Conecteaza-te cu noi

Politica

Iohannis pleacă azi în Portugalia la Summitul privind problematica socială

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis participă, astăzi și mâine, în Portugalia, la Porto, la Summitul privind problematica socială, la reuniunea informală a Consiliului European, precum şi la Summitul UE – India, în format de videoconferinţă, cu premierul Narendra Modi. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Summitul social de la Porto are ca temă centrală implementarea optimă a Pilonului European al Drepturilor Sociale. Evenimentul îşi propune să traseze priorităţile agendei sociale pentru următorul deceniu, astfel încât să răspundă provocărilor tranziţiei verzi şi digitale. Preşedintele Klaus Iohannis va avea o intervenţie în cadrul celei de-a doua sesiuni tematice a reuniunii privind competenţele şi inovarea, panelul „Educaţie, aptitudini şi inovare”. În cadrul reuniunii informale a Consiliului European, pe agendă se află relaţiile dintre Uniunea Europeană şi India, în perspectiva Summitului informal UE – India, precum şi elemente referitoare la gestionarea pandemiei de COVID-19.

Summitul UE – India are în vedere tematici care vizează consolidarea cooperării în efortul de combatere a pandemiei de COVID-19, reafirmarea interesului ambelor părţi faţă de continuarea dezvoltării legăturilor comerciale, promovarea multilateralismului eficient, consolidarea cooperării în ceea ce priveşte principalele provocări în materie de politică externă şi securitate, precum şi încurajarea cooperării în domeniul conectivităţii. Este avută în vedere agrearea unei declaraţii politice comune UE-India, axate în principal pe aspecte legate de combaterea pandemiei de COVID-19 şi redresarea socio-economică durabilă şi digitală.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions