Conecteaza-te cu noi

Actual

Inspectorii ANPC vor lacăt pe ușă pentru cinci mari magazine din sudul litoralului

Published

on

Echipele de comisari ale Comandamentului Litoral 2022 – structura special a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au verificat, în aceste zile, modul în care este respectată legislația în domeniu în marile magazine de tip supermarket din sudul litoralului Mării Negre.

Au fost controlate, în Mangalia, magazinele Carrefour, Lidl, Kaufland și Mega Image, precum și magazinul Lidl din Eforie Nord.

”Interesant este că, până la finalizarea acțiunilor de control, parte dintre consumatorii aflați la cumpărături erau mai tare intrigați de acțiunea noastră decât de deficiențele găsite acolo.

Suntem pe teren pentru a le proteja sănătatea și pentru a transmite operatorilor economici că trebuie să respecte consumatorii.

Advertisement

Din nou vitrine murdare, din nou legume și fructe cu deprecieri, din nou se uită că o parte a profitului trebuie reinvestită.

Va trebui să trecem la măsuri mult mai dure și săptămâna aceasta o vom dedica discuțiilor cu structurile centrale ale marilor lanțuri de magazine.”, a precizat Horia Constantinescu, președinte ANPC.

Celor 5 locații le-au fost aplicate, pentru neregulile constatate, 4 avertismente și 9 amenzi contravenționale în valoare totală de 235.000 lei.

Acestor sancțiuni li s-au adăugat și măsurile complementare care au presupus:

  • oprirea temporară de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de peste 4.600 lei
  • oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare în valoare de peste 10.000 lei
  • oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor a tuturor magazinelor controlate
  • a fost propusă închiderea temporară a magazinelor pe o perioadă de până la 6 luni a tuturor magazinelor controlate
  • a fost propusă încetarea practicilor comerciale incorecte pentru 3 dintre magazine.

Dintre cele mai importante nereguli constatate de către comisarii ANPC  menționăm:

  • comercializarea de legume și fructe depreciate sau cu calibre diferite, având o categorie de calitate inferioară față de cea declarată
  • depozitarea neconformă a produselor alimentare
  • comercializarea unor produse reprezentând un mix cu acid acetic
  • comercializarea unor produse congelate cu gheață în exces pe produs
  • comercializarea de produse cu etichete Nutrisore, pe care era menționată o anumită categorie fără a fi justificată
  • diverse erori de informare pe eticheta de produs
  • nerespectarea regimului promoțiilor (comercializarea unor produse tip ”7+1” fără a avea produsul de referință la vânzare, nespecificarea perioadei de desfășurare a promoțiilor, produse aflate în promoție deși perioada era depășită)
  • lipsa condițiilor de igienă corespunzătoare în spațiul de comercializare, de depozitare și de producție a pâinii
  • folosirea unor vitrine frigorifice cu acumulare masivă de gheață, cu rafturile neigenizate, cu urme de lichide alimentare, praf, rugină, mucegai și insecte
  • folosirea unor spații de depozitare neigenizate
  • comercializarea unor produse cu ambalaj deteriorat
  • practici comerciale incorecte – nerespectarea denumirii corecte a produsului în conformitate cu ingredientele conținute
  • neconcordanță între prețului produsului la raft și cel perceput la casa de marcat
  • semnalizare incorectă a produselor aflate în ultimele zile de valabilitate.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions