDAREA GARDEF-TĂBĂCĂRIE

Amintim aici că Ionel Hașotti a fost implicat, ca avocat, în retrocedările pentru care Radu Mazăre și acoliții lui sunt, acum, la pușcărie. Hașotti i-a reprezentat convențional pe urmașii boierului Ștoian Gardef, revendicând 10 de hectare de teren pe malul lacului Tăbăcărie (AICI puteți citi o investigație ORDINEA.RO referitoare la acest subiect). Clienții săi au primit în compensare o sumedenie de terenuri pe spațiile verzi de pe marile bulevarde. De asemenea, au vândut o parte a moștenirii, care a fost retrocedată fizic în Parcul Tăbăcărie, fiind vorba exact de terenul pe care se află acum City Park Mall of Constantza. Avocatul s-a ales și el cu un teren din retrocedarea Gardef. Aici puteți citi un articol despre această tranzacție.

TUNUL DE 60 DE MILIOANE DE EURO DE LA RATC

Același Hașotti a fost unul din avocații familiei Damadian, cea care a obținut retrocedarea terenului de 10 hectare pe care se afla sediul social al RATC de pe strada Chiliei, garajele și atelierele regiei, rețele de utilități, un parc imens, un patinoar și o clădire de birouri a societății Fortuna SA.  În perioada interbelică, pe acest teren din apropierea lacului Tăbăcărie a funcționat Moara Damadian. Avocații familiei (unul fiind, așa cum am spus, chiar Ionel Hașotti) au susținut că bunul ar fi fost preluat de stat fără titlu, la momentul instaurării regimului comunist. În realitate, Moara a fost preluată cu titlu (Decizia Consiliului de Miniștri 1307/15 septembrie 1948, publicată în Monitorul Oficial al României din 2 octombrie 1948), dar nu de la Damadieni, ci de la ultimul proprietar recunoscut, Iani  Panait Gheorghiu. De altfel, în toate actele de la Arhivele Naționale cercetate de noi, începând cu anul 1945 activul s-a numit oficial Moara Panait Gheorghiu.

Extras din Decizia 1307 din 15 septembrie 1948 a Consiliului de Miniștri, publicată în Monitorul Oficial al României din 2 octombrie 1948, care atestă că Moara Panait Gheorghiu, fostă Damadian, a fost naționalizată cu titlu. În colțul din dreapta, un extgras din multitudinea de documente de la Arhivele Naționale, care atestă că moara Damadian a funcționat după 1945 sub numele ultimului proprietar, Iani Gheorghiu Panait. 

Deși Damadienii nu mai aveau niciun drept recunoscut, pe baza minciunii că bunul ar fi fost naționalizat fără titlu, clienții lui Hașotti și ai unui avocat bucureștean au obținut retrocedarea. Mai apoi, Ionel Hașotti personal a negociat o tranzacție extrajudiciară în pleanul Consiliului Local Municipal, pe baza căreia Primăria și-a demolat singură construcțiile a căror existență excepta prin lege terenul de la retrocedare. Terenul obținut și eliberat prin acest șir de fapte penale a fost vândut ulterior unor investitori spanioli cu 60 de milioane de euro. Ionel Hașotti a fost cercetat penal în acest caz, însă procurorii constănțeni i-au dat NUP.

RETROCEDAREA ILEGALĂ A CELEI MAI BUNE CARIERE DE GRANIT DIN DOBROGEA

Un alt caz scandalos în care Hașotti a primit clasare este cel al retrocedării carierei de la Sibioara. Activul minier (cel mai valoros din Dobrogea) era exceptat prin lege de la retrocedare, însă Ionel Hașotti a mințit instanța că ”nu există dovadă că există o carieră de piatră” pe terenul de 20 de hectare revendicat de clientele sale. În aceeași speță, avocatul a obținut și revocarea unei hotărâri irevocabile (mai multe detalii AICI).

La un moment dat Arhivele Naționale au furnizat documente oficiale care atestau că autorul clientelor lui Hașotti nu a avut în patrimoniu terenul retrocedat, la momentul instaurării regimului comunist. În acest context, Prefectul Județului Constanța a atacat titlul de proprietate obținut de clientele lui Hașotti. Acțiunea a fost respinsă pe fond, pe baza unor sofisme rușinoase. Ulterior, fostul prefect Ioan Albu a depus apel tardiv, zădărnicind astfel restabilirea legalității pe cale civilă (mai multe detalii AICI).

DEMOLAREA FABRICII ENERGIA

Trebuie să mai evocăm că același Ionel Hașotti a fost implicat și în executarea silită a terenului de 10 hectare pe care se afla fabrica Energia. Colosul industrial a fost demolat, iar terenul face acum obiectul unor proiecte imobiliare. Societatea Energia deținea și alte terenuri libere de construcții, care acopereau debitul supus executării silite, însă treburile au fost aranjate de așa natură încât activul industrial să fie ras de pe fața pământului. Și în această speță, plângerile penale au fost clasate de procurori. (Mai multe detalii AICI

TUNUL FINCOGERO

Un alt caz de răsunet ”rezolvat” de Hașotti este executarea silită a Primăriei Constanța pentru suma de peste 14 milioane de euro, de către compania italiană FIN.CO.GE.R.O. Italienii au concesionat un teren pe taluzul mării, în Faleză Nord, încă din anul 2000. Prin contract, Primăria Constanța avea obligația să consolideze terenul, însă în anii următori municipalitatea a uitat să-și facă treaba. În anul 2006, avocata Felicia Ovanesian a obținut în numele italienilor o hotărâre irevocabilă, prin care Primăria era obligată să facă lucrările, iar în caz de neexecutare firma italiană era autorizată să le execute în contul Primăriei. Ulterior, FINCOGERO l-a angajat ca avocat pe Ionel Hașotti. După ce firma a executat consolidarea parțială a taluzului din Faleză Nord, avocatul Hașotti s-a ocupat de demersurile juridice prin care municipalitatea a fost obligată să achite 14.255.558 de euro, pe baza unei expertize tehnice, iar nu pe bază de decont contabil cum presupunea expresia ”în contul Primăriei”. O investigație la cheie despre acest subiect, publicată de Ordinea.Ro, puteți citi în linkul de mai jos:

Câţi bani varsă Primăria Constanţa într-un cont anonim din Luxemburg

HAIDUCIILE JUDECĂTOAREI JIANU

Una din judecătoarele dosarului Fincogero a fost Corina Eugenia Jianu. Aceasta a mai fost implicată și în retrocedarea carierei de la Sibioara, dar și în retrocedările de la Năvodari, pentru care a și fost de curând condamnată pe fond, alături de fostul primar Nicolae Matei. Fosta judecătoare a primit 7 ani de închisoare, iar fostul primar, 9 ani de închisoare (Mai multe detalii AICI). Printre terenurile retrocedate de această gașcă, se află și suprafețe furate prin inventariere din cuveta și din zona de protecție legală a lacului Siutghiol. Fiul lui Ionel Hașotti, avocatul Tudor Hașotti, este menționat în dosarul penal al retrocedărilor de la Năvodari, acordând asistență juridică unuia dintre beneficiarii tunurilor imobiliare.

Tot Jianu a fost implicată în retrocedarea frauduloasă (vezi AICI) a terenului de la Carrefour, situat pe malul lacului Siutghiol, la mică distanță de terenul ”agricol” din lac pentru care se bate acum Casa Hașotti.

În lupta cu acest grup, care întrunește în opinia noastră cel puțin unele elemente ale noțiunii comune de grup infracțional organizat, statul român ar trebui să fie mai vigilent. Altfel, într-o bună zi, ne vom trezi că cel mai valoros lac natural din zona noastră va deveni cu totul teren arabil și apoi construibil. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: