Connect with us

Politica

Mihaela Andrei, consilier local PNL Constanța: “Ocoliți scările de acces către plaja Modern”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Consilierul municipal liberal Mihaela Andrei a solicitat, de nenumărate ori, în cadrul Comisiei de Organizare și Dezvoltare Urbanistică a Consiliului Local Municipal, repararea și modernizarea scărilor de acces pietonal către Plaja Modern, înainte de demararea sezonului estival și ținând cont că această zonă este una extrem de frecventată în perioada Festivalului „Neversea”.

Reprezentanții SC Confort Urban, societate a Primăriei municipiului Constanța, au anunțat că, în prezent, există în plan recondiționarea acestor scări prin accesare de fonduri europene, fără a estima însă termenul de începere sau finalizare a lucrărilor.

În acest context, consilierul municipal al PNL Constanța cere Primăriei Constanța dezafectarea și reabilitarea de urgență a acestor scări din bugetul administrației publice locale astfel încât cetățenii, localnici sau turiști, să le poată parcurge în siguranță.

Au trecut mai bine de trei ani de la dorința declarată a primarului Decebal Făgădău de a amenaja zona de acces în Portul Turistic Tomis și, până în prezent, nu a fost parcursă nici măcar prima fază a proiectului, și anume darea în administrare a scărilor către SC Confort Urban SRL. Ne amintim cu toții cum, în anul 2015, primarul Făgădău ne promitea că va investi nouă milioane de euro, din bugetul Uniunii Europene și din cel local, în amenajarea integrată a zonei de acces pe o lungime de aproximativ 2,6 km, de la Comandamentul Marinei până în dreptul străzii Mihai Eminescu. Între timp, zona spațiului verde din jurul scărilor a fost invadată de gunoaie, de copaci crescuți sălbatic, peisaj ce induce un sentiment de frică”, afirmă Mihaela Andrei.  

Până când Primăria municipiului Constanța va găsi de cuviință să reabiliteze zona din vecinătatea Plajei Modern, locație în care se va desfășura o nouă ediție a Festivalului „Neversea”, consilierul municipal liberal îi îndeamnă pe constănțeni, pentru sănătatea și siguranța lor, să ocolească aceste scări de acces.

Coordonatorul politic al organizației municipale Constanța a Partidului Național Liberal, Septimiu Bourceanu, consideră, la rândul său, că tergiversarea amenajării zonei reprezintă „încă o dovadă că administrația politică locală nu are capacitatea să gospodărească municipiul Constanța”.

„Deși știa cu un an înainte că în următorul sezon estival zona va fi intens circulată, fiind anunțate peste 100.000 de persoane numai în perioada Festivalului Neversea, Primăria Constanța nu a luat nicio măsură pentru siguranța, sănătatea și confortul constănțenilor și turiștilor. Dacă nu ești în stare să gestionezi acest flux, cum să poți rezolva problemele municipiului?”,  concluzionează Septimiu Bourceanu.

(Comnicat de presă PNL Constanța)

sursa foto: Cuget Liber

Comments

comments

Politica

Parlamentul European recomandă primirea IMEDIATĂ a României și Bulgariei în spațiul Schengen

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Parlamentul European a votat marți și a recomandat primirea imediată României și Bulgariei în spaţiul Schengen, fără legătură cu raportul MCV. Practic, eurodeputaţii au aprobat raportul supus la vot cu 514 voturi ”pentru”, 107 ”împotrivă” şi 38 de abţineri.

După votul de astăzi din Parlamentul European urmează decizia finală a Consiliului Uniunii Europene.

O abordare în două etape – suspendarea controalelor la frontierele interne maritime şi aeriene, urmată de eliminarea controalelor la frontierele interne terestre – implică un anumit număr de riscuri şi ar putea să aibă un efect negativ asupra viitorului extinderii spaţiului Schengen, subliniau membrii Comisiei.

Membrii Comisiei subliniau că spaţiul Schengen este un dispozitiv unic în felul său şi una dintre cele mai mari reuşite ale UE, iar mânarea aderării depline a României şi Bulgariei are consecinţe negative atât asupra celor două ţări, cât şi asupra întregii Uniuni.

PE a dat undă verde aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen încă din iunie 2011 şi şi-a reiterat poziţia în mai multe rânduri, în urma acestei rezoluţii legislative.

În prezent, atât România, cât şi Bulgaria aplică în mod parţial acquis-ul Schengen, iar controale sunt efectuate la frontierele ambelor ţări.

Hotărârea finală cu privire la aderarea deplină a celor două ţări la spaţiul Schengen este luată prin vot – cu unanimitate – de către miniştrii din cele 28 de state membre, în cadrul Consiliului.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi-a exprimat speranţa, săptămâna trecută, la Bruxelles, după întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ceilalţi membri ai Guvernului, că România va fi primită în Schengen în mandatul actualei Comisii, subliniind că ”mai sunt eforturi de făcut”.

Update: În urmă cu puțină vreme, europarlamentarul român Claudiu Ciprian Tănăsescu a postat pe pagina sa de facebook următoarele cuvinte:

Vești bune de la Parlamentul European! Vă anunț cu bucurie că azi am votat, alături de colegii mei, raportul privind aderarea României și a Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Cu o largă majoritate (514 voturi pentru, 107 împotrivă şi 38 de abţineri), Parlamentul European a aprobat admiterea României și Bulgariei în Spațiul Schengen.

Din acest moment intrarea României în Spațiul Schengen mai are un hop de trecut, pentru că hotărârea finală cu privire la aderare trebuie să fie luată prin vot – cu unanimitate – de către miniştrii din cele 28 de state membre, în cadrul Consiliului European.

Comisia pentru libertăți civile din cadrul Parlamentului European a cerut miniştrilor UE, la începutul lunii noiembrie, să ia măsuri pentru admiterea de urgență a României și Bulgariei în Spațiul Schengen, susținând că o aderare în două etape ar prezenta prea multe riscuri. O abordare în două etape (suprimarea controalelor la frontierele interne maritime şi aeriene, urmată de eliminarea controalelor la frontierele interne terestre) ar prezenta anumite riscuri şi ar putea avea un efect negativ asupra viitoarei extinderi a spaţiului Schengen.

Sursa: Digi24

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

“Fond de investiții locale”, program guvernamental în valoare de 10 miliarde de euro

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Guvernul intenţionează să înfiinţeze un “Fond de investiţii locale”, căruia i se va aloca un buget de 10 miliarde de euro, fondul fiind destinat unor proiecte privind dezvoltarea localităţilor, a anunțat luni seara Liviu Dragnea, președintele PSD. Acesta a explicat că banii pentru acest fond vor veni “din România” şi că speră ca ordonanţa privind înfiinţarea acestui fond să fie aprobată în următoarea şedinţă de Guvern. Totuși, liderul coaliției de guvernare a refuzat sa ofere detalii despre proveniența banilor, dar și ceea de presupune concret acest program destinat administrațiilor locale. 

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, la finalul şedinţei CEx a PSD, că Guvernul intenţionează să înfiinţeze un fond de investiţii care să ajute localităţile să dezvolte proiecte legate de alimentarea cu apă, sisteme de canalizare sau şcoli.

“Pe lângă PNDL, vrem să facem acest Fond de investiţii locale, aşa se numeşte, pe care să-l dublăm de o proiecţie financiară, pentru că, chiar dacă ne propunem să facem mai multe lucruri, dacă nu avem o proiecţie financiară nu vom putea realiza acest lucru”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

Aceasta nu a precizat de unde vor veni banii necesari înfiinţării şi funcţionării acestui fond.

Mai trebuie precizat ca Liviu Dragnea a informat ca speră ca în prima şedinţă de guvern să se adopte OUG privind acest fond de investiţii.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Documentul va fi depus în Parlament pe 12 decembrie

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Liderii opoziţiei au decis luni, 10 decembrie, ca moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă să fie depusă în Parlament miercuri, 12 decembrie.

Moţiunea va fi semnată de PNL, USR, PMP şi Pro România.

PSD şi ALDE au împreună 244 de parlamentari din totalul de 465, astfel că, teoretic, nu ar avea probleme la votul pe moţiunea de cenzură. Rămâne de văzut dacă există sau nu în mod real un curent de disidenţă în rândul parlamentarilor PSD.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: