Conecteaza-te cu noi

Actual

Litoral 2020: Sejurul la mare nu e posibil. La Vama Veche, 1 Mai se mută pe 1 Septembrie

Published

on

În fiecare an, pe data de 30 aprilie era agitaţie extrem de mare. Zeci de mii de români se pregăteau să vină la mare, indiferent de starea vremii. Foarte mulţi optau pentru zona de sud a litoralului şi se îndreptau spre Vama Veche, în vreme ce alţii ajungeau la Mamaia. Indiferent unde alegeau să fie de 1 mai, petrecerea era asigurată.

Aglomeraţia era foarte mare, atât pe şosele, cât şi în trenuri. Dar a venit anul 2020 şi a adus cu el noul coronavirus.

Anul acesta nu va fi posibilă nici o petrecere.

În cursul zilei de azi, poliţiştii au postat pe pagina de Facebook câteva rânduri prin care atrăgeau atenţia că sunt controale în Gara de Nord:

Advertisement

“Tradiționalul sejur la mare NU este înscris în ordonanțele militare ca motiv de deplasare – pentru binele tuturor, vă rugăm să rămâneți acasă!

Polițiștii acționează în Gara de Nord, în trenuri și stații de cale ferată pentru a verifica motivele deplasării celor care călătoresc în această perioadă.”, a precizat Biroul de presă al Poliţiei Române.

Încă de la începutul lunii aprilie, pe pagina de Facebook  Vama Veche a fost postat un anunţ potrivit cărui petrecerea de 1 Mai se va muta pe 1 Septembrie. Din păcate, pentru foarte mulţi, va fi primul 1 mai pe care nu îl vor petrece în Vama Veche.

Iată postarea,

“De 1 septembrie hipioții și vamaioții dragi nouă își regăseau oricum universul pierdut. 1 mai 2020 se mută pe 1 septembrie 🙂

Advertisement

Ne-am gândit foarte atent la ce vom face cu evenimentul de 1 mai.
Pentru unii dintre noi va fi primul 1 mai din ultimele decenii fără să fim în vamă.
În situații de genul fiecare dintre noi purtăm responsabilitatea de a transmite mai departe mesajul Vama Veche, și anume: iubire necondiționată. (asta implică și grija unuia față de celălalt).”, se precizează în acest mesaj.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions