Conecteaza-te cu noi

Actual

Patru tineri din Constanța, prinși că fumau țigări cu etnobotanice

Published

on

În cursul nopţii de sâmbătă, 11 mai, în jurul orei 23.50, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa,  în timp ce se afla într-o misiune de patrulare în zona obiectivelor din competenţă  a observat un autovehicul staţionat  în care se aflau patru tineri, pe strada Labirint din municipiul Constanţa. La vederea autospecialei de jandarmerie, una dintre persoanele aflate în maşină a coborât încercând să fugă pe străzile adiacente, fiind prins în scurt timp de oamenii legii.

În momentul în care li s-a cerut să-şi justifice prezenţa în zonă, având în vedere ora târzie, unul dintre cei patru tineri le-a declarat jandarmilor că au venit într-un loc retras pentru a se relaxa fumând ţigări cu etnobotanice.

În interiorul autoturismului, jandarmii au găsit un grinder şi cinci pliculeţe autosigilante confecţionate din material plastic transparent, ce conţineau fragmente de substanţă vegetală de culoare verde.

”Oamenii legii  au întocmit documentele de sesizare conform prevederilor procedurale, fiind înaintate împreună cu probele găsite asupra celor patru tineri, autorităţilor competente pentru efectuarea cercetărilor.”, precizează Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions