Conecteaza-te cu noi

Politica

Liberalii constănțeni au decis: Susțin candidatura lui Nicolae Ciucă la șefia PNL

Published

on

Liberalii constănțeni au decis să susțină moțiunea ”Uniți pentru o Românie stabilă și puternică” a lui Nicolae Ciucă, unicul candidat la funcția de președinte al PNL. Anunțul a fost făcut de liderul liberalilor constănțeni, Bogdan Huțucă, care a precizat că decizia a fost luată în Biroul Politic Județean, cât și în cadrul Consiliului Director Județean.

„Anul trecut, am învățat o lecție extrem de importantă, usturătoare, dar binemeritată, din festivalul democrației. În loc ca proiectele și dezbaterile să fie despre PNL, despre România, despre cetățenii acestei țări, s-a lăsat cu atacuri la persoană, iar electoratul ne-a taxat pentru acest comportament. În momentul de față, PNL are o responsabilitate extrem de mare privind guvernarea României și menținerea unei stabilități politice, precum și crearea unui climat socio-economic care să genereze bunăstare, prin investiții și dezvoltarea României.

Am apreciat, alături de colegii mei, faptul că această moțiune are la bază principiile și valorile liberale și pune în centrul preocupărilor cetățeanul, apărarea drepturilor si libertăților fundamentale, garantarea proprietății private, încurajarea investițiilor, dar mai ales este un proiect politic care îmbină curente liberale, creștin-democrate și elemente care să fundamenteze o deschidere mai largă spre o dreaptă unită. Am regăsit și valori care definesc poporul român, iar aici mă refer la familie, școală, biserică și armata țării.

Guvernul, în frunte cu prim-ministrul Nicolae Ionel Ciucă, are de gestionat o serie de provocări urgente, de la prețurile la energie și gaze, la provocările generate de invazia forțelor ruse în Ucraina, valul de peste 650.000 de refugiați din Ucraina care vin în România și evident, îndeplinirea țintelor și jaloanelor pentru accesarea, cât mai rapidă, a fondurilor prin PNRR. De asemenea, Guvernul are obligația de a aproba urgent fondurile pentru proiectele prin Programul de Investiții Anghel Saligny, care sunt un sprijin cu impact direct pentru comunitățile locale.

Advertisement

De-a lungul anilor, PNL a demonstrat că are puterea/potențialul de a genera leadership și stabilitate politică și guvernamentală pentru România, indiferent de situație sau context. Vreau să cred că o Românie puternică și stabilă are la bază un PNL unit, alături de prim ministrul și de președintele României.“, a spus Huțucă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions