Advertisement
Categories: Politica

Ionel Chiriță și-a depus candidatura pentru Primăria Hârșova: “Uniți obținem victoria”

După zeci de ani de liberalism, fostul primar al orașului Hârșova, Ionel Chiriță, și-a propus să revină pe scaunul de primar. De data aceasta, independent.

Ionel Chiriță și-a depus candidatura pentru un nou mandat la conducerea administrației locale din Hârșova. Susține că este primul în sondajele de opinie realizate la nivel local și le cere cetățenilor cu drept de vot să își mențină intenția de vot și în ziua alegerilor.

Iată mesajul:

Chiriţă candidează independent!
Uniţi obţinem victoria!

Advertisement

Candidatul Independent Chiriţă Ionel estre primul care şi-a depus candidatura şi primul la numărul de semnături ale susţinătorilor, depuse.
Toţi ceilalţi candidaţi ai partidelor – care au depus candidaturi (PSD – duminică, PRO ROMANIA şi PNL – luni, iar USR – marţi) au depus mai puţine semnături decât Candidatul Independent Chiriţă Ionel, care şi-a depus candidatura de vineri.

Cu prietenie şi recunoştinţă, le mulţumesc celor care au susţinut depunerea candidaturii mele ca independent la onoranta funcţie de primar al oraşului Hârşova.

Sunt primul în cele mai recente sondaje şi cu sprijinul majorităţii hârşovenilor voi fi primul şi în la alegerile din 27 septembrie.

INFO! Principalii contracandidați sunt actualul primar Viorel Ionescu (candidat PNL pentru funcția de primar), Tudor Nădrag (candidatul PSD pentru Primăria Hârșova) și fosta judecătoare Mariana Pelelungă, candidat Pro România pentru fotoliul de primar.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Mihaela Tîrpan

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Recent Posts

VIDEO. Comuna Ciocârlia, schimbată la față de primarul PNL – Ionuț Șerbu

Din 2004 până în 2020, nu s-a făcut mai nimic la Ciocârlia, județul Constanța. Fostul… Read More

6 ore ago

Cinci infracțiuni la regimul circulației rutiere, depistate noaptea trecută de polițiști în stațiunile de pe litoral

În noaptea de 1 spre 2 mai a.c., polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de… Read More

7 ore ago

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei. Decizia a fost contestată în instanță

Biroul Electoral Central a decis în 30 aprilie 2024, la cererea și cu votul PSD,… Read More

8 ore ago

OMD Mamaia – Constanța: „Concertul din această seară cu Lidia Buble și Misha a fost anulat – Iată noul program“

Organizația de Management al Destinației Mamaia - Constanța anunță anularea concertului programat pentru această seară… Read More

9 ore ago

Înghesuială mare pentru fotoliul de primar al Constanței. 13 candidați, din care 4 sunt independenți

Bătaie mare pentru Primăria Constanța. Peste aproximativ o lună 13 persoane se vor duela pentru… Read More

11 ore ago

”Cu 2 MAI puțini”, marș al tăcerii între Vama Veche și 2 Mai

Astăzi, 2 mai, de la ora 17.00 are loc un marș al tăcerii între Vama… Read More

13 ore ago