Connect with us

Politica

Militarii de la Kogălniceanu au mâncat curcan și tort cu primarul și prefectul Constanței

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Ziua Recunoștinței a fost serbată la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Militarii americani au petrecut după amiaza alături de oficialități din localitate, dar și de cei de la Constanța. Astfel, la invitația comandantului Black Sea Area Support team, colonel Vesely Murray, prefectul județului Constanța, Dumitru Jeacă, a participat la un prânz festiv organizat la baza americană, cu prilejul Zilei Recunoștinței, alături de primarul orașului Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, de primarul Constanței, Decebal Făgădău și numeroși reprezentanți ai forțelor armate române.

„De Ziua Recunoștinței, ar trebui cu toții să ne luam un răgaz să reflectăm asupra binecuvântărilor pe care le primim în viața noastră.  Eu sunt recunoscător pentru multe lucruri –  pentru familia mea, pentru această mare națiune pe care o slujesc, partenerii și aliații excepționali cu care lucrăm aici și multe alte lucruri cu care m-a binecuvântat Dumnezeu”, a spus comandantul bazei militare, unde sunt trupe americane si canadiene.  .

Prefectul județului Constanța a mulțumit pentru invitație și a întărit mesajul colonelului Murray cu vorbele unui mare gânditor cum că  „nimic nu este mai onorabil decât o inimă recunoscătoare” și că, pe lângă a ne exprima gratitudinea în cuvinte, trebuie să nu uitam să și trăim mulțumirea prin faptele noastre.

Oficialii și militarii au mâncat împreună curcan și tort în popota și au mulțumit , în final, bucătarilor pentru bunătățile pregătite pentru această zi de sărbătoare.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Politica

PNL, apel către constănțeni: “Cere parlamentarilor din județ să voteze moțiunea de cenzură”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

PNL Constanța a creat o postare pe pagina de Facebook a organizației prin care ăi îndeamnă pe constănțeni să le ceară parlamentarilor din județ responsabilitate și să voteze moțiunea de cenzură.

“Cere parlamentarilor din județul CONSTANȚA să te REPREZINTE și să voteze MOȚIUNEA DE CENZURĂ!”, este mesajul care însoțește această fotografie.

“Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, rușinea României”

Opoziţia a depus vineri, moţiunea de cenzură “Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!”, demersul fiind semnat de 163 de parlamentari. PNL, USR şi PMP afirmă, în document, că programul de guvernare ar trebui să se numească ”Programul de Guvernare după anul 2021 …”, toate angajmentele fiind amânate după această dată. În plus, potrivit opoziţiei, pentru un incompetent dovedit, PSD-ALDE are cel puţin alte 3-4 rezerve şi mai slab pregătite, România e aruncată în instabilitate pentru Liviu Dragnea, moartea pândeşte în spitalele româneşti, educaţia e subfinanaţată, iar în privinţa infrastructurii se înregistrează cel mai mare deficit. Guvernului i se reproşează numărul mare de ministere, de secretari şi de subsecretari de stat plătiţi regeşte. Carmen Dan este prezentată ca ministrul care a dirijat bastoanele şi lacrimogenele împotriva cetăţenilor paşnici, ministrul Agriculturii drept “groparul zootehniei româneşti”, Tudorel Toader este icoana la care se închină toţi condamnaţii din penitenciare şi recidiviştii eliberaţi, iar ministrul. Finanţelor este cel care “încă mai confundă ministerul cu discotecile”. În opinia semnatarilor, este periculos pentru interesele naţionale ca ţara să rămână pe mâna acestui grup infracţional organizat, care distruge statul de drept şi dinamitează stabilitatea politică şi economică a României.

“Guvernul marionetă al penalului Liviu Dragnea trebuie să plece azi! Aceasta nu este o cerere a opoziţiei, ci o urgenţă naţională! Grupul infracţional organizat, condus de Liviu Dragnea, care s-a instalat la conducerea României a slăbit statul, ca să şi-l supună, într-un moment în care avem nevoie de fim puternici, azi mai mult ca oricând.  Afirmăm cu putere şi cu toată responsabilitate că este periculos pentru interesele naţionale ca ţara să rămână pe mâna acestui grup infracţional organizat, care distruge statul de drept şi dinamitează stabilitatea politică şi economică a României, într-un moment de instabilitate internaţională”, afirmă opoziţia la începutul textului moţiunii de cenzură , document care a fost depus la Parlament.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Ziua etniei tătare, sărbătorită la Castelu, alături de inițiatorul legii și de muftiul cultului musulman

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Ziua etniei tătare se sărbătorește în mod oficial în România, în fiecare an, pe data de 13 decembrie. Sărbătoarea a fost oficializată prin lege, în anul 2006, la inițiativa fostului deputat Aledin Amet, care este în momentul de față secretar de stat în Departamentul Minorităților Naționale. Totodată, acesta este și cetățean de onoare al comunei Castelu. Anul acesta, inițiatorul legii, împreună cu șeful cultului musulman din România, Iusuf Murat, și alți reprezentanți de seamă ai Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani, au decis să marcheze ziua etniei lor chiar la Castelu. La eveniment au participat și invitați din Dobrici, Bulgaria, cetățeni și consilieri locali din Castelu.

”Astăzi am sărbătorit la Castelu “Ziua Etniei Tătare” alături de Inițiatorul Proiectului de Lege privind “Ziua Etniei Tătare” Amet Aledin, secretar de stat în Departamentul minorităților și Cetățean de Onoare al Comunei Castelu împreună cu Muftiul Cultului Musulman din România Iusuf Murat, o delegație din Dobrici, Bulgaria, consilieri locali, cetățeni din Castelu si alți invitați.
Felicitări tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment!
Ziua Etniei Tătare din România este sărbătorită, anual, la 13 decembrie și a fost decisă prin lege a Parlamentului Romaniei in 2006. Data a fost aleasă datorită faptului că, pe 13 Decembrie 1917, Parlamentul Tătarilor crimeeni a proclamat Republica Tătarilor Crimeeni si a aprobat constituția statului.
Cu această ocazie se organizează manifestări festive mai ales in Dobrogea, unde trăiesc cei mai mulți tătari in Romania, încă de acum 800 de ani!

Tătarii sunt o minoritate istorică , păstrători de tradiții și obiceiuri strămoșești, iar acest lucru i-a ajutat, timp de sute de ani, să-și păstreze identitatea etnică.” – a comunicat viceprimarul comunei Castelu, Antoneta Prodan.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Cristinel Dragomir, altă ȚEAPĂ de la PSD. Ionuț Done este noul subprefect al Constanței

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Tocmai când primise asigurări de la însuși șeful PSD Constanța că nu mai scapă din mâini postul de subprefect al județului Constanța, Cristinel Dragomir a rămas iar pe dinafară. Pentru postul ăsta, Dragomir s-a făcut și funcționar de Giurgiu, după care s-a transferat la Constanța, a renunțat la postul de administrator într-o instituție subordonată Consiliului Judetean Constanța și… nimic.

Cristinel Dragomir s-a făcut funcționar la Giurgiu, ca să fie subprefect de Constanța

De altfel, Dragomir a declarat pentru “Ordinea.ro” că are susținerea lui Felix Stroe, președintele Organizației Județene a PSD Constanța. Potrivit declarațiilor acestuia, Felix Stroe i-a promis că va discuta “personal” cu ministrul MAI pentru numirea sa. Și dacă, în urmă cu trei săptămâni scaunul de subprefect al județului Constanța era doar o chestiune de timp pentru Cristinel Dragomir, azi… Ionuț Done a fost numit subprefect al județului Constanța.

“Ăștia-s oamenii”

Contactat telefonic pentru un punct de vedere, Cristinel Dragomir a declarat pentru “Ordinea.ro” că se aștepta și că nu avea așteptări prea mari, deși i s-a propus acest post, nu l-a solicitat el.

“Am bănuit că așa se va întâmpla. Foarte bine că avem subprefect, nu?! Cum s-a întâmplat asta, să-l întrebați pe președintele de organizație că el decide, hotărârea e la el. Despre mine, eu sunt obișnuit deja cu astfel de… întâmplări. De altfel, vă spun sincer că nici nu mi-am făcut iluzii prea mari. Mi s-a cerut CV-ul, l-am trimis că așa e civilizat și așa funcționează activitatea politică a partidelor, dar să spună cei de la organizație ce s-a întâmplat… Eu spun doar atât: ăștia-s oamenii!”

Felix Stroe, președintele PSD Constanța, nu a răspuns apelurilor venite din partea “Ordinea.ro” pentru un punct de vedere vizavi de acuzațiile ce i se aduc, însă îi așteptăm dreptul la replică.

Iată ce declara Cristinel Dragomir pentru ziarul nostru pe 21 noiembrie a.c.:

Felix Stroe se interesează personal la ministrul Carmen Dan ca Dragomir să ajungă subprefect

Cine este Ionuț Done

Despre Ionuț Done știm că a fost jurist la jardarmi și de aproape un an este auditor în cadrul Ministerul Administrației și Internelor.

Done a lucrat în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța din anul 2003, în 2010 a activat ca jurist și, în prezent este auditor în cadrul MAI.

Decizia numirii lui Ionuț Done în funcția de subprefect a fost luată, astăzi, în ședința de Guvern.

Ionuț Done are 42 de ani, este căsătorit – soția lui este farmacist – și au trei copii.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: