Conecteaza-te cu noi

Actual

Luni, sindicaliștii de la Șantierul Damen Shipyard Mangalia protestează în fața Ministerului Economiei

Published

on

Luni, 12 decembrie, în intervalul orar 11.30 – 13.30, sindicaliștii de la Șantierul Liber Navalistul și FSLR organizează o acțiune de protest la sediul Ministerului Economiei.

Potrivit unui comunicat de presă, protestul va fi organizat din următoarele motive:

Luni, 12  decembrie, este convocată Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor șantierului Damen Shipyard Mangalia pentru a supune aprobării ”reorganizarea forței de muncă a societății, prin restructurarea posturilor din cadrul societății.”

  • Protestăm pentru că deși la începutul acestui an au fost concediați colectiv un număr semnificativ de salariați în continuare se intenționează restructurarea forței de muncă și restructurarea posturilor;
  • Protestăm pentru că de peste 2 ani ne confruntăm cu această stare de incertitudine majoră privind siguranța locurilor de muncă, iar deciziile reprezentanții statului român sunt nefavorabile salariaților;
  • Protestăm pentru că deși numărul actual de salariați ai societății DSMa este în continuă scădere ajungând la cel mai mic nivel de când există șantierul din Mangalia, nu se iau măsuri de creștere a numărului de salariați.

Amintim că reprezentanții Damen Shipyards Mangalia și-au asumat, atât prin contractul de asociere cât și public, că va creste numărul de salariați la 3.000, însă în momentul de față societatea mai are doar 1.500 de salariați, sunt mai puțini salariați decât erau în momentul preluării pachetului de acțiuni de compania olandeză.

Considerăm că domnul ministru Florin Spătaru are responsabilitatea instituțională, doctrinară și în același timp morală să protejeze interesul statului român și pe cel al salariatului român și să stopeze intenția manifestată de compania olandeză Damen de a concedia, din nou, o parte din salariații șantierului din Mangalia. Menționăm că fără acordul exclusiv al reprezentanților Ministerului Economiei, concedierea colectivă nu se poate realiza, astfel că solicităm imperativ reprezentanților statului român în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor DSMa să nu susțină propunerea de restructurare a posturilor prin concediere colectivă.

Advertisement
  • Protestăm pentru a atrage atenția că restructurarea forței de muncă prin concedieri colective nu reprezintă soluția de redresare a acestui șantier;
  • Protestăm pentru a trage un semnal de alarmă asupra acestei situații în care cei care nu mai protestează ieșind în stradă protestează tacit plecând din șantier și din țară;
  • Protestăm pentru că în cei 4 ani de la preluarea șantierului această societate are pierderi financiare majore în fiecare an, se preconizează că societatea DSMa va înregistra în continuare pierderi anual și abia din 2027 va realiza profit, deși inițial la momentul preluării Acționarul Străin (DAMEN) și-a asumat că “va exercita controlul managerial și operațional astfel încât să determine Societatea să realizeze profit operațional în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de sfârșitul anului financiar 2024.” Prin Ordonanța de urgență nr. 73 din 17 iulie 2018 a fost încredințată către acționarul minoritar (DAMEN) conducerea executivă a societății și controlul managerial și operational “în condiții de eficiență economică cu asigurarea know-how, a portofoliului de clienți și a forței de muncă”
  • Protestăm pentru că la nivelul societății Damen Shipyards Mangalia nu mai există dialog social! Protestăm pentru că Directoratul DSMa are o atitudine negativă și ostilă față de reprezentanții salariaților, ignorând prevederile legale și cele ale contractului colectiv de muncă, refuzând în mod repetat sa negocieze neprezentându-se la convocările Comisiei Paritare, motiv pentru care ne-am adresat instanței;
  • Protestăm pentru că salariile sunt mici, deloc corelate cu dinamica actuală a scumpirilor astfel că devenim în fiecare zi din ce în ce mai săraci.

Solicităm reprezentanților statului român în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor și în Consiliul de Supraveghere al DSMa, urmatoarele:

  • Să nu aprobe/avizeze restructurarea forței de muncă din cadrul șantierului naval Damen Shipyards Mangalia;
  • Să asigure frontul de lucru corespunzător capacității de producție de care beneficiază șantierului naval din Mangalia;
  • Să crească numărul de salariați proprii ai societății DSMa cel puțin până la nivelul la care s-au angajat când au preluat acționariatul și managementul.
  • Să se implice activ pentru îndeplinirea obiectivelor din contractul de asociere precum și a planurilor operaționale agreate în cadrul Damen Shipyards Mangalia.
  • Să se respecte angajamentele asumate de Acționarul Străin (DAMEN) cu privire la “realizarea de profit operațional în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de sfârșitul anului financiar 2024” precum și asumarea unor obligatii care vizează protejarea forței de muncă dar și a unor pachete de drepturi salariale corelate cu nevoia de subzistență a salariatilor în această perioadă de criză și incertitudine.

”Multumim pentru participarea din solidaritate alături de noi la protest a reprezentanților din cadrul sindicatelor de la celelalte șantiere navale din Romania cât și din cadrul FSLR și BNS.”, a precizat Laurențiu Gobeajă, președinte al Sindicatului Liber Navalistul.

Important de precizat: Sindicatul Liber Navalistul a fost fondat în data de 12 decembrie 1997 – așadar, angajații vor sărbători 25 de ani de existență protestând în stradă!

Foto: Ilustrativ

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions