Conecteaza-te cu noi

Politica

Klaus Iohannis își compară realizările în domeniul educației cu cele ale lui Alexandru Ioan Cuza

Published

on

În mesajul adresat cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, președintele Klaus Iohannis compară realizările lui Alexandru Ioan Cuza în domeniul educației cu cele ale sale prin programul „România Educată“. Iohannis a explicat că, acum aproape 160 de ani, Alexandru Ioan Cuza a introdus educația obligatorie și gratuită în România, iar el a inițiat un proiect care va schimba educația din România, proiectul ”România Educată!”.

„…Viziunea, ambiția și entuziasmul pașoptiștilor și unioniștilor constituie un exemplu viu de dăruire, patriotism și abnegație pentru dezvoltarea națiunii române. Reușitele din 1859 reprezintă o lecție veritabilă de responsabilitate pentru noi toți, cei care continuăm să clădim România europeană, modernă și democratică, indiferent unde ne aflăm.

Acum aproape 160 de ani, Alexandru Ioan Cuza, recunoscând importanța educației, crea prima lege modernă a învățământului, care introducea obligativitatea și gratuitatea educației, indiferent de clasa socială sau de gen. În acest an, viziunea proiectului „România Educată” va fi pusă în practică prin noi legi, menite să revigoreze sistemul de învățământ și să îl alinieze la cerințele prezentului și cele ale viitorului.

În același timp, România dispune de fonduri europene semnificative pentru dezvoltare în următorii ani, astfel încât nu mai există justificări pentru care marile proiecte de infrastructură să sufere întârzieri. Așadar, reiterez apelul de a se utiliza toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a finaliza reformele de care are nevoie țara noastră și pentru a eradica disfuncționalitățile care trenează de prea mult timp…“, a spus Iohannis.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions