Connect with us

Exclusiv

Înşelăciunea din spatele înşelăciunii – Revoluţia din 1989 (partea a II-a)

Dragoş Ionescu

Publicat

la

“Lenin a spus a spus odată că vesticii sunt gânditori profunzi, aşa că le vom da ceva la care să se gândească. Sovieticii au un plan măreţ. Vor să alimenteze strat după strat de dezinformare către lacomii Vest-ului pentru a-i face să creadă că ei câştigă Războiul Rece. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Am descoperit că mai mulţi lideri ai lumii lucrează sau depind de KGB: Harold Wilson prim-ministrul Angliei, Olof Palme prim-ministrul Suediei, Lester Pearson fost primi-ministru al Canadei. Toţi erau bunuri ale KGB-ului. Roger Hollis, conducătorul MI5, este de mult timp agent sovietic. Averell Harriman, fostul ambasador american în URSS şi ex-guvernator al New-York-ului, este agent sovietic din anii ’30. Cu toţii protejează şi slujesc strategia sovietică. Fac parte dintr-o schemă de dezinformare pentru a ne ispiti într-o poziţie confortabilă. Şi, dintr-o dată, credem că suntem pe punctul de a câştiga Războiul Rece. Domnilor nici nu vă daţi seama dar sunteţi înconjuraţi de o mulţime de înşelăciuni.” – JAMES JESUS ANGLETON.

james-jesus-angleton-seful-contraspionajului-cia

James Jesus Angleton, şeful contraspionajului CIA

 

KGB şi Inelul Spionilor de la Cambridge

În pregătirea Războiului Rece, printr-un joc ce avea să fie descifrat zeci de ani mai târziu, cu multă dibăcie, agenţia de securitate a Uniunii Sovietice reuşise să-şi construiască o reţea de spionaj şi influenţă la vârfurile serviciilor secrete Occidentale.

Pentru a înţelege amplitudinea fenomenului ne stă la dispoziţie moştenirea lăsată de James Jesus Angleton, şeful biroului de contrainformaţii al CIA în perioada 1954-1975. Supranumit în cadrul agenţie americane „Mama”, considerat de apropiaţi „arhitectul contraspionajului american”, Angleton rămâne probabil cel mai mare specialist în confruntarea cu serviciile secrete sovietice. El este omul care timp de 20 de ani a încercat să identifice “cârtiţele ruseşti” din interiorul CIA şi MI6, din 1947, de la debutul Războiului Rece, şi până în 1975 atunci când a fost obligat să se retragă fiind acuzat că anchetele sale „dăunează agenţiei.” Cert este că, din pricina investigaţiilor realizate de “Mama” mulţi ofiţeri americani şi britanici şi-au încheiat brusc cariera fiind suspectaţi de legături cu sovieticii.

Una dintre loviturile sale de referinţă i-a reușit în 1953 prin demascarea lui Kim Philby, reprezentantul serviciilor secrete britanice la Washington (1949-1951), dovedit ca agent al KGB-ului. Vă puteţi imagina cum naiba reuşiseră ruşii să-şi aşeze un spion la masa şefului contraspionajului american? Ei bine, Angleton a suportat cu greu această înfrângere mai ales că Philby făcea parte din cercul său de apropiaţi. Acest dosar a avut însă ramificaţii neaşteptate după ce în scurt timp s-a aflat că defectorul Philby făcea parte dintr-o vastă reţea de spionaj controlată de ruşi pe teritoriul Americii denumită “Cambridge Spy Ring” (Inelul Spionilor de la Cambridge).

Trebuie să speli blana ursului fără s-o uzi…

Ţesută cu mare migală, supranumită “Cambridge Five”, această reţea este dovadă incontestabilă a abilităţii serviciilor secrete ruse de penetrare în medii extrem de sensibile, mai ales prin factor uman. Cei cinci membri marcanţi ai reţelei fuseseră rectrutaţi de sovietici încă din anii studenţiei şi mai apoi propulsaţi în funcţii cheie la vârful serviciilor de spionaj americane şi britanice: Kim Philby – agent dublu, a lucrat pentru serviciile ruse în timp ce ocupa importanta funcţie de şef al contraspionajului englez (MI6) la Washington, Donald Duart Maclean – agent dublu, în timp ce ocupa poziţia de ofiţer în cadrul Foreign Office a spionat în favoarea rușilor (1938 – 1951), Guy Burgess – agent dublu, în timp ce servea ca ofiţer de informaţii în cadrul Foreign Office a spionat în favoarea ruşilor (1944 – 1951),  Anthony Blunt – agent sovietic, profesor de Istoria Artelor la University of London, apropiat al MI6, a lucrat pentru KGB (1933-1964), John Cairncross – agent dublu, a lucrat ca ofiţer de informaţii în cadrul Foreign Office perioadă în care, conform depoziţiei defectorului rus Oleg Gordievsky, a spionat în favoarea KGB (1941 – 1952).

inelul-spionilor-de-la-cambridge

Nu s-a aflat nici până azi câţi membri a avut acest „inel” dar cer este că ruşilor le-a servit de minune. În momentul în care unul dintre agenţi urma să fie descoperit de americani, ruşii aruncau o nouă piesă în joc, şi tot aşa, până când Angleton s-a declarat pierdut:“Nu mi-am imaginat vreodată că cel mai bun prieten al meu poate fi agent dublu. Am fost înşelat de artificiile sale şi eleganţa sa. Înainte ca el să mă trădeze am ştiut mereu în ce punct mă aflu dar ulterior m-am pierdut, cu toţii ne-am pierdut.”

În 2016 un nou “inel” se conturează la Londra în “centrul pământului”

Aţi spune probabil că sunt povești prea vechi, istorii de mult apuse. Lucrurile nu sunt însă chiar atât de simple. În urmă cu doar câteva zile, comunitatea internaţională de informaţii şi-a amintit brusc de celebrul „inel al spionilor de la Cambridge.”

Într-un material publicat pe 16 Decembrie 2016 de prestigiosul cotidian britanic „The Telegraph” se anunţa că mai mulţi de experţi în probleme de securitate au renunţat pe neaşteptate să mai susţină cursurile deja programate în cadrul „Cambridge Intelligence Seminar” (un forum academic al spionajului vestic) din cauza unor suspiciuni legate de sursele de finanţare ale acestui program universitar. Printre demisionari se numără fostul şef al MI6, Sir Richard Dearlove, Stefan Halper fost consilier la Casa Albă şi istoricul Peter Martland. Ziariştii britanici susţin că decizia celor trei de a demisiona a venit pe fondul temerilor că în spatele „Cambridge Intelligence Seminar” se află surse de finanţare dirijate de Moscova prin intremediul unei reviste. Stefan Halper chiar a declarant că decizia sa de a demisiona a fost determinată de “influenţe ruseşti inacceptabile” asupra grupului de la „Cambridge Intelligence Seminar” (CIS).

Acest forum a fost înfiinţat de istoricul oficial al MI5 profesorul Christopher Andrew. Seminariile au loc în zilele de vineri la Colegiul „Corpus Christi” din cadrul Universităţii Cambridge şi participă nume sonore din lumea spionajului, inclusiv Mike Flynn, alegerea lui Donald Trump pentru postul de consilier de securitate națională al Americii.

Oleg Gordievsky, omul care a condus biroul KGB din Londra şi a fost un agent dublu din 1974 în 1985  pentru serviciile de informaţii britanice, a declarat că ruşii vizează în mod special „industriile creative” din marile oraşe precum Londra: “Este posibil că ruşii să fi ţintit acest grup de la Cambridge Intelligence Seminar dar nu este totuşi foarte important. Cambridge este doar un punct mic dar centrul pământului este Londra şi există cel puţin 40 de ofiţeri, inclusiv 25 de la KGB care operează în Londra. Nu beneficiază de bugete foarte mari şi din acest motiv vor viza industriile creative [aşa cum este presa] pentru a se infiltra.”

spionul-kgb-oleg-gordievsky-alaturi-de-ronald-reagan-presedintele-sua

Spionul KGB Oleg Gordievsky alaturi de Ronald Reagan, preşedintele SUA

Şi totuşi au existat avertizări cu privire la activităţile ruseşti pe teritoriul Regatului Unit. La începutul lunii Decembrie 2016 surse guvernamentale britanice au recunoscut că Rusia duce o campanie de propagandă în cadrul unui război neconvenţional, cu spionaj fals, dezinformare, atacuri cibernetice şi ştiri false menite probabil să izoleze Marea Britanie de celelalte puteri europene.

Moştenirea lui Angleton şi “Teoria înmulţirii orhideelor”

Pe lângă cei enumeraţi anterior există multe alte nume sonore ale spionajului englez, american şi cel francez legate de reţeaua “Cambridge Spy Ring” care a zdruncinat din temeli tabăra anti-comunistă la începutul Războiului Rece. Considerat de critici un paranoic, Jim Angleton a ieşit la pensie în 1975 obsedat de ideea că sovieticii au infiltrat şi controlează într-o proporţie considerabilă cele mai importante agenţii de securitate ale Blocului Occidental. El este cel care a afirmat că antagonismul dintre Rusia şi China din anii ’60 a fost doar un şiretlic pus la cale de cele două mari puteri comuniste, şi că KGB-ul prin oameni infiltraţi s-a aflat în spatele atacului din 1963 asupra preşedintelui John Kennedy.

Vorbind despre contraspionaj “Mama” explica metaforic că acestă ramură din intelligence se aseamănă cu orhideele:“Supravieţuieşte mereu cea mai înşelătoare Orhidee şi nu cea mai adaptată.”

Omul care i-a întârit optica lui Angleton cu privire la modul de acţiune al ruşilor a fost defectorul Anatoliy Golitsyn. Maior KGB în Directoratul 2 (atunci cea mai secretă unitate a KGB-ului) Golitsyn a defectat în America în 1962 prin Finlanda. Din discuţiile purtate cu acesta, Angleton înţelege cum KGB-ul punea în scenă un fel de partidă de şah pentru dominaţia lumii, aruncând în braţele serviciilor occidentale şi americane tot felul de falşi defectori, fenomen numit de Angleton „efectul oglinzilor” sau “înşelăciunea din spatele înşelăciunilor”.

Asasinarea lui Kennedy în plin Război Rece

Afirmaţia fostului şef al contraspionajului american care susţine că în spatele asasinării lui Kennedy s-au aflat serviciile sovietice obligă la o următoarea paranteză: Dosarul J.F.Kennedy rămâne în continuare un mare mister. Principalul suspect, Lee Harvey Oswald, lucrase în cadrul Marinei Americane la o unitate de radare din Japonia care se ocupa cu supravegherea zborurilor secrete ale avioanelor de spionaj U-2. La începutul lunii Septembrie 1959 tânărul Oswald părăseşte America la bordul unei nave de pasageri până în Europa de unde trece prin Finlanda în Uniunea Sovietică. Se stabileşte la Moscova şi le solicită rușilor cetăţenie. Anunţă totodată că va pune la dispoziţie serviciilor secrete ruse informaţii cu privire la unităţile Radar ale Americii. Aparent sovieticii n-au fost interesaţi de acest “defector”, Oswald fiind angajat la o fabrică de aparate radio din Minsk unde a lucrat până în primăvara lui 1962. Revine în ’62 în Statele Unite gata căsătorit cu o rusoaică, Marina, şi se stabilesc la Dallas.

presedintele-sua-john-kennedy-si-allen-welsh-dulles-directorul-cia

Preşedintele SUA John Kkennedy şi Allen Welsh Dulles – directorul CIA

În toată această perioadă dosarele despre activitatea lui Lee Harvey Oswald au fost ţinute în zona de contraspionaj a Agenţiei Centrale de Informaţii, mai exact la unitate care se ocupa atunci de “vânătoarea de cârtiţe” aflată sub conducerea lui Angleton. Cu toate acestea, cei de la CIA n-au fost foarte interesaţi să discute cu Oswald după revenirea din Rusia, în schimb a fost interogat de mai multe ori de FBI fără ca ancheta să ajungă la rezultate notabile.

La câteva ore după ce președintele John Kennedy a fost împuşcat, pe 22 Noiembrie 1963, Oswald este arestat iar la 2 zile diferenţă devine chiar el victima unui asasinat fiind împuşcat mortal în faţa camerelor de luat vederi de către Jack Leon Ruby – individ legat de mafia din Chicago.

extras-din-dosarul-lui-lee-harvey-oswald

Extras din Dosarul lui Lee Harvey Oswald

 

Realitatea este că Oswald lucra la momentul respectiv în clădirea din care s-a tras cel puţin un foc de armă asupra lui Kennedy, aşa cum a stabilit ulterior Comisia Warren însărcinată cu elucidarea evenimentelor care au dus la moarte preşedintelui Americii. Chiar dacă nu avem dovezi certe asupra vinovăţiei lui Oswald, personal mă voi întreba mereu cum a fost posibil ca tocmai un personaj cu aşa istorie în spate să fie prezent la momentul “potrivit” în clădirea din care s-a deschis focul?

Au trecut 54 de ani de atunci dar Lee Harvey Oswald rămâne încă singurul suspect. Era un tânăr de 24 de ani, cu legături palpabile în Rusia bolşevică dar şi-n Cuba lui Fidel Castro. Îmi este limpede că s-a dorit moartea preşedintelui iar făptașul s-a gândit s-o pună pe seama comuniştilor, subiect la mare modă în America în perioada respectivă. Puse în faţa unei situaţii fără ieşire, cele două mari servicii de informaţii americane CIA și FBI au susţinut că Oswald a acţionat singur…

Reaţeaua cubaneză

La începutul ascensiunii sale, Fidel Castro cunoscutul lider de la Havana nu făcea parte din sfera de influenţă a ruşilor. După preluarea puterii în Cuba, Fidel declara că doctrina sa nu este “nici Marxistă şi nici comunistă, ci o democraţie reprezentativă şi justiţie socială.” Cu toate acestea, în primii ani de după “Revoluţia Cubaneză” serviciile secrete cehoslovace şi-au oferit sprijinul şi expertiza în formarea noilor servicii de securitate cubaneze, în spatele cehilor aflându-se oamenii NKVD-ului rusesc. Aşa s-a ajuns ca la începutul anilor ’60 serviciul de informaţii cubanez “Dirección General de Inteligencia” (DGI) să fie controlat în totalitate de sovietici iar Fidel Castro devenise un apropiat al Moscovei. Directoratul 11 din KGB era structura de coordonare a DGI-ului, acelaşi departament care avea în „grijă” şi serviciile din Cehoslovacia şi Polonia.

DGI-ul cubanez era structurat în 7 departamente, subdivizate în secţii pe zone geografice. Cea mai mare secţie era dedicată Statelor Unite prin intermediul căreia erau controlate operaţiunile din America de Nord şi includea Naţiunile Unite, posturile diplomatice ale cubanezilor şi grupările radicale. Rusia descoperise practic la Havana un front operaţional foarte fertil şi utiliza Direcţia Generală de Informaţii cubaneză pentru lansarea reţelelor sovietice de spionaj şi sabotaj în toată America de Nord.

vanceremos-brigade

Vanceremos Brigade

 

Aşa se face că,  prin intermediul Misiunii Cubaneze la Naţiunile Unite cu sediul în New York şi a consulatului cobanez din Montreal, agenţii “Dirección General de Inteligencia” au demarat la începutul anilor ‘60 structurarea unor reţele clandestine pe teritoriul SUA şi Canadei. Prin intermediul organizaţiei Venceremos Brigade serviciile secrete cubaneze au recrutat tineri americani, care după un stagiu de pregătire la Havana erau trimişi înapoi în Statele Unite pentru a servi interesele strategice ale ruşilor.

Au fost lansate astfel pe teritoriul Americii protestele împotriva războiului din Vietnam marcate de manifestări violente şi confruntări cu forţele de ordine. Organizaţiile de activişti care luptau chipurile pentru retragerea trupelor americane din Vietnam erau întreţinute de serviciile sovietice sub steag străin prin reţeaua cubanezo-americană. Alte exemple similare sunt demonstraţiile separatiştilor francezi membri ai organizaţiei Frontul pentru Eliberarea Quebecului (Quebec Liberation Front sau FLQ) şi acţiunile de natură teroristă organizate de Black Liberation Army.

România inamic al Tratatului de la Varşovia

În acest context foarte fierbinte, Nicolae Ceauşescu găsește oportun să se îndepărteze de politica Moscovei cu sprijinul puterilor occidentale şi-n mod special al Americii şi Regatului Unit. Aşa cum susţine şi reputatul istoricul Mihai Retegat „în relaţiile internaţioale ale unui stat, în primul val al acţiunilor se află serviciile secrete” iar Securitatea română avea deschise cel puţin trei fronturi… VA URMA

 

 

 

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Exclusiv

Chițac dă vina pe Făgădău pentru regulamentul său de parcare

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Afectat în mod vizibil de controversele stârnite în spațiul public de proiectul regulamentului său de parcare, primarul Constanței, Vergil Chițac, dă vina pe administrația anterioară a orașului.  Chițac sugerează că regulamentul controversat ar pune în practică ideile prevăzute în Politica de Parcare și în Planul de Mobilitate Urbană inițiate de fostul primar PSD-ist Decebal Făgădău. De asemenea, primarul liberal încearcă să arunce responsabilitatea pe umerii consilierilor locali, subliniind că domnia sa a făcut numai o propunere, în vreme ce răspunderea adoptării ar aparține Consiliului Local.

”A fost o propunere numai, și Consiliul Local, unde sunt reprezentate partidele politice, în înțelepciunea lor pot să decidă, pot să modifice, pot să stabilească cum vor domniile lor, eu neavând decât sarcina de a aplica ulterior decizia Consiliului Local. Dincolo de asta, ce pot eu să vă spun este că regulamentul parcărilor în orașul Constanța, pe care l-am propus și care este în dezbatere publică de o lună de zile și încă mai urmează să fie, vine să concretizeze o decizie a Consiliului Local din 2019 privind politica de parcări. Care, la rândul său, politica de parcări se încadrează în Planul de Mobilitate Urbană al orașului Constanța. Prin urmare, credeți-mă că pentru cine are curiozitatea să lectureze acest regulament, o să vedeți că noi nu facem altceva decât cu fidelitate respectăm ceea ce este scris în Politica de parcări. Repet, un document fondator din 2019 (…) Zonarea Constanței este aceeași, principiile de parcare au rămas aceleași, modul în care se atribuie parcările rezidențiale, în politica din 2019 este scris că se face prin licitație.” – a explicat, astăzi, Vergil Chițac la Digi TV.

Așadar, primarul liberal sugerează că nu face nimic altceva decât să pună în practică ideile lui Decebal Făgădău. Însă explicația este dezamăgitoare pentru electoratul care l-a votat pe Chițac tocmai pentru că s-a săturat de Făgădău și de ideile acestuia. Să nu uităm că votul negativ, anti-Făgădău, a avut o pondere semnificativă la alegerile locale. Iar din acest punct de vedere, se poate aprecia că publicul a optat nu doar pentru înlocuirea unui ”chiriaș de la Primărie” cu altul, ci și pentru înlocuirea unei viziuni, pe care a considerat-o greșită, cu una mai adecvată.

Surd la această dorință evidentă a publicului constănțean, Vergil Chițac le vinde acum oamenilor iluzia că aplică ideile lui Făgădău cu fidelitate, deși, în realitate, regimul de taxare din propunerea sa este o povară fiscală cu mult mai grea. Astfel, regulamentul de parcări al lui Făgădău – cel anulat tocmai la cererea Asociației Constanța Altfel, condusă atunci de Vergil Chițac – era cu mult mai suportabil. În primul rând, taxa de parcare era de 2,5 lei pe oră. Aceasta se aplica doar în Zona 1 a orașului, fără să existe o limitare a timpului de parcare la 3 ore, așa cum există în regulamentul lui Chițac. Pe de altă parte, parcările de reședință închiriate riveranilor puteau fi utilizate de oricine, fără nicio plată, în intervalul orar 08-16 (când rezervatarii sunt plecați la muncă). Iar în Zona 2 nu se aplica nicio taxă.

Lui Chițac nu-i convine această ”pomană”. În consecință, potrivit regulamentului său, parcările din zona 1 pot fi ocupate doar pentru 3 ore. În primele două ore, parcarea costă 7 lei plus TVA pe oră. În a treia oră, sare deja la 15 lei plus TVA. Cine depășește timpii, va fi amendat cu 500 de lei. Apoi, regulamentul lui Chițac introduce o taxă, care nu era pe vremea lui Făgădău, de 4 lei plus TVA pe oră pentru parcările din Zona 2. Acestea pot fi ocupate și pe baza unei viniete care va aduce venituri colosale Primăriei. O vinietă pe o lună costă 250 de lei, iar o vinietă pe un an costă 360 de lei. Parcările de reședință nu mai pot fi ocupate de alte persoane în intervalul orarului de muncă decât contracost, cu taxă de 4 lei pe oră sau vinietă.

Colac peste pupăză, administrația Chițac și-a propus să extindă sistemul de supraveghere video, un scop posibil fiind tocmai sancționarea fără efort a celor care vor încălca regulamentul. Sancțiunile vor îngroșa și mai mult veniturile Primăriei.

Chițac neagă în aceste zile evidențele, anume că regulamentul său a fost conceput tocmai ca un instrument de producere a unor venituri colosale pentru Primăria pe care o conduce.

”Una peste alta, obiectivele noastre nu au fost neapărat să împovărăm oamenii, să adunăm bani. Primul obiectiv a fost să depopulăm centrul orașului de mașini. E o nebunie în zona centrală, incluzând aici și partea asta istorică, care este identitatea noastră culturală… Noi trebuie prin politica tarifară, așa cum e scris și în politica de parcări, să descurajăm ca oamenii să vină și să stea cu orele acolo. Centrul este o zonă în care ai venit, ai stat o oră, ți-ai rezolvat problemele și ai plecat” – a mai spus Chițac în emisiunea la care a participat.

Reamintim că, potrivit unei declarații a lui Horia Constantinescu, Primăria își face calcule să încaseze cel puțin 20 de milioane de euro de la șoferii din oraș, de pe urma reglementărilor propuse. 

Citiți și articolul de mai jos, în care am arătat că regulamentul pleacă de la o concepție DEFECTĂ și restrânge drepturi cetățenești fără o justificare temeinică:

BEZNA INTELECTUALĂ din spatele Regulamentului de parcare. Concepția DEFECTĂ a lui Chițac

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

BEZNA INTELECTUALĂ din spatele Regulamentului de parcare. Concepția DEFECTĂ a lui Chițac

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

După ce a scos din minți un oraș întreg cu regulamentul său de parcare, primarul Vergil Chițac a găsit prilejul să se justifice. A făcut-o la sfârșitul săptămânii trecute, printr-o postare care a înfuriat și mai tare publicul constănțean. Dar nu vrem să vorbim aici despre miile de înjurături pe care și le-a luat, pe bună dreptate. Interesul nostru este de a analiza concepția DEFECTĂ a autorului. Zice primarul Constanței că scopul regulamentului său nu ar fi taxarea oamenilor. Scopul ar fi descurajarea traficului și mai ales descurajarea staționării mașinilor în zona centrală.

Dar traficul rutier face parte din ADN-ul civilizației actuale. Participarea la trafic este un drept accesoriu derivat din drepturile fundamentale protejate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în speță dreptul la proprietate, dreptul la libera circulație a persoanelor și dreptul la viața privată.

Ca să fie clar, dreptul să ai o mașină în proprietate și să circuli cu ea nu s-a abolit, oricât de mult și-ar dori unii. Este adevărat că drepturile pot fi restrânse sau descurajate – așa cum spune Chițac. Însă potrivit jurisprudenței CEDO, orice restrângere a drepturilor trebuie să aibă în spate o justificare temeinică și adecvată.

O tradiție liberală, pe care fostul comunist Chițac n-a digerat-o

Convenția Europeană a Drepturilor Omului dă glas unei tradiții de gândire liberală, pe care Vergil Chițac ar trebui să o cunoască și să o respire – dacă ne putem exprima așa – pentru că este membru PNL și se declară liberal, chiar dacă pe vremuri a fost membru al Partidului Comunist Român. Probabil că, în tinerețea sa comunistă, primarul Constanței a citit doar Marx și Lenin, scăpând lecturi esențiale din clasicii liberalismului.  

Spre știința sa, în urmă cu mai bine de patru veacuri, părintele liberalismului, John Locke, argumenta că scopul legii nu este limitarea, ci păstrarea și chiar sporirea libertății. El spunea că tocmai puterea statului trebuie limitată și că statul nu poate interveni în viața privată, în convingerile și în proprietatea indivizilor. Guvernământul există pe baza consimțământului celor guvernați. În consecință statul nu trebuie să intre în război cu cetățenii, prin reglementări arbitrare și iraționale. Legile/ regulile trebuie să exprime părerea majorității cetățenilor, pentru că doar voința majorității conferă legitimitate. Ideile lui Locke au devenit locuri comune. Dar el scria într-o epocă în care o mare putere europeană era condusă de un derbedeu care proclamase despotic: ”Statul sunt eu”. Iar dacă astăzi vorbim de drepturi și libertăți, s-a întâmplat așa pentru că despotismul a fost înfrânt de concepțiile liberale.

Este DEFECTĂ și de-a dreptul periculoasă justificarea primarului așa-zis liberal că a instituit regulamentul aberant pentru că și-a făcut el un scop din limitarea unor drepturi. În spirit european, această inițiativă trebuia justificată în mod temeinic. Argumentele de ordin estetic (de genul: nu-i plac lui Chițac mașinile în trafic sau parcate în zona centrală) nu pot fi primite. După cum nu poate fi primit nici argumentul de-a dreptul monstruos scuipat printre dinți de consilierul său personal George Măndilă, că prea s-ar flenduri unii prin oraș fără treabă. Păi unii au și plete; ce-ar fi să-i urcați voi în dubă și să le trageți o tunsoare?

Pe de altă parte, concepția că Primăria își poate aroga dreptul să limiteze accesul la toate parcările publice de pe o anumită rază la maxim 3 ore este o samavolnicie. S-ar descuraja traficul și parcarea în centru? Da. Dar scopul nu scuză mijlocele. Un scop ar fi, de pildă, să te îmbogățești, dar asta nu este o scuză ca să-i tâlhărești pe alții. Toate parcările publice din Zona 1 (centrale, dar și enclavizate în zone mai puțin centrale) au accesul limitat la maxim 3 ore, prin regulamentul lui Chițac. În prima oră, parcarea costă 7 lei plus TVA. În a treia oră, deja sare la 15 lei plus TVA. Iar cei care depășesc limita de timp sunt sancționați prin amendă de 500 de lei. Bașca, prin ridicarea mașinii.  Operațiunea din urmă generează alte costuri ce vor trebui suportate tot de contravenient. Spre satisfacția Primăriei!

Dar cel mai grav este faptul că, în toată zona centrală, nu există alternativă pentru cei care au nevoi justificate de a parca mai mult de trei ore. Or, din acest motiv, scopul acțiunii este ilegitim, iar mijloacele gândite de cei de la Primărie reprezintă măsuri excesive, iraționale și total inadecvate.

Un regulament confuz până la lacrimi

Aspectele de mai sus arată că întreaga concepție a lui Vergil Chițac este una DEFECTĂ, la fel ca întregul regulament, care este confuz până la lacrimi. Astfel, orașul a fost împărțit în trei zone de taxare, care se suprapun și se confundă între ele. De pildă, parcarea de la Bazarul Gorbaciov este considerată în Zona 1 de taxare, deși toate străzile de jur-împrejur sunt în Zona 2 de taxare. Parcările de la cluburile de fițe din Mamaia sunt distribuite în Zona 2, fiind așadar mai ieftine decât parcările de la Abator, Brotăcei sau Cimitir, incluse în Zona 1. Apoi, parcările de reședință, care formează prin definiție Zona 3, sunt situate ca niște enclave în zonele 1 și 2.

Cuvântul ”Zonă” este utilizat în mod abuziv, nefiind așadar vorba de zone compacte și delimitate între ele, care pot fi hașurate pe o hartă, așa cum s-a procedat în toate orașele țării. Iar tot acest talmeș-balmeș trădează bezna intelectuală în care se zbat făuritorii!

Intenția pe care inițiatorii regulamentului nu au știut să o exprime a fost mai degrabă aceea de a distinge între parcări de rangul 1, 2 și 3, care pot exista în orice zonă a orașului. În acest caz, parcările de rangul 3 ar fi cele de reședință, care pot exista în toate cartierele, centrale sau mărginașe. Problema teoretică ar rămâne însă la criteriul prin care celelalte parcări, care nu servesc reședințele, s-ar departaja în rangul 1 și rangul 2. Explicația: ”așa a vrut Primăria” nu poate fi acceptată drept criteriu rațional.

O taxă universală. Nu veți plăti pentru un serviciu, ci pentru că nu veți avea încotro

În sfârșit, regulamentul în forma actuală cuprinde toate portițele necesare pentru ca Primăria să încaseze taxe de parcare de pe urma fiecărei mașini care staționează în oraș. Mazăre cu bariera lui e deja mic copil. Ca dovadă, în zona 2 de taxare sunt înglobate toate parcările de pe drumurile publice care nu sunt incluse în celelalte două zone. Deocamdată nu există parcări pe toate drumurile. Dar cu o bidinea și cu multă vopsea, problema se poate remedia, iar taxa poate deveni universală. În parcările din zona 2, taxa este de 4 lei plus TVA pe oră. Dar s-a prevăzut și posibilitatea unui sistem de viniete, de o zi, o săptămână, o lună sau un an. Fără vinietă nu mai puteți parca nici măcar pe locurile de reședință, pe timpul zilei, când rezervatarii sunt plecați la muncă. E limpede că regulile sunt făcute special pentru jecmănire. Nu veți plăti un serviciu. Veți plăti pentru că nu veți avea încotro – iar aceasta este o altă defecțiune fundamentală, care aduce a samavolnicie.  

De altfel, Vergil Chițac a declarat anul trecut, la o emisiune de televiziune, că fiecare mașină ar trebui să fie taxată pentru parcare. Iar fostul PSD-ist Horia Constantinescu – cel care a redactat regulamentul aberant împreună cu administratorul public Felicia Ovanesian – s-a trădat în altă emisiune că planul Primăriei este acela de a încasa peste 20 de milioane de euro pe an de pe urma noilor reglementări.

În continuare credem că acestea sunt scopurile reale ale regulamentului de parcare, în ciuda dezmințirii pe care a dat-o primarul că nu intenția de a-i taxa pe oameni ar fi la bază. Or este vădit că pentru asta luptă ”legiuitorii” care nu înțeleg nimic din spiritul Convenției Europene a Drepturilor Omului și din principiile liberalismului. Vor doar să colecteze zecile de milioane de euro pe an, pe motiv că ei au pixul în mână.

Scopuri legitime: ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare

Dincolo de aceste derapaje uluitoare, Constanța are nevoie de un regulament construit cu mai multă claritate conceptuală. Iar acesta trebuie să își propună scopuri legitime, precum ordinea, mobilitatea și echitatea în utilizarea locurilor publice de parcare. Regulamentul trebuie să fie despre parcări. Nu despre nevoia Primăriei de a-și alimenta conturile cu zeci de milioane de euro din buzunarele proprietarilor de mașini. Proprietari, care oricum plătesc impozit. Regulamentul trebuie să fie despre mobilitate. Adică  despre posibilitatea cetățenilor de a-și mișca mașinile în mod eficient, mișcând în acest fel și economia locală.

Dar acestor mici Dumnezei de la Primărie le pasă doar să descurajeze traficul și parcarea mașinilor în centru. Că în centru își desfășoară ei activitatea. Și le mai pasă să vândă viniete. Ca să nu parcați ca niște nesimțiți fără să marcați cu banul. Vorba lui Chițac: ce atâta cotcodăceală!?

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Prima înfrângere a INCULPATULUI Maricel Cîrjaliu în dosarul penal de abuz în serviciu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Primarul PSD-ist din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, și fosta secretară a comunei, Ancuța Calust (fostă Mihail), au pierdut contestațiile pe care le-au formulat împotriva RECHIZITORIULUI prin care au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu. Cei doi ceruseră Tribunalului Constanța, în procedura de cameră preliminară, să constate nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorul-șef al DNA Constanța, Andrei Bodean, pe 2 iunie 2020, în dosarul penal 102/P/2015. Judecătorul de cameră preliminară a respins vineri contestațiile și a stabilit că probatoriul, actele de urmărire penală și sesizarea instanței prin rechizitoriul DNA sunt perfect LEGALE. În consecință, a dispus începerea judecății în fața instanței penale a cauzei de abuz în serviciu. Soluția poate fi contestată de inculpați în 3 zile de la comunicare, la Curtea de Apel Constanța. Aceasta este prima înfrângere a primarului din Agigea în cadrul dosarului său penal.

Potrivit rechizitoriului DNA, primarul și fosta secretară a comunei Agigea au  săvârșit, primul în forma autoratului, a doua în forma complicității, câte două acte materiale de abuz în serviciu, prin care un teren deținut de o societate piscicolă a fost inventariat fraudulos în proprietatea privată a localității, iar mai apoi un lot din acesta a fost vândut unui interpus al familiei Cîrjaliu în vederea construirii restaurantului Golful Pescarilor.

Cum și-a luat Maricel puteri absolute, incompatibile cu statul de drept

Povestea penală are rădăcini în anul 2009, când primarul PSD-ist de la Agigea, Maricel Cîrjaliu – ajuns în funcție cu sprijinul actualului pușcăriaș Nicușor Constantinescu – a inițiat o hotărâre locală prin care i se confereau puteri absolute, în totală contradicție cu legea, Constituția și principiile de drept ale unui stat democratic. Prin HCL 42/2009, practic se decidea includerea în domeniul privat al comunei Agigea a tuturor terenurilor care nu erau deținute cu titluri valabile de persoanele fizice sau juridice din localitate. Cine hotăra dacă actele cuiva de proprietate erau valabile? Un singur răspuns, halucinant: primarul. În baza acestei haiducii ordinare, primarul s-a apucat să caute noduri în papură în actele de proprietate ale localnicilor. Cei mai bătrâni și mai lipsiți de mijloace și-au pierdut terenurile pe care le dețineau de zeci de ani și chiar din generație în generație. Iar niște nemernici din Parchet, plantați de mafia politică, au mușamalizat toate plângerile penale, scăpându-l pe Maricel de pușcărie.

Terenul construit în mare

Văzând că poate fura fără să răspundă, în anul 2012 Maricel a pus ochii pe terenurile din jurul cherhanalei din Agigea. Platforma piscicolă din vecinătatea Portului – căci despre ea este vorba – era deținută de societatea Sarda Fish, cea care continua activitățile de pescuit maritim începute aici pe vremea regimului comunist de fosta Întreprindere Piscicolă Constanța. În mod particular, acest teren a fost câștigat din mare, prin lucrări executate de Întreprinderea Piscicolă, în anii 80, pe terenul preexistent aflat sub luciul apei.

Practic, s-a construit un teren, adică o platformă din pământ de umplutură, pe baza unui proiect întocmit, avizat și autorizat de Stat. Pe litoralul românesc nu sunt multe cazuri de acest fel. Și tocmai din acest motiv, legea românească nu conține prevederi exprese cu privire intabularea acestor terenuri create în mare. În Olanda, de pildă, unde acest fenomen al construirii de terenuri în mare are amploare, există prevederi legale speciale. La noi, nu. Iar din acest motiv, ”terenul construit” nu a fost intabulat nici ca un teren, nici ca o construcție. Însă proiecte și schițe cadastrale erau depuse la OCPI de mulți ani, de către societatea de stat Condemar SA, cea care a adus platforma piscicolă ca aport la capitalul social al SC Sarda Fish SRL.

Exproprierea ilegală

Profitând de această situație cu totul specială și acționând în baza puterilor absolute pe care și le conferise prin HCL 42/2009, Maricel a stabilit de capul lui că societatea piscicolă nu deține terenul cu un titlu valabil. În realitate exista un titlu perfect valabil, în speță o Hotărâre de Guvern din anul 1990, care se referea la trecerea punctului piscicol de la Agigea (cu platforme, clădiri și echipamente) în patrimoniul SC Marea Neagră SA, societate provenită din reorganizarea fostei Întreprinderi Pisicole Constanța. Însă Maricel nu era interesat de dovezi, ci de teren. Acest aspect este demonstrat de faptul că inculpatul nu și-a făcut un minim scrupul să cheme societatea Sarda Fish la o discuție prealabilă, deși chiar el atestase ani la rând dreptul de proprietate al acesteia și încasase impozit pe proprietate.

La inițiativa sa, terenul de 8940 de metri pătrați a fost inventariat scriptic în domeniul privat al comunei Agigea, deși UAT-ul nu avea nicio dovadă că a dobândit legal această suprafață, așa cum cerea imperativ legea. Secretara comunei a mâzgălit un aviz de legalitate, iar în acest fel terenul de pe malul mării a fost expropriat fără plată și trecut din pix în proprietatea Primăriei.

A cumpărat terenul de la Primărie, cu bani împrumutați de la fratele primarului

La scurt timp, Primăria a împărțit terenul în 7 loturi. În 2014, un lot de 1700 de metri pătrați a fost vândut din ordinul lui Maricel către o firmă deținută de finul fratelui său. Vorbim aici de SC Cherhana Bibanu SRL, o societate care ulterior și-a schimbat numele oficial în SC Golful Pescarilor SRL. La momentul tranzacției, firma era deținută de Dumitru Stanciu, un mecanic auto nășit la cununie de Bogdan Cîrjaliu, fratele primarului Maricel (la rândul său mesean la nuntă). Cum finul nu avea în contul firmei decât 108 lei și  20 de bani, nașul său, Bogdan Cîrjaliu, s-a oferit să crediteze firma cu banii necesari cumpărării terenului de la Primărie. Contractul de vânzare-cumpărare a terenului de 1700 de metri pătrați a fost semnat de secretara Ancuța Mihail, din partea Primăriei, respectiv de Dumitru Stanciu, din partea societății cumpărătoare.

După ce a cumpărat terenul de la Primăria lui Maricel, cu banii împrumutați de la fratele acestuia, Mitică Stanciu s-a asociat cu doi oameni de afaceri din Constanța, cărora le-a cedat jumătate din firmă. În această componență, societatea a ridicat în zonă restaurantul Golful Pescarilor. După câțiva ani de funcționare, în societate a fost cooptat chiar ginerele primarului Maricel, care a dobândit 10% din această afacere de milioane de euro, plătind un preț ridicol, de 100 de lei.

Maricel, ginerele și fiica. Pe fundal, în partea dreaptă, restaurantul Golful Pescarilor, construit pe terenul expropriat abuziv de la Sarda Fish; iar în partea stâmgă – cherhanaua veche, acoperită cu stuf.

Prigoana declanșată de Maricel

De-a lungul anilor, primarul din Agigea a declanșat o veritabilă prigoană împotriva societăților – Sarda Fish SRL (firma expropriată abuziv de teren) și Pescăria lui Matei SRL (subiect juridic diferit, care deține restaurantul cu același nume, pe un teren învecinat celui expropriat). Vorbim aici de zeci de controale, amenzi, reclamații și procese, dar și de acțiuni abuzive care au vizat demolarea unui gard, tăierea stâlpilor de electricitate și desființarea branșamentului la apă. După ce a tăiat haiducește utilitățile, baronul de la Primărie a retras autorizația de funcționare a restaurantului. Iar mai apoi, când societatea a parcurs etapele reautorizării, primarul a schimbat condițiile din mers, ca să aibă motive formale să respingă cererile repetate. Apoi, baronul a lovit la resurse, instituind o taxă specială pe barca de tip mahună, care ducea pescarii în largul mării și aducea la țărm peștele proaspăt ce urma să ajungă în farfuriile clienților.  Nici clienții restaurantului nu au scăpat de mizeriile lui Maricel. Astfel, Primarul a instituit o taxă de parcare de 25 de lei pe oră, iar poliția Locală și-a făcut – plastic vorbind – un fel de punct de lucru în zona restaurantului, hărțuind clientela cu avertismente și amenzi.

Baronul din Agigea, în acțiune

5 ani de anchetă penală

În urma acestui comportament de baron medieval, mai crâncen chiar decât al mentorului său Nicușor Constantinescu, Maricel a intrat în colimatorul procurorilor DNA. Ancheta penală a durat 5 ani de zile, din cauza unor probleme suprapuse. Astfel, în dosar sunt analizate și faptele prin care Maricel a încasat impozite de la firmele din Portul Constanța Sud – Agigea, deși aceste firme plăteau deja impozit la Primăria Constanța. O altă speță conexată la dosar se referă la fapte denunțate de conflict de interese, prin care fiica lui Maricel a cumpărat de la Primăria condusă de tatăl său, un teren intravilan, fără licitație publică și la un preț vai de mama lui. Însă toate actele întocmite în acest jaf imobiliar au fost semnate de fostul viceprimar Cornel Popescu, fiind aprobate de consilieri. În aceste circumstanțe, fapta săvârșită de ”săgeata” lui Maricel a fost disjunsă și declinată Parchetului Judecătoriei Constanța. În sfârșit, la dosar au fost conexate și plângeri penale depuse de Maricel împotriva victimelor sale, care au fost cercete și clasate. Primarul din Agigea a fost reprezentat convențional de avocatul Adrian Gheorghiță, un tip iscusit în tergiversări și în lungiri de procedură.

În vara anului trecut, baronul din Agigea a fost trimis în sfârșit în judecată. Dosarul a fost repartizat judecătorului de cameră preliminară, iar în luna septembrie a avut loc primul termen în procedura de verificare a regularității rechizitoriului și actelor de urmărire penală. Pe 26 februarie 2021, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Constanța a constatat că rechizitoriul, actele de urmărire penală și probatoriul administrat de procuror sunt legale.

Până la pronunțarea instanței penale, Maricel e liber să facă orice abuz

De la momentul trimiterii în judecată, Ancuța Calust a fost suspendată din funcția de secretar al comunei Agigea. Împotriva lui Cîrjaliu nu s-au luat măsuri pentru interzicerea exercitării funcției publice în care a săvârșit prezumtivele infracțiuni de abuz în serviciu, întrucât legislația făcută de politicieni îi protejează pe primari în astfel de cazuri. Ei pot rămâne în funcție, în ciuda gravității faptelor de care sunt acuzați și în ciuda caracterului rezonabil al acestor acuzații, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare. Așa se face că inculpatul a candidat la alegerile locale din toamna anului trecut, a câștigat un nou mandat la o diferență de câteva voturi, iar de atunci conduce despotic localitatea, refuzând să recunoască hotărârile adoptate de Consiliul Local. Senatorul Remus Negoi a semnalat derapajele primarului de la tribuna Parlamentului. Însă inculpatul de la Agigea, cu un tupeu ieșit din comun, a urlat într-o înregistrare video că parlamentarul ar trebui anchetat pentru îndrăzneala sa.

Aceste situații care sfidează bunul simț și principiul domniei legii ar trebui reparate. Opinăm că primarii trimiși în judecată nu ar trebui să își poată exercita atribuțiile decât sub forma unei tutele administrative din partea Prefectului. O astfel de măsură păstrează intactă prezumția de nevinovăție și, în același timp, ar fi o garanție absolut necesară că inculpatul nu își continuă nestingherit activitățile infracționale în dauna cetățenilor și a patrimoniului public.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: