Conecteaza-te cu noi

Societate

Spitalul municipal Mangalia: În premieră, intervenții chirurgicale pentru cataractă

Published

on

La Spitalul Municipal Mangalia s-au realizat, recent, primele operații oftalmologice de cataractă, cu echipamente medicale de ultimă generație. Conform medicului specialist oftalmolog, dr. Stăetu Dorina, acest tip de intervenții chirurgicale erau așteptate de mai mult timp, de către pacienții din Mangalia, care suferă de diverse afecțiuni oculare.

„Astfel de operații sunt binevenite mai ales pentru persoanele în vârstă, care nu mai trebuie să se deplaseze la altă unitate sanitară pentru o intervenție la nivelul ochiului”, a explicat dr. Stăetu.

De aceste servicii medicale pot beneficia atât pacienții din Mangalia și cei din sudul județului Constanța, dar și alte persoane, care doresc să se opereze la spitalul din Mangalia.

”Intervențiile chirurgicale pentru cataractă, desfășurate în premieră la Spitalul Municipal Mangalia, au fost un succes. Aceste operații sunt acum posibile și ne bucurăm că se fac în condiții optime și cu aparatură modernă, într-un timp foarte scurt, de circa 8-10 minute. În jurul Mangaliei sunt foarte multe localități, cu pacienți cu probleme de cataractă, în special vârstnici, care pot beneficia de operații complexe, în cadrul spitalului”, a precizat medicul specialist oftalmolog. Dr. Stăetu Dorina.

Ea a mai spus că alt tip de intervenții chirurgicale, realizabile în cadrul spitalului, sunt cele de corectare a strabismului la copii, intervenții pentru glaucom sau alte formațiuni tumorale de la nivelul ochiului. Totodată, conducerea unității din Mangalia a precizat că realizarea acestor tipuri noi de intervenții chirurgicale va atrage tot mai mulți pacienți, care ar putea beneficia de respectivele servicii medicale, decontate de Casa Județeană de Asigurări.

”Este o mare realizare pentru toți pacienții cu afecțiuni oculare, dar și pentru spitalul nostru și municipiul Mangalia. Până acum, am avut  nouă operații de cataractă. Totul a decurs bine atât în timpul intervenției, cât și după. Avem deja solicitări de la pacieni din alte localități din țară, care vor să se opereze la Mangalia”, au precizat reprezentanții conducerii Spitalului Municipal Mangalia.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions