Conecteaza-te cu noi

Justitie

Marian Mitrea, fost director constănțean, condamnat defintiv la închisoare pentru luare de mită

Published

on

Curtea de Apel Constanța a judecat apelul formulat de către Marian Mitrea, fost director general al Direcției Apelor Dobrogea Litoral la sentința pe care o primise într-o primă fază și l-a condamnat la închisoare cu executare pentru o perioadă de trei ani. El fusese trimis în judecată de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. În primă instanţă, Tribunalul Constanța a dispus condamnarea sa la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Însă această decizie a Tribunalului a fost atacată la Curtea de Apel Constanța, atât de Marian Mitrea, cât și de procurorii DNA.

Minuta Curţii de Apel Constanţa

Solutia pe scurt: În baza art.421 pct.1 lit.b) cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul formulat de către inculpatul Mitrea Marian. În baza art.421 pct.2 lit.a) cod procedură penală, admite apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, desfiinţează în parte sentinţa apelată şi rejudecând: Înlătură aplicarea art.91, art.92, art.93 și art.96 cod penal, privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului Mitrea Marian, pedeapsa de 3 ani închisoare executându-se în regim de detenție, potrivit art.60 cod penal. Precizează dreptul a cărui exercitare este interzisă inculpatului Mitrea Marian potrivit art.66 lit.g) cod penal, respectiv dreptul de a ocupa funcţia de director al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art.275 alin.2,3 cod procedură penală, obligă pe inculpatul Mitrea Marian la 500 lei cheltuieli judiciare în apel către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate de către stat în apel rămânând în sarcina acestuia. Conform art.400 alin. 3 cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex. Definitivă.

Oficial de la DNA 

Advertisement

28 februarie 2017. Nr. 196/VIII/3

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul MITREA MARIAN, la data faptelor director al Direcției Apelor Dobrogea Litoral, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: În perioada martie – aprilie 2010, inculpatul Mitrea Marian, în calitate de director al Direcției Apelor Dobrogea Litoral, a pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale un procent de 8% din sumele pe care respectiva societate urma să le încaseze de la Direcția Apelor Dobrogea Litoral, din cele trei contracte de execuție lucrări aflate în curs de derulare. Banii au fost pretinși de inculpat pentru a nu le crea probleme în derularea contractelor și pentru efectuarea la timp a plăților. Valoarea cumulată a celor trei contracte încheiate de societatea respectivă cu Direcția Apelor Dobrogea Litoral a fost în valoare totală de 90.415.021 lei fără TVA. Pentru a disimula banii reprezentând obiectul mitei, în perioada aprilie – mai 2010, reprezentații societății beneficiare a contractului au virat unei alte firme suma de 421.141 lei în 6 tranșe, ca urmare a înțelegerii prealabile dintre inculpatul Mitrea Marian și administratorul firmei. Ulterior, până la sfârșitul anului 2010 și după plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, inculpatul Mitrea Marian a primit efectiv de la administratorul firmei suma de 240.000 lei în mai multe tranșe. În perioada iunie 2010 – ianuarie 2012, în aceeași modalitate și în derularea acelorași trei contracte, inculpatul Mitrea Marian a primit de la reprezentanții societății comerciale beneficiare a contractului, prin intermediul unei alte firme, suma de 135.000 lei în mai multe tranșe.

28 martie 2017. Nr. 214/VIII/3

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 196/VIII/3 din 28 februarie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului MITREA MARIAN, la data faptei director al Direcției Apelor Dobrogea Litoral, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.  În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada martie – aprilie 2010, inculpatul Mitrea Marian, în calitate de director al Direcției Apelor Dobrogea Litoral, a pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale un procentaj de 8% din sumele pe care respectiva societate urma să le încaseze de la Direcția Apelor Dobrogea Litoral, din cele trei contracte de execuție lucrări aflate în curs de derulare. Banii, reprezentând echivalentul sumei de 3.630.392 lei, au fost pretinși de inculpat pentru a nu le crea oamenilor de afaceri probleme în derularea contractelor și pentru efectuarea la timp a plăților. Valoarea cumulată a celor trei contracte încheiate de societatea respectivă cu Direcția Apelor Dobrogea Litoral a fost în valoare totală de 90.415.021 lei fără TVA. Pentru a disimula banii reprezentând obiectul mitei, în perioada aprilie –mai 2010, reprezentații societății beneficiare a contractelor au virat unei alte firme, în 6 tranșe, suma de 421.141 lei, ca urmare a înțelegerii prealabile dintre inculpatul Mitrea Marian și administratorul acelei societăți. Ulterior, până la sfârșitul anului 2010 și după plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, inculpatul Mitrea Marian a primit efectiv de la administratorul firmei respective, în 4-5 tranșe, suma de 240.000 lei. În perioada iunie 2010 – ianuarie 2012, în aceeași modalitate și în derularea acelorași trei contracte, inculpatul Mitrea Marian a primit de la reprezentanții aceleiași societății comerciale, prin intermediul unei alte firme, în mai multe tranșe, suma de 135.000 lei. În ambele împrejurări, sumele de bani cu titlu de mită au fost remise inculpatului în diverse locuri stabilite de acesta pe raza municipiului Constanța (sediul unei societăți comerciale, domiciliul unei rude etc.). În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra sumei de 375.000 lei depusă la o unitate bancară pe numele inculpatului Mitrea Marian.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions