Conecteaza-te cu noi

Societate

Ministrul Apărării: Modernizarea Marinei militare nu mai poate fi amânată

Published

on

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, spune că modernizarea Marinei militare a României nu mai poate fi amânată, iar programele de achiziţie a corvetelor multifuncţionale, de modernizare a celor două fregate şi de dotare cu submarine urmează să se deruleze pornind de la “condiţia esenţială şi nenegociabilă ca aceste produse de înalt nivel tehnologic să fie produse în România”.

Mihai Fifor scrie, pe Facebook, că sâmbătă a continuat vizita la structurile Marinei militare, mergând la Centrul 39 Scafandri din Constanţa, la Grupul 256 Elicoptere din Tuzla şi la Mangalia, în portul militar, unde a văzut Divizioanele 150 Nave Purtătoare de Rachete şi 50 Corvete. În același mesaj, ministrul apărării susține că s-a convins că interesele de securitate ale României la Marea Neagră sunt apărate de oameni foarte valoroşi, cu pasiune şi vocaţie pentru profesia lor.

“Am văzut echipe sudate şi eficiente, în care fiecare om îşi cunoaşte rolul şi îşi îndeplineşte precis sarcinile. Iar determinarea o asum în nume propriu, dar şi al echipei pe care o conduc la vârful ministerului, în ceea ce priveşte modernizarea marinei militare a României, care nu mai poate fi amânată. Anul 2018 va fi unul de referinţă pentru această categorie de forţe. Suntem pregătiţi să lansăm programul de achiziţie a corvetelor multifuncţionale – program care va asigura, prin offset-ul aferent, şi modernizarea celor două fregate tip T-22 şi vom pregăti condiţiile pentru derularea achiziţiilor pentru sistemul de instalaţii mobile de lansare de rachete antinavă. Suntem în plin proces de fundamentare a concepţiei de înzestrare pentru încă un program strategic- dotarea cu Forţelor Navale cu submarine, concepţie pe care o vom prezenta cât mai curând în CSAT, pentru aprobare, iar ulterior Parlamentului României. Toate acestea se vor derula pornind de la condiţia esenţială şi nenegociabilă ca aceste produse de înalt nivel tehnologic să fie produse în România, pentru a întoarce în industria naţională de apărare importante resurse”, afirmă ministrul Apărării.

El adaugă că, pentru a putea consolida poziţia strategică a României la Marea Neagră, este nevoie de forţe navale performante, iar “2018 va fi începutul împlinirii acestor obiective”.

Advertisement

Mihai Fifor a anunţat, vineri, la Constanţa, unde a vizitat nave militare şi a discutat cu echipajele acestora, că în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare va intra proiectul privind cele patru corvete multifuncţionale, dorind ca acest contract să fie semnat până la sfârşitul anului. El a mai spus că aceste corvete vor fi construite într-un şantier naval din România. În cadrul acestui proiect, se află şi modernizarea fregatelor “Regele Ferdinand” şi “Regina Maria”. Fifor a mai spus că Forţele Navale Române vor fi dotate cu trei submarine, printr-un proiect de înzestrare a Armatei care va fi prezentat în Consiliul Superior de Apărare a Ţării şi în Parlament, după ce vor fi stabiliţi parametrii tehnici.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions