Conecteaza-te cu noi

Politica

Lacul Belona din Eforie Nord va fi amenajat cu bani europeni. Astăzi a fost semnat contractul de finanțare!

Published

on

Reprezentanții Primăriei orașului Efore au semnat, astăzi, contractul de finanțare aferent proiectului “Amenajarea obiectivului turistic natural de utilitate publică – Lacul Belona, oraşul Eforie”. Proiectul este finanţat cu bani de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, lucrările urmând să se ridice la valoarea de 4,5 milioane de euro.

Proiectul vizează amenajarea în scop turistic a Lacului Belona din Eforie Nord, valorificarea lui prin crearea infrastructurii de agrement în vederea atragerii de turişti şi creşterea numărului de salariaţi în staţiune. În acest moment, Lacul Belona, ce se întinde pe o suprafață de 52.104 mp. și 17.355 pm. teren adiacent, este un obiectiv turistic natural de utilitate publică, care se afla într-o stare de degradare necesitând lucrări de intervenții în ceea ce privește curățarea, ecologizarea și decolmatarea.

Proiectul prevede mai multe lucrări, respectiv curăţarea, ecologizarea şi decolmatarea Lacului Belona, taluzarea sau alte sisteme de susţinere a malurilor lacului, pregătirea pentru activităţi de agreement, amenajarea unei insule pe lac, achiziţia de bărci de agreement fără motor, hidrobiciclete, amenajarea unui debarcader pentru bărcile de agrement, amenajarea de posturi de observare ale serviciilor de salvare acvatică – salvamar şi a posturilor de prim ajutor, amenajarea parcului gradină Belona – alei, mobilier urban, pomi ornamentali. De asemenea, în cadrul lucrărilor, o parte importantă este iluminatul public în zona Parcului Belona, precum şi amenajarea unui amfiteatru de vară şi amenajarea de spaţii expoziţionale sub pasarele pietonale. Totodată, reprezentanții autorităţii locale care au elaborat proiectul au cuprins şi construirea unei piste pentru biciclişti şi role, acces rutier pe două benzi de circulaţie, care vor asigura legătura cu plaja şi Portul Turistic Belona, şi se va amenaja o parcare de-a lungul aleii carosabile, în lungime de 7 metri, şi o parcare în zona de nord a Lacului Belona.

 

Advertisement

Primarul orașului Eforie, Robert Șerban, a declarat pentru “Ordinea.ro” că este un proiect foarte important pentru turismul de litoral, iar Eforie Nord și Eforie Sud sunt două dintre stațiunile cu tradiție ale țării noastre.

“Proiectul are valoarea de 4,5 milioane de euro și este primul de acest gen din zona de Sud – Est. Consider că este necesar să valorificăm tot ceea ce avem și să îmbunătățim pentru natură și confortul turiștilor. Am lucrat mult la acest proiect, de un an tot facem demersuri pentru obținerea finanțării. Acest proiect este primul, dar, îi asigur pe locuitorii orașului că vor urma multe altele, la fel de importante. Mai mult ca oricând, prioritatea mea rămâne accesarea fondurilor europene. Cu ajutorul acestor investiții, vom putea să îmbunătățim imaginea orașului Eforie, să creștem nivelul de confort, astfel încât, din ce în ce mai mulți turiști să aleagă stațiunea noastră ca loc de petrecere a vacanței “, ne-a spus primarul Robert Șerban.

 

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions