Conecteaza-te cu noi

Politica

Ministrul Agriculturii: “Programul de irigații asigură locuri de muncă și va fi o sursă de dezvoltare durabilă”

Published

on

Implementarea Programului Național de Irigații va asigura noi locuri de muncă și va fi o sursă de dezvoltare durabilă, a apreciat, joi, ministrul Agriculturii, Petre Daea, iar ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a evidențiat că sectorul agricol este cel mai mare angajator din România, informează Agerpres.ro.

Cei doi au participat, alături de ambasadoarea statului Israel în România, Tamar Samash, și experți în domeniu, la seminarul “Reabilitarea sistemelor de irigații și afacerile din agricultură, în România și Republica Moldova”, care a avut loc la București. “Investițiile în agricultură și domeniile conexe sunt în continuă creștere. Avem ca principale atuuri resursele naturale unice în Europa”, a spus Daea.

Ministrul Agriculturii a vorbit despre planurile Guvernului în acest domeniu. “Prioritatea zero a Guvernului României devine creșterea productivității agricole prin investiții în agricultură, în sistemele de irigații, depozite, mașini și utilaje agricole, accesare și deschidere de noi piețe, astfel încât produsul agroalimentar românesc și gustul unic al alimentelor noastre să satisfacă pe cât mai mulți consumatori”, a spus el.

Daea a amintit că Parlamentul a adoptat recent legea prin care Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare va furniza apă gratuit pentru toți beneficiarii.

Advertisement

De asemenea, a subliniat ministrul de resort, programul național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România are ca scop “adaptarea agriculturii la schimbările climatice și reducerea acestora asupra producției agricole”.

El a punctat că Programul Național de Irigații prevede o investiție totală de 1, 015 miliarde de euro pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigații. “Aceste fonduri vor fi în totalitate asigurate din bugetul de stat”, a spus el. În cadrul programului vor fi reabilitate obiective din 86 de amenajări de irigații în suprafață de aproximativ 2 milioane de hectare, dintre care 110 stații de pompare de bază, 137 de stații de repompare pe 1997 de kilometri de canale de aducțiune, 2.885 de kilometri de canale de distribuție.

Potrivit ministrului, implementarea programului va asigura noi locuri de muncă și “va fi o sursă constantă de dezvoltare durabilă”.

La rândul său, ambasadorul SUA la București a vorbit despre percepția sa asupra acestui domeniu. “Sectorul agriculturii este cel mai mare angajator din România. România și partenerii săi internaționali pot colabora pentru îmbunătățirea acestui sector. Vrem să oferim o viață mai bună pentru milioane de români”, a spus Hans Klemm.

El a vorbit despre vizitele sale în țară, unde a întâlnit și antreprenori din agricultură. “Agricultura de succes este posibilă în România. Există, de asemenea, și constrângeri, despre care am aflat din discuțiile cu fermierii români. Includ aici greutatea de a accesa finanțări sau managementul modern, accesul la echipamente. Un factor este menționat frecvent (…) apa, anume lipsa sistemelor de irigare adecvate”, a punctat ambasadorul.

Advertisement

Ambasadoarea Israelului la București, Tamar Samash, a vorbit despre exemplul țării sale în acest domeniu. “Israelul nu e doar lider mondial în ceea ce privește reciclarea apei și folosirea ei în agricultură, de asemenea a dezvoltat noi tehnologii în ceea ce privește desalinizarea apei (…) 80% din apa reziduală municipală este reciclată în agricultură în Israel”, a spus ea.

Tamar Samash a evidențiat, astfel, că orice stat ar putea urma exemplul Israelului. “Dacă o țară mică precum Israelul, fără resurse, într-o regiune dificilă, poate avea succes, orice țară poate atinge acest succes. Suntem încrezători că viziunea și valorile noastre comune ne vor ghida eforturile către o cooperare într-un nou domeniu”, a afirmat ea.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions