Conecteaza-te cu noi

Politica

Liderii PRO România, în ședință. Răzvan Filipescu: „România are nevoie de viziune“

Published

on

Conducerea PRO România s-a întâlnit, astăzi, cu delegațiile județene, pentru lucrările Delegației Naționale. Pe ordinea de zi s-au aflat subiecte referitoare la organizarea internă, respectiv poziționarea partidului în raport cu alte formațiuni politice și reprezentarea la nivel internațional.

„Deși suntem într-o criza economică, energetică, socială și de lideri mai rea că niciodată, există totuși oameni de bine care vor să se implice. România are nevoie de viziune, iar Victor Ponta , Corina Crețu , Eugen Orlando Teodorovici  și mulți alții care sprijină sau se alătură proiectului nostru au dovedit că pot veni cu soluții la numeroasele probleme cu care ne confruntăm, așa  cum am făcut în 20212 -2015.

În România, lucrurile trebuie și pot fi schimbate în bine. Să nu uitam că în PRO România regăsiți acei oameni  care au dovedit deja că pot să ajute firmele romanești, să atragă fonduri europene, să reducă TVA , CAS , impozitul pe dividende, pe profit, dar și să mărească salariile sau pensiile.

Delegația Națională  PRO România s-a desfășurat astăzi 1 Octombrie, continuăm să ne consolidăm propriile structuri prin aleșii locali care reprezintă coloana vertebrală a partidului și continuăm să ne luptăm pentru proiectele comunităților noastre.

Alegerile din 2024 nu sunt departe iar noi sperăm că românii să vadă în echipa PRO Romania o forță reală, care ține cu România și cu românii dar care, poate cel mai important lucru, are soluții la nevoile lor.“, a declarat liderul PRO România din județul Constanța, Răzvan Filipescu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions