Conecteaza-te cu noi

Actual

Isaccea. Majestatea Sa Margareta, mândră de români: ”Și-au deschis brațele și inimile!”

Published

on

În cursul zilei de azi, custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta s-a aflat într-o vizită oficială în Punctul de Trecere al Frontierei Isaccea unde, alături de Alteța Sa Regală Principele Consort al României Radu au vizitat voluntarii Crucii Roșii Române și modul în care aceștia au organizat și își desfășoară activitatea la cele două corturi amplasate în zona de trecere a frontierei.

Majestatea Sa Margareta a declarat că este foarte mândră de români:

”Mi se pare foarte bine organizat totul. Sunt mândră de ce fac românii: și-au deschis brațele și inimile, iar acesta este un lucru frumos și necesar.”, a spus Majestatea Sa.

La rândul său, col. Daniel Petrov, șef al ISU Delta Tulcea,  a prezentat modul în care baza de operații este organizată și a explicat M.S. Margareta și A.S.R Radu fluxul de tranzit al persoanelor ce intră pe teritoriul național.

Advertisement

”Scopul acestei tabere mobile este să preia cetățenii din Ucraina care se evacuează în urma situației traumatizante din țara lor. Ei sunt tratați ca și cetățeni liberi, cu statut de turiști. Ulterior, în funcție de solicitările dumnealor pot fi încadrați pe diferite forme de protecție. Dar deocamdată vorbim despre cetățeni liberi.”, a precizat col. Petrov.

El a vorbit despre particularitatea taberei mobile de la Isaccea.

”Particularitatea acestei tabere mobile este că cetățenii pot intra în țara noastră numai cu ajutorul unui feribot, al unui bac. Acest bac trece la un anumit interval de timp, între 2 și 3 ore, fapt ce ne ajută pe noi să gestionăm această masă de cetățeni cât mai eficient posibil.”

Col. Daniel Petrov a  spus că fluxul de cetățeni care a venit din Ucraina a fost gestionat și pe timp de cod portocaliu de viscol, și pe temperaturi mai umane.

Comandantul ISU Delta Tulcea a precizat în fața reprezentanților familiei regale cum sunt întâmpinați și direcționați cetățenii din Ucraina.

Advertisement

”În primul rând li se oferă ceai fierbinte. Aceasta este prima regulă de bază, pentru că este foarte frig. Pasul II este să le oferim materiale de îmbrăcăminte: mănuși, fulare, pături … ”, a spus col. Petrov.

El a adăugat că cea mai mare parte a refugiaților este îndrumată către zona vamală. Mai sunt și persoane din Ucraina care fie așteaptă rude ce urmează să ajungă mai târziu cu bacul, fie așteaptă rude din România pentru a le prelua. Însă nimeni nu a fost nevoit să stea în corturile de la Isaccea mai mult de 24 de ore.

În timpul acestei vizite, a fost prezent și prefectul județului Tulcea, Dan Munteanu, care a avut discuții referitoare la modul de organizare, dar și la modul în care se fac donațiile, cum se primesc acestea și cum se distribuie ajutoarele primite.

Foto: ISU Delta Tulcea

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions