Conecteaza-te cu noi

Politica

Iohannis a refuzat să promulge legea care dădea școlilor puterea de a-și numi directorii interimari

Published

on

Președintele Klaus Iohannis a refuzat să promulge legea care prevede că, în cazul neocupării prin concurs a posturilor de directori de şcoli, directorii interimari să fie numiţi de către consiliile de administraţie ale şcolilor şi nu de inspectoratele şcolare, adică de factorul politic. Iohannis a retrimis legea la Parlament, invocând neclarități în lege. În replică, senatorul USR Ștefan Pălărie, inițiatorul legii, îl acuză pe șeful statului că e duplicitar și că, prin această decizie, lasă soarta școlilor la mâna baronilor locali – cei care influențează decisiv numirea inspectorilor, notează g4media.ro.

„România educată … mai încolo, nu astăzi.

Am muncit alături de colegii mei 6 luni pentru inițiativa legislativă care înlocuiește pixul inspectorilor generali cu votul secret al consiliului de administrație al școlilor. Ce am făcut în 6 luni? Ne-am consultat cu profesori, cu directori, am lucrat cu juriști din partea sindicatelor, am organizat îndelungi dezbateri.

Coșmarul nostru cel mai mare atunci (ca și acum) când am elaborat legea a fost că incidentul 9 ianuarie (care a dus la schimabrea a peste 700 de directori de școli) se va repeta la scară națională în luna august (peste câteva zile) când se vor vacanta toate cele aproximativ 10,000 de posturi de directori și directori adjuncți.

Advertisement

Astăzi, aproape toți inspectorii școlari generali sunt numiți politic, (cu funcții de partid în spate – și foști participanți la alegerile locale în septembrie) și îi găsim cocoțați în aceste funcții tocmai pe fondul neorganizării unor concursuri transparente în 2020 sau în prima parte a lui 2021. Acești oameni urmează “în baza legii” să hotărască în luna august ce culoare politică va colora unitățile de învățământ din România.

Coșmarul acesta a fost absolut inacceptabil pentru USR PLUS și am făcut toate eforturile umane și inumane pentru a obține majoritate în Parlament în spatele acestei legi – tocmai pentru a face un prim pas către normalitate în educație. Sau către o Românie Educată.

Decizia de astăzi de trimiterii a legii către re-examinare din partea Administrației Prezidențiale – dincolo de argumentele superficiale invocate – reprezintă o decizie politică de a ține captive școlile în mâinile filialelor politice de județ.

În scenariul declanșat astăzi ce va urma este simplu de intuit:

1) Concursurile pentru ocuparea funcțiilor de director vor fi amânate și mai mult – nici până în prezent nu avem o metodologie oficială dată prin Ordin de Ministru – cine va ma grăbi ministerul acum când legea a fost întoarsă în Parlament?

Advertisement

2) Luna august va fi zguduită de scandalurile din fiecare județ. Vom asista la filmul tragic al “pleacă ai voștri vin ai noștri” atât de mult exersat în ultimii 30 de ani de democrație.

3) Tot în luna august se dorește constituirea unui grup transpartinic pentru implementarea proiectului “România Educată” – și transpunerea lui în legislație – proiect care în esență nu își propune descentralizarea sistemului de învățământ din România – ci doar o mică pilotare în 60 de unități de învățământ, pilotare care a mai avut loc în anul 2004-2005 încheiată cu rapoarte de implementare.

În concluzie … maniera de a face reformă reală în România – mai ales în domeniul educației – are nevoie de reformă. Și de renunțarea la duplicitarism. Altminteri facem reformă dar doar colorată potrivit.

Astăzi este o zi tristă pentru România Educată – baronii locali ai politicii vechi pot să stea liniștiți, își vor menține controlul și influența prin intermediul școlilor, punând labele și pe profesori, și pe părinți, dar și pe viitorul copiilor.“, spune inițiatorul.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions