Conecteaza-te cu noi

Actual

Metoda “Accidentul” a făcut o nouă victimă

Published

on

Se pare că persoanele vârstnice sunt special alese pentru a deveni victime. Săptămânile trecute am prezentat câteva cazuri rămase nesoluționate. Asăzi revenim cu un caz similar, care a avut drept protagonistă o femeie în vârstă de 90 de ani. Biata de ea a rămas fără cuvinte când a primit un telefon prin care, un  tânăr care s-a prezentat a fi avocat, i-a spus că fiul ei a fost implicat într-un accident rutier. Omul i-a spus că fiul său a lovit cu mașina doi copii, că accidentul nu este foarte grav și că părinții victimelor sunt de acord să  nu anunțe Poliția despre acest eveniment dacă primesc 10.000 de lei. Cum femeia nu dispunea de această sumă de bani, a oferit celui care s-a prezentat la ușă 1.700 de lei. Ulterior și-a dat seama că totul a fost o escrocherie și a anunțat Poliția, care face la această oră verificări.

Poliția revine cu precizări și menționează că în cazul unor accidente cu victime NU trebuie să se ofere sub nici o formă sau pretext sume de bani, doar instanţa de judecată este competentă pentru a hotărî şi dispune într-o astfel de situaţie.

“Este foarte important pentru cetăţeni să cunoască faptul că în nici un caz de accident rutier reprezentanţii instituţiilor publice nu solicită bani pentru a rezolva o speţă de natură penală, iar doar instanţa de judecată poate dispune în urma unui proces penal. Se recomandă ca în astfel de cazuri, în care cetăţenii sunt sunaţi şi li se solicită diferite sume de bani telefonic, pentru “rezolvarea unor accidente rutiere” prin darea de bani unor persoane, să se apeleze imediat la 112 sau la Poliţie, pentru a se verifica dacă fiul, fiica, ruda, rudele au fost implicate într-un accident rutier.Astfel, poliţiştii pot interveni pentru prevenirea comiterii unor înşelăciuni, iar persoanele care intenţionează să comită astfel de fapte să fie identificate, depistate şi trase la răspundere penală.”

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions