Conecteaza-te cu noi

Justitie

Protest al magistraților constănțeni față de modificarea legilor justiției

Published

on

În această dimineață, circa 50 de magistrați ai Judecătoriei, Tribunalului și Curții de Apel Constanța au protestat în tăcere în fața Palatului de Justiție. Ei au purtat robele pe brațe și și-au manifestat în acest fel dezaprobarea față de modificările aduse legilor justiției. Acest protest a durat în jur de 30 de minute iar activitatea judiciară nu a fost afectată. În cursul zilei de ieri, judecătorul Cristi Danileț, actualmente la Tribunalul din Cluj, a postat un anunț potrivit căruia, ”ca urmare a aprobării de către Camera Deputaților a unor proiecte de lege privind domeniul justiției cu ignorarea  avizului negativ din partea CSM a voinței exprimate de peste 4000 de magistrați și a recomandărilor Comisiei Europene respectiv ca urmare a promovării unei inițiative legislative pentru modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală care va duce la lipsirea organelor judiciare de instrumente juridice menite a  asigura protecția victimelor și identificarea infractorilor făcând astfel justiția penală ineficientă, judecătorii și procurorii din toată țara au decis să își manifeste în mod public dezacordul față de acestea”.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions