Conecteaza-te cu noi

Politica

Liderii europeni susțin aderarea Ucrainei la UE, dar nu în procedură de urgență

Published

on

Liderii UE au condamnat astăzi Rusia pentru „agresiune militară neprovocată și nejustificată” împotriva Ucrainai și au promis sprijin pentru Kiev și pentru refugiații care fug de război. Totuși, nu au plasat țara pe calea aderării la blocul comunitar în procedură de urgență, așa cum a cerut președintele Volodimir Zelenski, relatează Politico. Într-o declarație publicată după mai multe ore de discuții la summit-ul Consiliului European de la Versailles, liderii europeni „au recunoscut aspirațiile europene și alegerea europeană a Ucrainei” și au remarcat că cererea de aderare a acesteia a fost transmisă „rapid” Comisiei Europene pentru etapa inițială a procesului îndelungat prin care va fi declarată țară candidată și va începe negocierile de aderare. Mai multe țări UE, în frunte cu Olanda, spun că nu există nicio modalitate de a scurta procesul de aderare, nici măcar în cazul Ucrainei, invadată de Rusia. Liderii europeni au promis însă alte forme de ajutor pentru Ucraina. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a vorbit despre o asistență suplimentară de 500 de milioane de euro prin așa-numita Facilitate europeană pentru pace a UE, care este utilizată pentru a oferi ajutor militar Kievului.

Liderii europeni au promis, de asemenea, că vor ajuta la reconstrucția Ucrainei după război.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions