Conecteaza-te cu noi

Actual

Intervenţii dificile pentru cazurile medicale: copii blocaţi pe şosea, pacienţi cu probleme cardiace…

Published

on

Vremea este cât se poate de potrivnică celor care se îmbolnăvesc în aceste zile. În judeţ au fost (şi, din păcate vor mai fi) numeroase cazuri de intervenţii dificile pentru salvarea bolnavilor. În această dimineaţă, o ambulanţă cu doi copii a rămas blocată în zăpadă, în zona Taşaul. Unul dintre copii – în vârstă de 3 luni – are febră mare, iar cel de-al doilea, de 5 ani, tuşeşte foarte tare. Un medic susţine că acest lucru a fost posibil dat fiind faptul că la Tulcea este un singur medic pediatru, motiv pentru care atunci când acesta nu este de serviciu bolnavii sunt nevoiţi să ajungă la Constanţa. Iar când vremea e aşa cum este azi, situaţia se complică foarte tare.  Ambulanţa cu cei doi copii a plecat de la Spitalul din Tulcea  în jurul orei 4.00, iar după o oră şi jumătate a rămas blocată în zăpadă. Pentru salvarea copiilor, echipaje ale ISU Dobrogea se îndreaptă în aceste moment spre ei. De asemenea, la Canlia a fost o intervenţie cu şenilata, împreună cu paramedicii din Băneasa. Aceştia au avut de intervenit pentru salvarea unui pacient cu probleme cardiac. Omul va fi transportat la centrul de permanenţă din Băneasa.  De asemenea, tot cu şenilata s-a intervenit şi pentru salvarea unei paciente cu epilepsie din satul Lanurile. În ajutorul ei a plecat o şenilată din Topraisar. Şi la Ciobăniţaa fost necesară intervenţia unei şenilate pentru salvarea unui pacient în vârstă, care a făcut atac cerebral.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions