Exclusiv
Înşelăciunea din spatele înşelăciunii – Revoluţia din 1989 (partea a III-a)
Acţiunile lui Nicolae Ceauşescu de la începutul anilor ’70 urmăresc exact celebra AXĂ „Bucureşti – Londra – Washington” relansată în România, cel puţin la nivel declarativ, după campania electorală din 2004. Strângerea relaţiilor cu SUA şi Marea Britanie transformase ţara noastră în „inamic” al Pactului de la Varşovia. Serviciile secrete române sunt reformate, îndepărtaţi foştii „studenţi” ai Moscovei şi aduşi în loc ofiţeri tineri. Este primul moment de prosperitate şi deschidere al României de după război. În locul banilor de la Varşovia conducerea de la Bucureşti apelează acum la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială de unde primim 33 de împrumuturi, începând din 1975, în valoare totală de 2,3 miliarde de dolari. Cu banii aceştia s-a industrializat România. În consecinţă sovieticii demarează pe frontul clandestin „măsuri active” împotriva României deschise prin Operaţiunea „PROGESS” din 1971. Spre finalul anilor ‘80 agenţii Moscovei reuşesc să penetreze inclusiv agenţiile secrete Americane şi Occidentale plasate în Est-ul Europei şi chiar la Bucureşti.
România inamic al Tratatului de la Varşovia
În contextul foarte fierbine al anilor ‘70, Nicolae Ceauşescu găseşte oportun să se îndepărteze de politica Moscovei cu sprijinul puterilor occidentelate şi-n mod special al Americii şi Regatului Unit. Aşa cum susţine şi reputatul istoricul Mihai Retegat „în relaţiile internaţioale ale unui stat, în primul val al acţiunilor se află serviciile secrete” iar Securitatea română avea deschise cel puţin trei fronturi: gestionarea relaţiilor tot mai încordate cu Rusia şi aliaţii săi din Pactul de la Varşovia, problema arabă şi identificarea resurselor diplomatice şi economice necesare asigurării independenţei şi suveranităţii statului.
Trupele sovietice, în Praga, 1968
Guvernul de la Bucureşti s-a ridicat cu mari eforturi pe radarul intereselor occidentale iar prima mişcare semnificativă a devenit posibilă în 1968, atunci când România a fost singura ţară membră a Pactului de la Varşovia care s-a opus invadării Cehoslovaciei. Istoricul Larry Wats avea să dezvăluie publicului, după o incursiune în arhivele ţărilor membre ale Tratatului, cum “tovarăşii” socialişti transformaseră România în ţintă, cel puţin până în 1989, prin acţiuni subterane de sabotaj coordonate de Moscova.
Nicolae Ceausescu, alaturi de Regina Elisabeta, preşedinţii americani Nixon şi Carter si preşedintele Franţei Vallery Giscard-Destaing
România fusese inclusă definitiv pe lista inamicilor iar “măsurile active” ale ruşilor împotriva ţării noastre s-au realizat prin intermediul altor state “vecine şi prietene” sau aşa cum spun specialiştii din domeniu prin “acţiuni sub steag strain.”
Unitatea Anti-KGB şi cârtiţele lui Angleton
Atacat din toate părţile, Ceauşescu decide să organizeze în cadrul Securităţii prima unitate Anti-KGB cunoscută mai târziu publicului amator ca UM 0110. Aceasta avea patru sub-direcţii, două care se ocupau de KGB şi GRU, alta destinată combaterii operaţiunilor Iugoslaviei şi Ungariei şi ultima contracara acţiunile serviciilor din Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia şi Germania de Est.
Din structura organizatorică transpare în mod clar zona de acţiune a acestei unităţi de informaţii speciale, ruşii, ungurii şi iugoslavii constituind principala preocupare a spionajului românesc: „Era de fapt unitatea de contraspionaj împotriva ţărilor socialiste, pentru că noi am fost ţinta serviciilor de spionaj şi din NATO dar şi cele de la Varşovia. Eu am prins începuturile când era doar un serviciu în cadrul Direcţiei de Contraspionaj dar pentru că acţiunile acestora au devenit obraznice, iar acum sunt şi mai obraznice, atunci s-a hotărât înfiinţarea unei unităţi separate”explică colonelul (r) Radu Tinu, fostul adjunct al Securităţii Timişoara.
James Jesus Angleton, şeful contraspionajului CIA, 1947 – 1975
La punctul acesta cercetările lui Lerry Wats ne ajută să înţelegem mai clar percepţia americanilor despre România, istoricul explicând că sovieticii reuşiseră la finalul anilor ‘60 să inducă în eroare Washington-ul printr-o „realitate paralelă” atent construită. Era vorba despre reţeaua rusească de influenţă care-l chinuise ani de zile pe Angleton. Referitor la această acţiune de dezinformare masivă, şeful contraspionajului american spunea că ruşii au construit un fel de poveste similară cu „Allice în ţara minunilor” adică povestea din poveste. Alcătuită din agenţi de influenţă ai KGB, această structură complexă reuşise să-i facă pe americani şi britanici să creadă că în spatele acţiunilor lui Ceauşescu se află de fapt interesele Moscovei şi că România nu este altceva decât un „cal troian” aruncat de sovietici în braţele occidentalilor.
Desecretizarea arhivelor fostului serviciu secret al Germaniei de Est, în 1991, celebrul STASI, a scos la lumină documente care atestă planul unei acţiuni coordonate a Pactului de la Varşovia împotriva României. Proiectul fusese demarat din 1962 atunci când Hruşciov ordonase statelor membre ale Pactului să restricţioneze cooperare pe linie de informaţii cu România, moment la care ţara noastră devenise deja în ochii ruşilor „aliatul dizident.” Acţiunea a fost re-confirmată în anii ’90 de documentele secrete din aşa numita „Arhiva Mitrokhin” date publicităţii în Iulie 2014 de Universitatea Cambridge.
Revoluţia din 1989, copia operaţiunii „PROGRESS” din 1971
Documentele oferite britanicilor în 1991 de defectorul Vasili Mitrokhin (fost archivist al KGB) relevă, printre altele, o operaţiune denumită sugestiv „PROGESS.” Pusă în operă la ordinele liderului rus Leonid Brejnev, „PROGRESS” a urmărit poziţionarea la vârful statelor membre ale Pactului de la Varşovia a unor agenţi controlaţi de serviciile secrete ruse. În aceste condiţii KGB-ul iniţiază rezidenţe sub diverse acoperiri (turişti, oameni de afaceri), în România fiind trimişi, din 1971, un număr necunoscut de agenţi ilegali. Istoricul Mihai Retegan povesteşte chiar despre apariţia, în 1968, a celebrilor „turişti” care aveau să ne mai calce pragul şi în 1989, printr-o acţiune similară.
Vasili Mitrokhin, fost arhivist KGB
Activarea „PROGRESS” a urmărit şi scoaterea din adormire a grupurilor de influenţă, aflate în conservare, alcătuite din foşti studenţi români care studiaseră în anii ‘50 la Moscova. Aşa se explică de ce Uniunea Sovietică începuse să ofere dublă cetăţenie „specialiştilor” aflaţi la „studii” în Rusia, de la finalul anilor ’70. Sovieticii au tot ţesut ani la rând această pânză de păianjen foarte stufoasă, care a dat mari bătăi de cap contraspionajului român şi care şi-a dovedit utilitatea în 1989. Iar dacă începuturile acestei operaţiuni sunt bine cunoscute, nu ştim exact când anume şi dacă a fost vreodată oprită, înainte sau după 1989. Pe logica lui Jim Angleton, care spunea că „înşelăciunea este o stare mentală şi în acelaşi timp mintea statului” acest joc este unul fără sfârşit.
O regulă a contraspionajului ne spune că adversarul va căuta să fie mereu cu 10 paşi înaintea noastră, aruncând în acţiune diverse strategii care se suprapun şi se acoperă reciproc, până la nivelul la care adevăratul scop devine imposibil de înţeles şi contracarat.
Dacă KGB-ul strănută, Budapeste face gripă
Preocupat încă din anii ’80 de spaţiul sovietic, istoricul american Larry Wats ne povesteşte că serviciile secrete ale Budapestei începuseră, din anii 60, să „răspândească” în Statele Unite ideea că în Transilvania se produce un genocid împotriva populaţiei maghiare. Şi tot de la Lerry Wats aflăm că, întâmplător sau nu, mulţi dintre ofiţerii din centrala CIA însărcinaţi cu Europa Răsăriteană aveau origini maghiare sau poloneze, iar această situaţie a avut „efecte secundare” asupra raportării evenimentelor din teren, evident în defavoarea României.
Harold James Nicholson, şeful staţiei CIA din Bucureşti,1990-1992
Realitatea este că, la nivelul anului 1989, direcţia CIA care s-a preocupat de „revoluţia” din România, denumită „Unitatea Sovietică-Europa de Est – Divizia SEE”, era condusă de şeful de operaţiuni (un fel de adjunct al directorului diviziei) care era născut în Ungaria, unde lucrase înainte chiar în structurile guvernamentale de la Budapesta. Acesta era omul care oferea CIA informaţii importante cu privire la evenimentele din ţara noastră. Şeful de operaţiuni se afla în strânsă legătură, pe linie de serviciu, cu şeful biroului local pentru România al CIA, care era născut, coincidenţă, tot în Ungaria. Şi tocmai în Noiembrie 1996, în urma unei anchete a FBI, americanii aveau să afle că ofiţerul Harold James Nicholson, nimeni altul decât şeful staţiei CIA la Bucureşti (1990-1992), era de fapt agent dublu al KGB-ului. Nicholson a fost arestat, pe 16 Noiembrie 1997, pe aeroportul Dulles din SUA, în timp ce încerca să plece spre Elveţia, având asupra sa o geantă diplomat burduşită cu documente clasificate, sustrase din interiorul CIA. Ruşii reuşiseră şi de această dată un joc foarte inteligent prin infiltrarea agenţiei americane de informaţii, folosind diaspora maghiară din Statele Unite. Acest fenomen era cunoscut la Bucureşti la cel mai înalt nivel, dar cum era să-i explici americanului că el lucrează de fapt pentru ruşi?
Acţiunile maghiare împotriva ţării noastre au devenit evidente spre finalul lui 1989, fiind confirmate şi de contraspionajul românesc. Acesta vorbeşte despre implicarea agenţilor de influenţă ai Budapestei în amorsarea revoltelor de la Timişoara: „AVO a fost foarte agresiv în ultimii ani. La început a lucrat sub steag străin, adică prin emigraţia maghiară din Germania, din Franţa şi din America” a explicat colonelul (r) Radu Tinu, în 1989 adjunct al Securităţii Timiş.
Angleton avea dreptate: CIA lucra pentru KGB dar fără să ştie
Spre finalul anilor ’80, scepticii aveau să-i dea dreptate „Mamei”, după ce multe din operaţiunile puse la punct în laboratoarele CIA deveniseră eşecuri ruşinoase, culimând cu arestarea, în Februarie 1994, sub acuzaţia de spionaj în favoarea ruşilor, a şefului diviziei de contrainformaţii sovietice, Aldrich Hazen Ames. Vorbitor de rusă, fiul unui fost analist al CIA, Ames lucrase timp de 31 de ani în cadrul agenţiei americane, fiind specializat exact pe spaţiul sovietic. Potrivit dosarului întocmit de FBI, acesta a devenit agent dublu în 1985, furnizând KGB-ului informaţii deosebit de sensbilite despre agenţii CIA din interiorul KGB, dar şi cu privire la spionii americani activi pe spaţiul sovietic. Ca urmare a scurgerilor de informaţii, provocate de Ames, pierderile CIA-ului au fost imense. Un număr mare de agenţi şi oameni de influenţă au fost identificaţi şi neutralizaţi de serviciile sovietice: „Ştiam destul de bine atunci când am furnizat numele agenţilor noştri că în felul acesta i-am expus în faţa maşinăriei contraspionajului sovietic, a legii şi chiar a pedepsei capitale”, a declarant Aldrich Ames în cadrul unui documentar, realizat după condamnarea sa la închisoare pe viaţă.
Analistul CIA Aldrich Ames, arestat de agenţii FBI în faţa casei pe 21 februarie 1994
A fost momentul în care comunitatea americană de intelligence şi-a amintit de vorbele fostului „vânător de cârtiţe”, James Jesus Angleton, care spunea adesea: “Fundamental, părinţii fondatori ai serviciilor americane de spionaj au fost nişte mincinoşi. Cu cât minţeai mai bine şi cu cât erai un mai mare trădător, cu atât era mai probabil să fii promovat… Pe lângă duplicitatea lor, singurul lucru pe care îl aveau în comun a fost dorinţa de putere absolută.”
Un general GRU în slujba Americii
Unul dintre cei mai importanţi agenţi ai americanilor din perioada Războiului Rece a fost generalul GRU (serviciile de informaţii ale armatei ruse), Dmitri Polyakov. Supranumit „spionul perfect”, acesta a ales să devină sursă pentru serviciile secrete americane, prin intermediul FBI, în 1961, după ce fiul său murise cu zile din cauza autorităţilor de la Moscova, care nu-i permiseseră deplasarea la New York, pentru un tratament medical adecvat. Generalul a căutat să se răzbune prin trădare pe conducerea partidului, mânat de ideea că poporul rus suferă din cauza nebuniei conducătorilor. Datorită funcţiei deţinute, Polyakov a fost în măsură să ofere americanilor o imagine de ansamblu, de sus în jos a serviciilor militare sovietice, reuşind totodată să identifice mai mulţi agenţi angrenaţi în diverse acţiuni de spionaj împotriva Americii şi aliaţilor din NATO. Într-un final, prin actul de trădare al ofiţerului de informaţii american Aldrich Ames, generalul Polyakov a fost depistat de KGB, judecat şi executat în 1988, undeva la periferiile Moscovei.
Cazul Polyakov n-a fost unul singular. Pe parcursul Războiului Rece, mulţi ofiţeri superiori din cadrul serviciilor secrete sovietice au ajuns să lucreze în favoarea puterilor occidentale sau cel puţin aşa s-a crezut atunci: Oleg Danilovich Kalugin – general-maior KGB, fost şef de antenă al spionajului sovietic la Washington, a ales să rămână în SUA în 1995 (este omul care a oferit consultanţă părţii americane pentru o asociere între AT&T şi compania de telecomunicaţii a Rusiei); Oleg Antonovich Gordievsky – colonel KGB, şeful biroului KGB din Londra, a lucrat ca agent dublu pentru MI6 din 1974 în 1985, reuşind să fugă în Marea Britanie în Iulie 1985; Yuri Ivanovich Nosenko locotenent-colonel KGB, a fost agent dublu în favoarea CIA din 1962 până în 1964; Vasili Nikitich Mitrokhin, maior, arhivist principal în cadrul Directoratului I al KGB, a defectat în Marea Britanie în 1991, având asupra sa documente secrete copiate din arhiva spionajului extern al Rusiei. VA URMA! (Dragoş Ionescu)
Primele două părţi ale materialului sunt disponibile aici:
Înşelăciunea din spatele înşelăciunii – Revoluţia din 1989 (PARTEA I)
Înşelăciunea din spatele înşelăciunii – Revoluţia din 1989 (partea a II-a)
