Conecteaza-te cu noi

Actual

Ministrul apărării naționale vine, mâine, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. Vezi de ce.

Published

on

Ceremonia de certificare a detașamentului italian în vederea executării serviciului de poliție aeriană întărită va avea loc, în prezența ministrului apărării naționale, Gabriel Leș, marți, 14 mai, începând cu ora 11.00, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Detașamentul italian, format din aproximativ 130 de militari (piloți și personal tehnic) cu patru aeronave Eurofighter Typhoon, va executa misiuni de poliție aeriană în următoarele patru luni, alături de militari ai Forțelor Aeriene Române (cu aeronave MiG-21 LanceR), sub comandă NATO.

Aeronavele Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene au sosit în România în urmă cu 10 zile.

Forțele Aeriene Italiene (IAF) se află la prima misiune în România și iau parte la aceasta, pe bază rotațională cu alte națiuni aliate, ca parte a operațiunii Reassurance.
Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun vor contribui la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum și la consolidarea interoperabilităţii dintre forțele aeriene române și italiene.
Dislocarea avioanelor IAF în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianței, atât în zona de nord, cât și în zona de sud, și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate.

Advertisement

Foto: Arhivă

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions