Conecteaza-te cu noi

Politica

Liberalii vor să schimbe în bine societatea! Îndeamnă lumea să meargă la vot!

Published

on

În această după-amiază, la Sala de protocol a Casei de Cultură a Sindicatelor a avut loc o conferință de presă susținută de secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, dar și de către principalii candidați la funcțiile parlamentare. Pentru început, a luat cuvântul președintele organizației municipale, Vergil Chițac, care a precizat că PNL are 100 de oameni noi pe locuri eligibilie. El a mai spus că toată lumea întreabă ce a făcut guvernul Cioloș într-un an de zile, dar că el va pune o întrebare direct: ce anume au făcut partidele politice? În opinia sa, ar fi cât se poate de firesc ca numărul mandatelor pe care le poate deține o persoană să fie de cel mult două. Pe de altă parte, s-a referit la prezența la vot. El a reamintit faptul că recent au fost alegeri la bulgari și că anul acesta a fost pentru prima oară când prezența la vot a fost obligatorie. Așadar, a lansat întrebarea dacă nu ar fi bine să introducă și România acest sistem de alegeri.  Rând pe rând, cei prezenți în fața presei au făcut scurte declarații. A venit rândul candidatului Ana Marcu. Ea a spus că vrea să se refere la însemnătatea evenimentului și că în momentul în care se vor adresa membrilor și simpatizanților partidului se vor referi la importanța prezenței la vot! Pe de altă parte, a ținut să precizeze că foarte multă lume o întreabă de ce a intrat în politică. Iar ea răspunde tuturor într-un mod cât se poate de simplu: trebuie să schimbăm societatea în mai bine!

Lucia Varga este o excepție

A venit apoi rândul Luciei Varga. Ea a spus că încearcă să convingă populația să iasă la vot. De asemenea, a spus că PNL este singurul partid care a înțeles să se reformeze. Și ea s-a referit la faptul că PNL are 100 de oameni noi pe liste și că 30% dintre candidați reprezintă femeile. Tot ea s-a referit la faptul că filiala Constanța a retras toți parlamemntarii și acum candidează doar oameni noi. A ținut însă să puncteze faptul că ea este o excepție, dar reprezintă oamenii care au avut acoperire națională. Trebuie să precizăm că Lucia Varga a fost ministru și președinte al organizației de femei a PNL și a făcut politică la nivel central. ”PNL va guverna pentru că este o alternativă reală de care are nevoie România pentru a merge înainte”, a spus Varga. Tot ea a precizat că partidul său este singurul din România capabil să guverneze această țară. De asemenea, a adus în discuție și diferența foarte mare dintre PSD și PNL și a îndemnat lumea să meargă la vot cu încredere! Bogdan Huțucă a fost extrem de scurt în declarații. El a spus că alegerile din 11 decembrie sunt foarte importante și pot reprezenta un pas decisiv. Nu a omis să spună că ele pot însemna și un pas înapoi. Dar a concuzionat: ”Veniți la vot și aveți încredere că România se va schimba. Va merge înainte!”.

Robert Boroianu a mulțumit presei

Advertisement

În luarea sa de cuvânt, Robert Boroianu s-a adresat și presei locale, căreia i-a mulțumit pentru faptul că preia mesajele PNL. El a declarat că imaginea este greu de promovat. Apoi a spus că în urmă cu doi ani am făcut un prim pas, prin alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României, Acum, pe 11 decembrie trebuie să dăm României un prim-ministru liberal, pe Dacian Cioloș, a spus Boroianu. Numai așa vom avea convingerea că România merge înainte. A venit apoi rândul secretarului general al PNL, Ilie Bolojan, care este și primarul ales al municipiului Oradea. El a declarat că aceste alegeri au o miză importantă pentru țara noastă. A reamintit că în curând România va avea o poziție de reprezentare a Uniunii Europene. ”La 100 de ani de la Unire, trebuie să fim reprezatați cum se cuvine”, a spus Bolojan. El a precizat că există diferențe foarte mari între PNL și PSD. În primul rând, liberalii au anunțat că-l vor pe Dacian Cioloș ca premier. PSD nu a anunțat pe cine vrea să numească prim-ministru. El s-a referit apoi la diferențele foarte mari care există între Cioloș și Dragnea și a precizat că omul sfințește locul și e foarte important să știm cine ne reprezintă. ”Guvernul trebuie să  creeze  condiții pentru ca orice roman să se poată realiza în această țară”, a spus Bolojan. El s-a referit la mai multe proiecte, printre care și la flexibilizarea Codului Muncii. La finalul conferinței de presă, Bolojan a fost întrebat alături de cine ar putea guverna PNL, dat fiind faptul că probabil nu va obține suficiente voturi încât să poată guverna nesusținut. El a declarat că personal vede o susținere fezabilă din partea USR și ar putea intra și UDMR în această ecuație. De la ora 17.00, a avut loc lansarea candidaților PNL pentru Camera Deputaților și Senat, întrunire la care a participat foarte multă lume!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions