Conecteaza-te cu noi

Politica

Ministrul Finanțelor le-a pus gând rău bugetarilor: “Nu trebuie să fie mulți”

Published

on

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a afirmat marţi la postul public de televiziune că este “obligatoriu şi de bun simţ” o reformă a aparatului bugetar în perioada următoare, pentru că ne dorim cu toţii o administraţie eficientă.

“Ne dorim cu toţii o administraţie şi centrală şi locală eficientă. Asta înseamnă ce? Să ai oameni nu foarte mulţi, exact cât trebuie, mai bine plătiţi sunt deja, legea există şi să fim mai eficienţi. Repet, cât trebuie. Nu unul munceşte şi trei pe lângă el stau”, a spus Teodorovici.

Întrebat cum se va face această reformă a aparatului bugetar, Teodorovici a răspuns: “Este o discuţie pe caz cu caz, pentru că nu poţi să aplici o rată pe toată orizontala”.

“Vor fi discuţii bilaterale când facem bugetul pe 2019, discutăm cu fiecare minister în parte. Discutăm cu cele mai mari zone pe unde se cheltuie banii publici, Transporturi, Sănătate, mă refer la Case în special, dar şi alte zone din economie, alte ministere, care au şi foarte companii în subordine. Economia, Energia, sunt multe, foarte multe companii pe care, dacă le luam la mână şi discutăm despre fiecare în parte, ce rol are şi dacă se justifică prezenţa ei astăzi în România, o să vedeţi că nu găsim niciun argument pro ci doar împotrivă (…) În toate ministerele, din păcate, ani şi ani de zile s-au încărcat aceste structuri şi cred că e momentul să spunem stop şi nu doar stop ci în sens invers, reluăm procesul”, a explicat şeful de la Finanţe citat de economica.net.

Teodorovici a susținut că se va începe cu evaluarea personalului din marile ministere consumatoare de bani publici, respectiv “nu doar ministerul în sine şi cu structura proprie ci şi cu cea din subordine”, iar până în noiembrie discuţiile bilaterale se vor încheia.

“Ieri au avut termen ministerele să îmi trimită propunere pentru buget pentru anul 2019 în limitele pe care noi le-am impus pentru anul viitor şi vine discuţia bilaterală cu fiecare minister în parte. Ministrul vine frumos cu secretarii de stat, cu şeful de la Economic cu tot ce au ei în subordinea lor, şi discutăm bilaterala. Stăm o noapte, două nopţi, nu contează, trei zile. (…) vreau de la ei ceea ce vrea toată ţara asta: eficienţă. Sunt om de sistem, vin din administraţie, chiar e greu să mă păcăleşti, dacă nu imposibil”, a subliniat Teodorovici.

Întrebat care ar fi acele ministere mari consumatoare de bani publici, ministrul Finanţelor a răspuns:

Advertisement

“Am spus şi la rectificare că fiecare ministru în parte trebuie să se comporte la nivelul ministerului pe care îl coordonează ca un ministru de Finanţe, adică, atunci când vine la noi la discuţii vine cu două propuneri: de reducere de cheltuieli şi de creştere de venituri. Fiecare minister în parte”, a menţionat el.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions