Connect with us

Societate

Mâine începe examenul de Bacalaureat 2021. Vezi cum se va desfășura

Publicat

la

Peste 5.000 de absolvenți ai clasei a XII-a sunt așteptați la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021. Examenul începe luni, 28 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 29 iunie, se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 30 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării. Ultima probă scrisă, proba la Limba și literatura maternă, este programată joi, 1 iulie. Examenul este organizat în 32 de centre (28 mediul urban, 4 mediul rural).

Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 5.088 de candidați, dintre care 4.251 de candidați din promoția curentă, respectiv 837 de candidați din promoțiile anterioare. 4.118 absolvenți vor susține proba scrisă la Limba și literatura română- profil real și 970 profil umanist.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 5 iulie (până la ora 12:00). Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Reamintim că, în acord cu prevederile legale în vigoare, în sălile de clasă trebuie asigurate următoarele măsuri de prevenire și protecție:

  • fiecare centru de examen va dispune de de asistență medicală, echipamente și materiale de protecție (dezinfectanți, măști etc.).
  • intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat.
  • în sălile de clasă în care se desfășoară probele, locurile se stabilesc astfel încât să existe între candidați o distanță de 1 metru unul față de celălalt, pe rânduri și între rânduri.
  • în situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maximă posibilă.
  • fiecare persoană care are drept de acces în școală va primi câte o mască la sosire și, dacă solicită, și la plecare.
  • sălile de clasă vor avea dezinfectanți pentru mâini.
  • în incinta centrului de examen va fi purtată, obligatoriu, masca de protecție.
  • colectarea măștilor purtate se va face în locuri special amenajate și semnalizate.

În același timp, este interzis schimbul de obiecte personale.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor in sala de examen. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a examenului de Bacalaureat, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Examenului de Bacalaureat în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a Bacalaureatului.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/ susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800816241 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 28 iunie – 1 iulie, între orele 8:00 – 16:00.

Foto: Ilustrativ

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Societate

Primăria orașului Năvodari face angajări. Vezi ce posturi sunt vacante

Publicat

la data de

Scris de

Primăria oraşului Năvodari organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale, vacante, de:

  1. 1 post – muncitor necalificat I din cadrul Compartimentului ecarisaj;
  2. 1 post – muncitor calificat, treaptă profesională I din cadrul Compartimentului administrare cimitire;
  3. 1 post – muncitor calificat, treaptă profesională I în cadrul Compartimentului întreținere-reparații;
  4. 1 post – îngrijitor vârstnici  în cadrul Serviciului social – Unitate de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • muncitor necalificat I:
    • studii generale/medii
    • vechime în muncă – minimum 1 an (dovedită cu carnet de muncă sau adeverințe),
  • muncitor calificat, treaptă profesională I – din cadrul Compartimentului administrare cimitire:
    • studii generale/medii,
    • calificare în una din următoarele meserii: zidar, pavator, sudor, vopsitor, zugrav, zidar-tencuitor, dulgher, drujbist, faianțar,
    • vechime în muncă – minimum 5 ani (dovedită cu carnet de muncă sau adeverințe),
  • muncitor calificat, treaptă profesională I – în cadrul Compartimentului întreținere-reparații:
    • studii generale/medii,
    • calificare într-o meserie cu profil tehnic: instalator sanitar, instalații apă-canal, zidar, vopsitor, zugrav, lăcătuș, zidar-tencuitor, dulgher, faianțar, zugrav-vopsitor, fierar betonist, electromecanic, electrician, mecanic, mecanic agricol, mecanic mașini și utilaje, mecanic auto, pavator, drujbist, tâmplar, lăcătuș mecanic;
    • vechime în meserie – minimum 5 ani (dovedită cu carnet de muncă sau adeverințe),
  • îngrijitor vârstnici:
    • studii medii/generale,
    • curs de calificare în domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice la domiciliu, absolvit cu diplomă,
    • fără vechime,

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 06 octombrie 2021, data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 18 octombrie 2021, ora 10.00: proba scrisă pentru postul contractual vacant de îngrijitor vârstnici;
  • 19 octombrie 2021, ora 10.00: proba practică pentru cele 3 posturi contractuale vacante de muncitori necalificați I și muncitor calificat, treaptă profesională I;
  • data și ora interviului se vor comunica ulterior.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială www.primaria-navodari.ro. Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia se afişează la sediul Primăriei oraşului Năvodari, Str. Dobrogei nr. 1, telefon 0241/761.603, int. 108.

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

În Portul Constanța Sud au demarat lucrările de construire a unui drum

Publicat

la data de

Scris de

Au început lucrările de construire a drumului de acces pe latura de Vest a Incintei nr. 3 din Portul Constanța Sud.

Drumul propus pentru execuție are o lungime de 830,27 ml și o lățime de 7m, se află în Portul Constanța Sud, Incinta nr.3 la sud de dana 131 și face legătura între platforma betonată a danei 131 și drumul de beton existent.

Valoare proiectului este de 4.255.735,83 lei, fără TVA, finanțarea este realizată din surse proprii CN APM SA Constanța.

Lucrările de construcție și montaj sunt executate de SC Deliver Lex Trans SRL, iar termenul de execuție este de 11 luni. Proiectantul este SC Manbor Proiect SRL.

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

(FOTO) Lucrările de reducere a eroziunii costiere din Eforie continuă

Publicat

la data de

Scris de

Demarate în luna iunie a acestui an, lucrările de reducere a eroziunii costiere, pe tronsonul Eforie Sud și Cordon Eforie Nord – Eforie Sud, evoluează și sunt în graficul de execuție.

În cadrul unei vizite în șantier, efectuate în cursul acestei săptămâni de către reprezentanți ai  Administrației Naționale Apele Române, Apele Române Dobrogea-Litoral și ai antreprenorului Van Oord Dredging and Marine Contractors BV, a fost verificat stadiul de implementare al proiectului, astfel încât, până în primăvara anului 2023,  noile plaje să poată fi redate turiștilor.

În această perioadă, pe o lungime de 5,7 km, sunt montate șase diguri noi care vor fi mai ample și mai lungi decât cele anterioare. Pentru noile unități de protecție se folosește una dintre cele mai moderne și performante tehnologii din domeniu. Astfel, în interior, acestea vor fi protejate cu anrocamente din materiale locale, iar în exterior, cu prefabricate din beton, realizate în România, în județul Buzău.

”Noile diguri vor fi mult mai rezistente în fața curenților erozionali, tot mai accentuați din cauza schimbărilor climatice. Pe aceeași suprafață, vor fi realizate și lucrări de înnisipare.”, au precizat reprezentanții companiei Apele Române.

Toate componentele sunt identificate și poziționate cu coordonate GPS. În timpul lucrărilor, prin folosirea tehnologiilor performante, se asigură protecția ecosistemului din zonă.

În cadrul proiectului se va planta iarbă de mare (Zostera Noltii) care contribuie la creșterea biodiversității și îmbunătățirea calității apei.

”Noua plajă va avea 100 de metri lățime, iar lucrările hidrotehnice realizate vor fi pegătite să reziste timp de cel puțin 50 de ani.”,  au dat asigurări reprezentanții companiei.

Sursa: Apele Romane Dobrogea-Litoral

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: