Connect with us

Actual

MAI: 13.500 de pompieri, jandarmi și polițiști sunt la datorie și pot interveni în sprijinul populației

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Avertizările hidrometeorologice de Cod Galben și Portocaliu ce vizează ninsori abundente și viscol pentru județele din sudul și sud-estul țării au mobilizat efectivele Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență și pot interveni, în contextul manifestării fenomenelor severe.

Astfel, peste 13.500 de pompieri, jandarmi și polițiști sunt la datorie cu peste 5.800 de mijloace tehnice pentru a veni în sprijinul populației. În funcție de evoluția vremii, nivelul de mobilizare poate fi ridicat astfel încât să se intervină cu operativitate în orice situație.

Conform măsurilor dispuse la ședința comandamentului de iarnă care a avut loc joi, 22 martie, la sediul MAI, condusă de ministrul Afacerilor Interne au fost activate Centrele județene de Coordonare și Conducere a Intervenției pentru 14 județe și Municipiul București, iar în alte 15 județe au fost activate grupele operative.

De asemenea, s-a realizat o primă dislocare de echipaje cu mijloace tehnice din județele care nu se află sub avertizări, către cele unde se manifestă fenomenele meteorologice de vreme severă (5 autospeciale de tractare, 5 autoșenilate, 3 autofreze și 3 autospeciale de transport personal și victime multiple).
La acest moment, a fost închis preventiv și se acționează pentru deszăpezire tronsonul București – Drajna al Autostrăzii A2.

Pe majoritatea drumurilor naționale și județene din zonele aflate sub avertizare circulația se desfășoară în condiții de iarnă, 8 drumuri județene fiind închise. Situația stării drumurilor este în dinamică și este comunicată periodic de către Centrul Infotrafic al Poliției Române și Ministerul Transporturilor. (comunicat de presă MAI)

Comments

comments

Actual

Accident cu doi răniți! Ambii șoferi declară că au intrat pe verde în intersecția de la Ion Rațiu!

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul acestei dimineți, în jurul orei 06:40,  la intersecția străzilor Ion Rațiu cu Mircea cel Bătrân a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea ușoară a două persoane. Potrivit IPJ Constanța, un bărbat de 60 de ani a condus autoturismul marca Opel Astra pe strada Ion Rațiu, dinspre bulevardul Mamaia către bulevardul Tomis.

La intersecția cu strada Mircea cel Bătrân a pătruns în intersecție, intrând în coliziune cu un autoturism marca Audi, condus de o tânără, în vârstă de 35 de ani. Aceasta rula pe strada Mircea, dinspre Nicolae Iorga către strada Soveja.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto şi a unui alt bărbat, de 40 de ani, pasager dreapta faţă în autoturismul Audi.

Ambii conducători auto declară că au pătruns în intersecţie pe culoare verde a semaforului electric.

Se fac cercetări pentru stabilirea vinovăţiei.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Ambulanță lovită pe Șoseaua Mangaliei! Șoferul vinovat a fugit de la fața locului

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul nopții trecute, la ora 1.20, o ambulanță tip B2 a fost implicată într-un eveniment rutier pe Șoseaua Mangaliei.

Potrivit Biroului de presă al SAJ Constanța, ambulanța respectivă se deplasa regulamentar într-o misiune secundară prin care transfera un pacient de la Spitalul Județean Constanța către Spitalul de Pneumoftiziologie Agigea. Pe Șoseaua Mangaliei, în zona Doraly a fost acroșată de către un autoturism care circula cu viteză excesivă din sens opus și al cărui șofer pierzând controlul asupra volanului a pătruns pe contrasens unde a avut loc impactul.

De menționat este faptul că șoferul autoturismului a fugit de la locul accidentului și că, din fericire, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale. Imediat după incident ambulanța și-a continuat drumul spre spital unde a predat în bune condiții pacientul pe care-l transporta.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, este vorba despre un accident rutier soldat doar cu pagube materiale. Persoanele, conform legii, au la dispoziție 24 de ore pentru a se prezenta la Biroul Tamponări.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

E toamnă… Iată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 24 septembrie – 7 octombrie. Aceasta a fost realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

În  Dobrogea, intervalul 25-27 septembrie va fi caracterizat de o vreme mai rece decât ar fi normal în această perioadă din an, cu maxime de 15…18 grade și minime de 6…10 grade, mediat regional.

O creștere de temperatură este estimată pentru perioada 28 – 30 septembrie când regimul termic va deveni apropiat și ușor peste cel normal. Pentru cea de-a doua săptămână, deși vor fi posibile variații de la o zi la alta, estimările indică o probabilitate relativ ridicată de a se înregistra temperaturi în jurul celor specifice începutului de octombrie.

Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în perioada 29 septembrie – 4 octombrie.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: