Connect with us

Politica

Ședință la Guvern: se discută măsurile de relaxare care vor fi impuse de la 1 iunie

Mihaela Tîrpan

Publicat

la

Comitetul interministerial pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie are a treia şedinţă, vineri de la ora 11.00. Premierul Florin Cîţu a anunţat că vor fi discuţii despre renunţarea la mască pe plajă, despre organizarea de petreceri private cu persoane vaccinate, dar şi despre programul agenţilor economici.

Prim-ministrul a precizat, joi la sediul Prefecturii Constanţa, după întâlnirea cu reprezentanţii sectorului HoReCa, că a discutat cu aceştia despre propunerile pe care le va face la reuniunea de vineri a comitetului interministerial, informează News.ro.

„Am vorbit despre propunerile pe care le-am făcut pentru comitetul interministerial de mâine, unele dintre ele chiar vizează exact direct industria turismului şi industria turismului de pe litoral – deja unele dintre ele le ştiţi, sunt prezentate în spaţiul public – să putem să fim pe litoral, pe plajă fără mască, să putem să fim la restaurant cu capacitate maximă în anumite condiţii, la hotel la fel, la capacitate maximă în anumite condiţii şi multe altele. Am discutat mai multe măsuri. Din partea industriei am primit propuneri şi soluţii, soluţii foarte bune, pe care le vom pune mâine în discuţie în comitetul interministerial, şi promisiunea mea este că vom avea aceste soluţii aprobate la timp, ca să putem să începem de la 1 iunie o primă etapă de relaxare şi, bineînţeles, a doua etapă de la 1 august. Toată lumea a înţeles că nu putem să redeschidem total de la 1 iunie. Am avut o discuţie şi cu reprezentanţi ai evenimentelor, în special cele de pe litoral, la fel propuneri şi soluţii pe care le luăm în calcul în două etape, redeschidere în două etape de la 1 iunie – un anumit prag de relaxare, şi de la 1 august – al doilea prag de relaxare”, a explicat premierul.

Întrebat cum va fi făcută diferenţa între clienţii vaccinaţi şi ce nevaccinaţi, în contextul în care ar putea fi redeschise restaurantele şi hotelurile la o capacitate de 100%, însă numai în cazul persoanelor care sunt vaccinate cu ambele doze, Florin Cîţu a răspuns:

„Dumneavoastră aţi spus mai multe elemente acolo. Deocamdată, este o propunere pe care o discutăm în Comitetul interministerial. Vom avea soluţii de la cei de la INSP. S-ar putea să existe şi acele aplicaţii. Să o luăm mai simplu, se poate verifica dacă persoana este vaccinată în aplicaţiile pe care le avem cu un simplu CNP, deci se poate verifica foarte uşor. Ne gândim să facem lucrurile mult mai simplu, avem timp până la 1 iunie să găsim soluţii. Întâi să vedem care va fi forma pe care o vom avea acceptată în Comitetul interministerial pentru a redeschide restaurantele”.

Chestionat dacă va exista o aplicaţie care să facă triajul, premierul a replicat:

„Nu ştiu sigur, este ceea ce cred eu că s-ar putea face. Deocamdată, este foarte uşor să verificăm dacă cineva este vaccinat prin simplul CNP în aplicaţia pe care deja o avem”.

Referitor la posiblitate de a fi reluate evenimentele private de tipul nunţi, botezuri, dde la 1 iunie şi pe litoral, Cîţu a precizat că a făcut o propunere comitetului interministerial şi subiectul va fi discutat la şedinţa de vineri.

„Este o propunere pe care am făcut-o pentru Comitetul Interministerial, va fi discutată mâine. Am anunţat-o şi astăzi, aici, pe litoral, pentru evenimente private. Vedem după discuţia cu INSP şi Ministerul Sănătăţii cum va arăta forma finală, dar este ceea ce eu propun şi vedem cum va arăta după aceea”, a explicat premierul.

Referitor la evenimentele mari, cu mult public, cum ar fi Neversea şi Untold, prim-ministrul a spus că nu vor putea fi organizate chiar de la 1 iunie, ci mai degrabă după 1 august.

„Aici va fi o discuţie referitoare la programul operatorilor economici, tot în Comitetul Interministerial. Vedeţi, aici trebuie să ne uităm puţin şi cum evoluează pandemia şi rata de vaccinare. Avem – este clar din punctul meu de vedere – , o legătură directă între rata de vaccinare şi evoluţia pandemiei; cu cât avansăm vaccinarea, se vede clar că putem să ne gândim la o atenuare a efectului pandemiei. În ceea ce priveşte programul operatorilor economici, voi pune pe masă şi această propunere pentru Comitetul Interministerial şi vedem care vor fi soluţiile. Dar, după 1 iunie, putem să ne gândim în direcţia aceasta. În România, dacă ne uităm astăzi, nu mai este niciun judeţ în zona roşie, majoritatea sunt în zona verde, sunt sub 1,5 la mie, deci putem să ne gândim la o relaxare”, a precizat Cîţu.

Întrebat dacă au fost discuţii despre declaraţiile pe propria răspundere pentru circulaţia pe timp de noapte după ora 22:00, şeful Executvului a răspuns:

„Deocamdată nu s-a discutat. Sunt propuneri-cheie pentru Comitetul Interministerial, să vedem dacă mai este nevoie de ele sau nu sau în ce condiţii este nevoie de ele”.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului, că va propune comitetului interministerial şi ca în toate birourile în care persoanele sunt vaccinate împotriva COVID-19 să nu mai fie purtată masca de protecţie, măsură care ar putea fi aplicată de la 1 iunie. (sursa: stiripesurse.ro)

 

Comments

comments

Politica

Sute de foști parlamentari, miniștri și premieri își cer în instanță pensiile speciale înapoi

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Câteva sute de foști parlamentari vor să își recupereze în instanță pensiile speciale. Printre aceștia se numără foști premieri, miniștri, dar și importanți lideri politici. Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Petre Daea, Teodor Meleșcanu sau Vasile Blaga sunt doar câteva exemple.

Potrivit documentelor consultate pe portal.just.ro, aceștia au dat în judecată secretariatele generale ale Camerei Deputaților și Senatului pentru a-și recupera pensiile. Înainte de eliminarea pensiilor speciale, făcută de Parlament în luna februarie, peste 800 de foști senatori și deputați beneficiau de indemnizație pentru limită de vârstă, scrie digi24.ro.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Mesajul lui Huțucă în bătălia internă pentru supremație: „Lupta nu trebuie dusă dincolo de linia roșie“

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Pe cine va susține PNL Constanța la șefia partidului? Asta e întrebarea la care mulți liberali constănțeni așteaptă un răspuns. Liderul liberalilor constănțeni, deputatul Bogdan Huțucă, a postat un mesaj pe Facebook în care spune că nu trebuie dusă lupta internă dincolo de o linie roșie.

„Partidul Național Liberal a fost mereu puternic atunci când am fost cu toții împreună, când am avut cu toții același scop și același ideal. Acest lucru a fost valabil și acum 100 de ani când am făcut Marea Unire, dar și în ultimii ani, când am trecut împreună prin două crize globale complicate, criza sanitară și criza economică.

Modul în care am gestionat aceste crize mi-a confirmat încă o dată de ce membrii Partidului Național sunt atât de mândri de partidul lor. Într-un context extrem de dificil am asigurat pentru țară o guvernare liberală care a început în toamna anului 2019 și care continuă cu succes și astăzi.

Avem în fața noastră un nou Congres, o nouă ocazie să ne arătăm susținerea pentru o echipă sau alta, o nouă ocazie să decidem drumul pe care va merge Partidul Național Liberal.

În campania electorală internă ce va urma se vor face cu siguranță declarații mai mult sau mai puțin contondente. Așa se întâmplă mereu, așa se va întâmpla și acum. Oamenii se vor poziționa în tabere diferite, e absolut normal să fie așa. Totuși, în actuala cursă internă nu trebuie să uităm că atunci când am fost împreună, atunci când am vâslit cu toții în aceeași direcție, atunci lucrurile au fost bune atât pentru Partidul Național Liberal cât și pentru România. De aceea, cred că nu trebuie să ducem această luptă internă dincolo de o linie roșie. Acest lucru nu va ajuta nici Partidul Național Liberal și nici România. Indiferent de rezultatul Congresului ce va avea loc pe 25 septembrie, avem obligația de a rămâne împreună și de a consolida și întări marea familie liberală.

Echipa care va câștiga la Congres trebuie să fie echipa Partidului Național Liberal și echipa României. Doar așa vom fi siguri că împreună vom putea asigura o lungă și prosperă guvernare liberală. Doar așa vom fi siguri că vom reuși măcar să ne apropiem de măreția liderilor liberali din urmă cu un secol. Doar așa vom fi siguri că România este pe mâini bune.“, a spus Huțucă.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Senatorul USR Remus Negoi vrea urgentarea plantării de perdele forestiere în județul Constanța

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, spune că în toamna acestui an va fi înaintată o inițiativă legislativă prin care se da posibilitatea trecerii mai ușoare a unor terenuri din domeniul privat în domeniul de interes public în vederea înființării de perdele forestier. Negoi spune că trebuie creată o legislație mai permisivă prin care statul să poată intra mai ușor în posesia unor terenuri și pe care să poată fi plantate perdele forestiere. Evident, spune Negoi, oamenii trebuie să fie despăgubiți pentru terenurile cedate la valoarea pieței.

„Lipsa perdelelor forestiere are efecte negative şi asupra agriculturii, iar judeţul nostru a devenit una dintre cele mai aride zone din ţară. Studiile arată că perdelele forestiere sporesc producţia agricolă cu peste 35%.“, spune Negoi.

El atrage atenția că, având doar 29,52% suprafață împădurită (conform IFN), România este departe de media țărilor din UE (43%), iar Constanța se află în topul judeţelor cu o suprafață împădurită foarte redusă, sub 10%.

Negoi afirmă că refacerea terenurilor degradate ajută la recuperarea biodiversităţii, iar pădurile absorb emisiile de carbon care generează efectul de încălzire globală.

„Prin programul nostru de guvernare urmărim stoparea tăierilor ilegale, prin lansarea DNA-ului Pădurilor, și transparentizarea pieței lemnului, propunem declanșarea unui program multianual de împădurire a terenurilor degradate care sunt optime pentru vegetația forestieră şi ne dorim profesionalizarea administrației silvice. Este de dorit să se atingă un ritm de împădurire anual care să facă posibilă acoperirea cu păduri a aproximativ 40% din suprafața terestră a României, până în 2050. Creșterea treptată a capacității de împădurire se potate realiza prin atragerea de fonduri europene, prin fonduri private și prin alocări bugetare.“, a mai spus senatorul de Constanța.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: