Conecteaza-te cu noi

Actual

Ministrul Educației anunță că elevii din clasele II-VIII vor primi peste 300.000 de ghiozdane

Published

on

În cursul zilei de ieri, ministrul Educației Naționale a postat un mesaj pe pagina sa de facebook, potrivit căruia 308.611 ghiozdane pentru elevii din clasele II-VIII (elevii din clasele pregătitoare și I primesc ghiozdane prin programul național), precum și rechizite școlare pentru un număr estimat de 51.539 de preșcolari sunt deja pregătite. Obiectivul urmărit este ca prin majorarea bugetului alocat inițial (11.118.363 lei), fiecare copil din grupul țintă să primească în anul școlar 2017-2018 atât rechizite școlare, cât și ghiozdan. Cererea de finanțare depusă de Ministerul Educației, la începutul lunii septembrie, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020 a fost aprobată. Decizia permite, începând cu acest an școlar, achiziționarea de rechizite pentru preșcolari, respectiv suplimentarea cu ghiozdane a pachetelor de rechizite ce se acordă elevilor din ciclul primar și gimnazial, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul ministerului. Conform sursei citate,preluate de către agenția de presă Agerpres, sunt asigurate fondurile necesare finanțării achiziției a 308.611 ghiozdane pentru elevii din clasele II-VIII (elevii din clasele pregătitoare și I primesc ghiozdane prin programul național), precum și rechizite școlare pentru un număr estimat de 51.539 de preșcolari. Valoarea estimată de achiziție este de 40 lei/elev/an școlar. Cererea de finanțare este complementară programului național derulat de Guvern în conformitate cu Legea 126/2002 pentru aprobarea OUG 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare și cu Legea 248/ 2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Obiectivul urmărit este ca prin majorarea bugetului alocat inițial (11.118.363 lei) fiecare copil din grupul țintă să primească în anul școlar 2017-2018 atât rechizite școlare, cât și ghiozdan, se spune în comunicat. Grupul țintă eligibil este reprezentat de copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, cursuri de zi, aflați în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară. Suma totală din POAD 2014-2020 destinată Ministerului Educației pentru finanțarea a diverse programe cu impact social este de 27.000.000 de euro, ceea ce presupune un buget mediu anual de 6.750.000 de euro pe durata întregului exercițiu financiar, cu posibilitatea redistribuirii sumelor în funcție de necesități, se mai arată în comunicat.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions