Conecteaza-te cu noi

Societate

MApN: 15.000 militari vor participa la seria de exerciții DACIA 21 LIVEX

Published

on

Ministerul Apărării Naționale a anunțat azi că, în perioada mai – iunie, aproximativ 15.000 de militari români, aliați și parteneri vor participa la seria de exerciții DACIA 21 LIVEX desfășurate pe teritoriul național, care integrează secvențe de instruire în comun, în context aliat.

Exercițiile vor fi precedate de etapa de afluire și dislocare a forțelor în zonele de antrenament, în lunile aprilie și mai, urmate de faza defluirii, din luna iunie.

Primele efective și echipamente militare care au sosit în România, în perioada 12-17 aprilie, sunt formate din 120 de militari britanici și 55 de vehicule din dotarea acestora. Coloanele militare, însoțite de echipaje de poliție militară, se vor deplasa la sediul Brigăzii 1 Mecanizate din București, în data de 17 aprilie.

Ulterior, în data de 20 aprilie, militarii se vor deplasa la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, unde vor începe procesul de instrucție, în cooperare cu structuri ale Forțelor Terestre Române.

Advertisement

”DACIA 21 LIVEX confirmă capacitatea Armatei României de a-și angaja capabilitățile în operații defensive, precum și disponibilitatea permanentă a structurilor aliate și partenere de a disloca rapid în țara noastră efective credibile pentru realizarea apărării în fața oricărei potențiale amenințări la adresa securității naționale. De asemenea, DACIA 21 LIVEX verifică modul de realizare a sprijinului acordat de țara noastră pentru forțele și echipamentele militare care tranzitează teritoriul național.”, precizează reprezentanții Biroului de presă al MApN.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions